FOTO Tendinţe nunţi 2014: Îngheţată cu tarhon, costume personalizate şi buchete din hârtie

Foto: Dan Bodea

2014 se anunţă un an interesant din punct de vedere al decoraţiunilor de nuntă, dar şi din punct de vedere al ofertei de costume pe care casele de modă au pregătit-o viitorilor miri. Un element de noutate în acest an la expoziţia “Nuntă la Palat” deschisă la Muzeul de Artă este prezenţa mai multor firme care oferă pentru miri ţinute personalizate, adaptate perfect siluetei bărbaţilor. “Sunt peste 100 de firme prezente la «Nunta la Palat», din toată ţara, din Oradea până în Bucureşti. Noi estimăm cel puţin, ca şi anul trecut, să trecem de 5000 de vizitatori”, a declarat organizatorul evenimentului, Beniamin Gădălean. Pentru a avea acces la expoziţia “Nuntă la Palat” vizitatorii trebuie să plătească 7, 5 lei pentru un bilet.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Sezonul târgurilor de nunţi a debutat în acest sfârşit de săptămână cu tradiţionala expoziţie “Nuntă la Palat”, organizată la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca. La o singură privire se poate observa că în acest an în amenajarea sălilor de nuntă se va apela la aranjamentele din flori de hârtie. În ceea ce priveşte rochiile de mireasă, ofertele cuprind modele care sunt deja consacrate, respectiv în stil prinţesă şi bineînţeles cele adaptate pentru fiecare siluetă. „Oferta noastră constă în varietate. În niciun an nu am avut atâtea stiluri. Avem mai multe branduri din România şi din Spania, dar recomandarea noastră pentru mirese este să probeze cât mai multe modele şi să nu vină fixate pe un anumit model. Ca trend principal rămâne rochia de tip sirenă şi rochile din dantelă. Targetul nostru este spre clasic, fără să fie banal. O rochie de mireasă porneşte de la 2000 de lei şi poate ajunge la 9000 de lei, aceasta din urmă fiind o rochie de top, din două straturi de dantelă. Costumele de mire în acest an au un mare avantaj deoarece mirii îşi pot personaliza costumele şi astfel au ocazia să fie unici din punct de vedere vestimentar în cea mai importantă zi din viaţa lor”, a declarat reprezentanta salonului Emma.

Costume atemporale

Printre expozanţii prezenţi la “Nuntă la Palat” se află şi stilista Adina Buzatu, specializată în vestimentația masculină și fondatorul magazinelor TRENDS. Aceasta nu a ezitat să ofere mirilor câteva recomadări. “Pentru miri în acest an noi propunem haine elegante, întotdeauna din ţesături naturale. Am venit la Cluj cu ţinute care au o eleganţă simplă, atemporală. Întotdeauna susţin eleganţa atemporală mai ales în ceea ce priveşte hainele pentru nuntă. Nu este important cum arată haina pe manechin, ci cum arată haina pe tine. Voi arăta fiecărui mire ce îi vine bine, care este lungimea potrivită a sacoului, cum trebuie încheiat şi aşa mai departe . Sunt detalii care fac diferenţa şi care pot da un plus de valoare nunţii, sau pot strica o ceremonie întreagă. Când un mire se îmbracă pentru nuntă trebuie să iasă din casă şi să zică: Arăt cel mai bine din viaţa mea!”, a precizat Adina Buzatu.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Papion, cravată, eşarfă

Aceasta recomandă pentru ţinuta de mire atât papionul, cât şi cravata, în funcţie de conformaţia feţei şi în funcţie de siluetă. “O persoană masivă, dacă poartă cravată, pare mai suplă. Papionul nu se potriveşte tuturor. Pentru cei care nu sunt obişnuiţi să poarte ceva la gât, nici papion, nici cravată, pot să apeleze la o eşarfă din mătase naturală. Este un accesoriu foarte elegant şi asigură confort. Nu poţi vorbi de tendinţe în ceea ce îi priveşte pe miri, ci poţi vorbi de hainele care li se potrivesc. Se poartă culorile puternice, roşu, turcoaz, mov, dar e important ca acea culoare să îţi vină bine”, afirmă stilista. De asemenea, ca accesoriu foarte elegant şi clasic Adina Buzatu recomandă bretelele. “Avantajul este că panatalonii se aşează cum trebuie fără a se forma cutele pe care le-ar face cureaua. Bretelele dau eleganţă în plus ţinutei în momentul în care se dă jos sacoul şi merg foarte bine pentru bărbaţii corpolenţi. Glumim de multe ori că haina îl face pe om. Nu, haina nu îl face pe om, ci îl conturează potrivit şi dacă ştim să o alegem, atunci vom arăta foarte bine”, a precizat stilista Adina Buzatu.

Îngheţata cu tarhon

Pentru cupluri mai îndrăzneţe o cofetărie a venit cu propunerea de a introduce în meniul de nuntă îngheţata cu spirulină sau tarhon. “Am profitat de această expoziţie pentru a ieşi cu ceva nou pe piaţa evenimentelor, respectiv cu îngheţată artizanală, în sensul de produs natural pornind de la ingrediente naturale cu frişcă, cu lapte, cu ciocolată, marţipan, sucuri de fructe şi făcută natural la noi în laborator. Produsele pe care dorim să le cunoască clujenii este îngheţata cu spirulină şi îngheţata cu tarhon, foarte sănătoase, pe care nu îţi este frică să le dai unui copil, spre exemplu. Deşi noi, ardelenii folosim tarhonul la ciorba de miel, din luna martie clujenii vor putea gusta aceste îngheţate la cofetăria noastră. Tebuie să fii deschis să încerci ceva nou. Bineînţeles, şi în acest an rămâne în oferta pentru nunţi bomboanele de ciocolată şi macarons din ingrediente şi coloranţi naturali”, a precizat Adriana Rotar, administratorul unui laborator de cofetărie.

Servicii conexe

Cum fiecare nuntă este tematică, în general firmele care asigură candy-baruri aleg tematica în funcţie de dorinţa mirilor şi de culorile sălii unde are loc nunta. “Multora le place rozul şi galbenul, însă noi recomandăm şi turcoazul sau maro-ul. Amenajarea unui candy bar porneşte de la preţul de 150 de euro şi creşte în funcţie de numărul invitaţilor, dar şi de bugetul de care dispun mirii”, a declarat Bianca Roşca din partea firmei Big Wedding. Cum momentele oricărei nunţi trebuie imortalizate, nu lipsesc de la expoziţia “Nuntă la Palat” reprezentanţii firmelor care oferă servicii foto-video. “Tarifele la noi încep de la 700 de euro, pachetul de bază şi pot urca până la peste 1000 de euro în funcţie de numărul de zile de fotografie, de albumele dorite etc. Locaţiile se stabilesc în comun acord cu mirii, dar de multe ori propunem şi noi. Încercăm să căutăm locuri unde nu s-au mai făcut fotografii de nunţi, dar devine din ce în ce mai greu. Trebuie să fim inventivi. Noi participăm de şase ani la această expoziţie şi am constatat că este una dintre cele mai bune metode de promovare, cel puţin în domeniul nostru”, a spus Ionuţ Mocanu, fotograf al firmei Ionuţ Photography.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Buchetul miresei

Deşi aranjamentele din flori de hârtie se anunţă a fi la mare căutare în 2014, nu vor lipsi din sălile de nunţi florile naturale. “Marii florişti din afară recomandă în acest an ca elementele din natură să fie aduse în interior. Ca nuanţe se poartă culoarea orhideei, respectiv violetul vibrant, de fapt culoare anului. În fiecare an există şi trenduri de buchete altfel, de exemplu noi am făcut un buchet din fluturi de hârtie. De asemenea, am înlocuit clasicele vaze cu butuci aduşi din pădure. Naturalul nu va ieşi vreodată din modă. Oferta de preţ se stabileşte în comun cu clienţii. Un aranjament porneşte de la 20 de lei şi ajunge la câteva sute de lei. Am avut mirese care îşi doreau flori din extrasezon şi atunci bineînţeles că achiziţionarea lor este mai greu de realizat şi mai costisitoare. Buchetele mireselor ca şi anul trecut sunt din flori compacte, fără verdeaţă. Se optează foare mult pentru buchete rotunde, nu curgătoare pentru a nu fi incomode în poze”, a declarat Ioana Breban din partea florăriei AnaFlor. Aceasta a precizat că participarea la târguri nu aduce neapărat clienţi, ci este un mod foarte bun de promovare.

Cuplurile care nu s-au hotărât asupra modelului verighetelor au destule alternative. În funcţie de model şi de complexitatea lui, preţul unei verighete urcă sau scade. Modele clasice de verighetă din aur galben sunt preferate în continuare, spune Cristian Petric, reprezentantul Burma Bijuerii. “180 de lei/gram este preţul mediu al aurului şi în funcţie de acest preţ mirii îşi pot alege verighetele. Avem şi peste 600 de inele în ofertă, o parte dintre ele se pretează pentru logodnă iar altele pentru ocazii speciale. Folosim pietre semipreţioase, dar avem şi diamante”, a mai spus Cristian Petric.

Tematici marine

Pentru târgul de nunţi de la Expo Transilvania care va fi organizat în perioada următoarea în Cluj, o firmă propune nunţi cu tematici marine. „În ceea ce constă decorul avem de la aranjamente cu stele de mare, scoici şi muşchi până la plante suculente, în ghivechi, precum eşeveria sau sedum. În materie de de aranjamente de masă se poartă oglinzile, nisipul şi decoruri de bomboane. În ceea ce priveşte invitaţiile, un lucru extrem de important este că deşi depind de decor şi de doleanţele mirilor, în acest an vor putea alege invitaţii convenţionale, dar şi jucăuşe sau chiar de basm”, a declarat Oana, reprezentantă a unei companii de organizare de evenimente.

Foto: Emanuela Luca

Foto: Emanuela Luca

Totodată, potrivit acesteia, în acest an sunt căutate sălile personalizate prin elemente clasice, de exemplu un pian, sau sălile care sunt foarte versatile. „Încetul cu încetul oamenii încep sa prindă curaj, iar acest lucru este foarte bine reflectat în temele pe care aceştia le aleg. Un exemplu foarte bun este o nuntă care a avut ca tematică Jocurile de societate, precum Scrabble, Risc şi Catan. În acest decor bineînteles că nu s-a regăsit nici dansul mirilor obişnuit, el realizându-se în faţa unei console, mesele caracterizându-se printr-un joc aparte care era expus în mijlocul ei. Cu o notă jucăuşă, mireasa a ieşit din tipare printr-o rochie vişinie şi extrem de elegantă. Mirii erau porecliţi alunii, şi profitând de acest lucru ei le-au dăruit prietenilor lumânărele cu acea inscriptie”, a precizat reprezentanta firmei de organizare de evenimente.

Fie că vor face o vizită expoziţiei deschise la Muzeul de Artă, sau că vor solicita ajutorul firmelor de organizare de nunţi, clujenii vor avea în 2014 surse de inspiraţie. Cert este că nunţile anului 2014 se vor caracteriza prin tematici specifice sezonului în care acestea se desfăşoară. Dacă unii vor accepta cu uşurinţă ideea de nou, de decor atipic, pentru a da o notă de unicitate nunţii lor, alţii vor merge la sigur, pe stilul clasic în culori precum albul, ivoarul, roz şi mov, acestea variind de la nuanţe puternice la cele pale.

Cristina Beligăr, Emanuela Luca

Ma jos puteţi vizualiza o galerie de imagini realizate de fotograful Dan Bodea la expoziţia “Nuntă la Palat”:

[nggallery id=342]

Distribuie:

Postaţi un comentariu