Cetatea Ciorii-Varjúvár: Moștenirea lui Károly Kós pe Valea Almașului

Foto: Cristina Beligăr

La 50 de kilometri distanță de Cluj-Napoca, urmând drumul care duce spre Gilău, respectiv Căpușu Mare, înainte de a intra în satul clujean Nadășu, un indicator amplasat pe partea dreaptă a drumului șerpuit și foarte îngust ne semnalează direcția spre Cetatea Varjúvár. Citisem din descrierile altor călători că drumul până la acest frumos castel din piatră nu este accesibil cu mașină mică și, ca urmare, am parcat la câțiva metri distanță de șosea. Mai departe, am parcurs pe jos un drum de țară lung de aproximativ 2,5 kilometri până în punctul în care aplicația GPS ne indica faptul că am ajuns la Cetatea Ciorii, mai exact la casa care a aparţinut renumitului arhitect Károly Kós (1883-1977), de al cărui nume se leagă construcții importante din Ţara Călatei (Kalotaszeg) – România şi Ungaria. În 1913 arhitectul și-a construit o reședință lângă Cluj, la Stana, pe care a numit-o Varjúvár (Castelul Ciorii) și de atunci casa a devenit un real punct turistic scos parcă din cărțile lui J. R. R. Tolkien. Microclimatul în care se află locuința este comparat adesea cu cel de pe Valea Cernei, unde astăzi se află stațiunea Băile Herculane.

Foto: Cristina Beligăr

Foto: Dan Bodea

Foto: Cristina Beligăr

Drumul care traversează dealurile din zonă, la început destul de arid, devine după aproximativ doi kilometri foarte umbros și face ca ultimele sute de metri până la casa arhitectului să fie o adevărată desfătare, în special vara. Înainte de a ajunge la Halta Stana, pe partea dreaptă, o casa ascunsă într-un pâlc de copaci îți face aproape imposibilă continuarea potecii.

Casa aparține astăzi urmașilor lui Károly Kós și pe poarta de intrare se precizează foarte clar că proprietatea este privată. Cu toate acestea, localnicii spun că nu de puține ori turiștii deschid poarta și vizitează proprietatea atunci când proprietarii nu sunt în zonă să își dea acordul. Deși nu am găsit pe nimeni acasă, ne-am mulțumit să fotografiem bijuteria arhitecturală din dreptul ușii de la intrare, dar și de sus, cu ajutorul dronei model DJI MavicAir pe care o aveam cu noi.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Cristina Beligăr

Foto: Cristina Beligăr

Arhitectul a ales un stil inspirat din arta populară a zonei, ce avea să influențeze arhitectura maghiară modernă. Cariera timpurie a lui Kós Károly (1904-1914) a făcut ca, la 30 de ani, arhitectul să aibă terminate unele dintre cele mai importante lucrări ale sale: Biserica romano-catolică din Zebegeny, Pavilioanele Grădinii Zoologice din Budapesta, Şcoala primară şi Grădiniţa din strada Városmajor, Budapesta, Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe şi Biserica Calvină din Cluj-Napoca. Potrivit surselor existente online, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în luna octombrie a anului 1944, locuitorii satului vecin, Nadășu, au jefuit satul Stana care astăzi aparține de comuna Almașu, astfel și cetatea Ciorii. Tot în această perioadă s-a distrus și gospodăria construită de Kós Károly, aflată deasupra locuinței, pe Dealul Melcilor, unde scriitorul își desfășura activitatea zilnică.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

În valea pârâului Stana, ce curge de la poalele dealului Riseghea, spre valea Almașului este funcțională astăzi și Pensiunea “Riszeg” în vila familiei Szentimrei, numită după poetul Szentimrei Jenő, reconstruită şi reamenajată. Proiectul acestei case aparține tot de Kós Károly și conform chiriașilor care ocupau pensiunea în momentul în care ne-am aflat noi acolo, construcția a fost finalizată în 1929. Nu departe de castelul lui Károly Kós, spre Halta Stana, pe partea dreaptă a gării se află și locuința surorii lui Károly Kós, o altă construcție extrem de frumoasă arhitectural.

Biografie Kós Károly

Kós Károly s-a născut în 1883, la Timișoara și a decedat în 1977, la Cluj. A fost arhitect, prozator, poet, om politic. A urmat Colegiul Reformat din Cluj (1891). Inițial a studiat ingineria la Universitatea Tehnică din Budapesta, între anii 1902-1904, după care s-a transferat la secția de Arhitectură, pe care a absolvit-o în 1907. A beneficiat de o bursă de studii la Istanbul, pentru cercetări de arhitectură bizantină (1917-1918).

După încheierea studiilor, a lucrat cu arhitecți cunoscuți ca: Moric Pogany, Dénes György şi Géza Mároti, cu care a și participat la numeroase concursuri de arhitectură. A fost o figură reprezentativă a mișcării Fiatalok (Tinerii), fondată în anul 1906, care avea ca scop crearea unei arhitecturi maghiare contemporane. Grupul a îmbrățișat ideile Art and Crafts și modelul mișcării naționale romantice finlandeze (Lars Sonck), ce aveau să fie urmate de tinerii arhitecți și artiști maghiari. Ardealul a devenit astfel sursă de inspirație pentru noul „stil național”. Kós Károly şi-a creat propriul stil, bazat pe studiul arhitecturii medievale şi populare maghiare, împletit cu tehnica clădirilor moderne şi a elementelor de Art Nouveau. În anul 1908, el a fost inclus în grupul arhitecţilor ce au reprezentat Ungaria la Expoziţia Internaţională de Arhitectură de la Viena. La 30 de ani, arhitectul avea terminate unele dintre cele mai importante lucrări ale sale: Biserica romano-catolică din Zebegeny, Pavilioanele Grădinii Zoologice din Budapesta, Şcoala primară şi Grădiniţa din strada Városmajor, Budapesta, Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe şi Biserica Calvină din Cluj-Napoca. Din cauza Primului Război Mondial, lucrări din aceeași perioadă, precum spitalul din Sfântu Gheorghe şi Casa Regală de Vânătoare, au rămas în fază de proiect. În 1913 și-a construit, o reședință lângă Cluj, la Stana, pe care a numit-o Várjuvár (Castelul Ciorii). După ce s-a mutat în noua casă, a renunţat să mai facă proiecte în Budapesta şi s-a axat pe lucrări doar în zona Ardealului.

Apariţia stilului naţional românesc nu a fost trecută cu vederea de către arhitect. Kós Károly nu a respins stilul neobizantin, cu atât mai mult cu cât l-a studiat în Istanbul. A observat atent moştenirea Bizanţului din cultura transilvană şi a descoperit posibilitatea unei interpretări transilvănene în proiectul pentru Catedrala Ortodoxă, competiţie în care a obţinut locul al II-lea. S-a implicat şi în proiectarea mai multor biserici româneşti în zona Călata (Kalotaszeg): în 1924 – Biserica greco-catolică din Stana (construită în 1927), între 1924-1927 – cea din Petrinzel (1927), în 1928 – cea din Ardeova (1930). Biserica din Feiurdeni (1927-1928) este chiar varianta „micşorată” a proiectului catedralei ortodoxe din Cluj, cu care a participat la concurs. La Feleac, Cluj, a restaurat un edificiu medieval, lărgind şi, totodată, proiectând un turn. Kós Károly şi-a continuat activitatea de arhitect în Ardeal până în 1960. A finalizat numeroase proiecte de locuinţe, clădiri publice, construcţii agricole, restaurări de biserici şi construcţii de noi biserici.

Literar, a debutat cu placheta Cântece despre regele Attila, activitatea sa de prozator și poet concretizându-se în mai multe volume publicate.

În iarna lui 1912, la Stana, a fondat publicația Kalotaszeg. În 1921, împreună cu Paál Árpád și Zágoni István au scos broșura Kiáltó Szó. Anul următor a pornit și editat publicația politică Vasárnap. Împreună cu alți scriitori a fondat în 1924 editura scriitorilor ardeleni Erdélyi Szépmíves Céh, al cărei membru a fost până în 1944 la desființare. În 1926 a fost membru fondator al grupului Helikon și din 1931 a fost redactor al publicației Erdélyi Helikon. Între 1948-1949, a colaborat la publicația clujeană Villágoság.

Din 1940 până în anul 1953 a predat la Facultatea de Agricultură din Cluj, unde a ocupat și postul de decan în anul universitar 1945-1946. Și-a început cariera politică fondând împreună cu Lajos Albrecht și alții în 1921, Partidul Popular Transilvănean. În anul 1944, casa lui Kós din Stana a fost jefuită, iar arhitectul s-a refugiat la Cluj, unde s-a alăturat familiei. Aici a devenit director al Asociației Economice Ungaro-Transilvănene. După al doilea război mondial și-a asumat din nou activismul politic și a fost președinde al filialei Cluj a Uniunii Populare Maghiare. Între anii 1946-1948 a fost membru în Parlamentul României.

În anul 1916 a primit Crucea de Cavaler a Ordinului Francisc Iosif, apoi în 1938, pentru romanul Országépitő a primit premiul Baumgarten, iar în 1940 a fost distins cu Coroana Corvin pentru munca dedicată maghiarimii ardelene. După al doilea război mondial a primit medalia Czigler a Asociației Inginerilor și Constructorilor Maghiari, în 1944, urmată de Ordinul Muncii clasa I în 1958, Ordinul Cultural clasa I în 1968 și Ordinul 23 August în 1973. Postum, în 2010 i-a fost acordat premiul Ybl Miklós. În anul 1966 i s-a decernat titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din Budapesta. (Sursă biografie: http://www.bjc.ro-Memorie şi cunoaştere locală)

1 Comentariu

  1. Ana-Maria spune:

    Foarte interesant articolul, multumesc pentru informatie.

Postaţi un comentariu