Ioan Sbârciu, în dialog cu artişti plastici europeni, în expoziţie la IAGA

Foto: Dan Bodea

Unul dintre cele mai noi spaţii expoziţionale din Cluj a găzduit joi după-amiază expoziţia de pictură „Semn (Di) Segni” – Ioan Sbârciu în dialog cu Maeştrii Artei Moderne”.

Inaugurată oficial în Cluj la sfârşitul lunii mai a acestui an prin expoziţia “The Italian Wave”,  IAGA (International Art Gallery Angels) este o galerie italiană de artă a cărei intenţie este foarte clară: aceea de a aduce o contribuţie importantă în cercetarea şi promovarea noii generaţiei artistice dar şi a limbajelor artistice din estul Europei.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Potrivit lui Walter Bonomi, curator al expoziţiei vernisate, joi 21 august, motivaţia care a stat la baza deschiderii acestei galerii la Cluj a fost potenţialul oraşului de a fi un punct de tranzacţie şi de relaţionare între arte. “Clujul a prezentat interes pentru fondatorul galeriei Alberto Perobelli, un cunoscut istoric şi colecţionar de artă. După ce a fost studiată piaţa clujeană s-a constat că acest oraş este potrivit pentru intenţia noastră, aceea de a ne îndepărta de piaţa italiană. În afară de colecţia pe care o vedeţi aici, care ilustrează inclusiv opere de artă al domnului Sbârciu, ne dorim să punem în dialog opere de artă cunoscute, cu opere de artă contemporană”, a precizat Walter Bonomi. Potrivit acestuia, alegerea stilistică a galeriei este de a nu alătura etichete operelor de artă, lucrările fiind identificate doar printr-o hartă a expoziţiei pe care vizitatorii o primesc la intrare.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Actuala expoziţie de la Galeria IAGA prezintă o serie de lucrări ale pictorului Ioan Sbârciu din ciclul „Soarele negru la Roşia Montană”. „Am ales colaboarea cu domnul profesor Sbârciu pornind de la ideea de a colabora cu instituţiile artistice din oraş”, a completat Walter Bonomi. Curatorul a precizat că expoziţiile viitoare vor cuprinde şi opere artistice de tip instalaţie.

Utilizând o formă artistică de luptă pentru conservarea mediului înconjurător, prin lucrările sale pictorul Ioan Sbârciu trage un semnal de alarmă referitor la modul în care se poate distruge natura şi frumuseţea unui spaţiu cum este cel al Roşiei Montane.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Lucrările se caracterizează prin argumentele picturale de un rafinament extrem, cu tuşe foarte bine gândite şi plasate pentru a crea senzaţia de pustiu, de supunere faţă de umbra soarelui negru. Astfel, noutatea expunerii în cadrul Galeriei IAGA a lucrărilor semnate Ioan Sbârciu este dublată de o premieră, aceea a dialogului artistic, tematic şi vizual cu reprezentanţi de marcă ai picturii moderne italiene, dar şi europene. “Faima Clujului în domeniul artei a crescut nesperat de mult fiind printre primele trei oraşe de unde se dă tonul în artă şi în special în pictură. Interesul pentru tânăra generaţie este foarte mare şi cu siguranţă vor mai apărea multe galerii de artă care să îi promoveze pe tinerii artişti. Eu am ales pentru această expoziţie lucrări din trei perioade diferite de creaţie, fiecare perioadă având o temă cu o oarecare implicare”, a declarat Ioan Sbârciu.

Numele celorlalţi artişti din expoziţie vin din contextul celui de-al doilea război mondial, iar limbajul folosit de aceştia este comparat cu cel din lucrările lui Ioan Sbârciu într-un dialog când evident, când latent. Aici se regăsesc Alighiero Boetti, Arnulf Rainer, Hermann Nitsch, Emilio Scanavino, AR Penck, Bruno Munari, Emilio Vedova şi César.

IMG_8807

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

IMG_8810

Expoziţia de pictură „Semn (Di) Segni” – Ioan Sbârciu în dialog cu Maeştrii Artei Moderne” va putea fi vizitată până în data de 11 septembrie, după această dată fiind programat un eveniment expoziţional de tip concept. Galeria IAGA este situată în Piaţa Muzeului, pe strada Victor Deleu nr. 1.

Distribuie:

Nu există Comentarii

Postaţi un comentariu