APPC: „Nu confundați activiștii cu jurnaliștii”

Unul dintre liderii protestatarilor, Oana Moisil, care se recomandă ca jurnalistă/ Foto: Dan Bodea

Asociaţia Profesioniştilor din Presă Cluj (APPC) se delimitează de acțiunile activiştilor de mediu care se recomandă ca fiind jurnalişti, se arată într-un comunicat de presă al asociației.

„Considerăm că persoanele care folosesc dreptul la liberă exprimare pentru a servi în mod partizan o cauză (agenda-driven activists) nu pot fi considerați jurnalişti, chiar dacă publică în mod constant în diverse publicații sau new media. Această diferență este dată de faptul că ei fac rabat de la un principiu fundamental al jurnalismului, anume cel al relatării echidistante, pe cât posibil neutre şi imparțiale. La acest principiu face trimitere directă punctul 5 al Codului Deontologic al Clubului Român de Presă, la care a aderat şi APPC: «Ziaristul va da publicității punctele de vedere ale tuturor părților implicate în cazul unor păreri divergente»”, se arată în comunicatul APPC.

Luarea de poziție a asociației clujene survine la scurt timp după ce unul dintre liderii protestatarilor anti-RMGC care se recomandă ca fiind jurnalist, Oana Moisil, a fost blocată de forțele de ordine să intre la un briefing de presă al premierului Victor Ponta. „Voiam să-i adresez premierului întrebări despre situaţiile din Pungeşti şi Roşia Montană. Nu ştiam dacă va sta sau nu la discuţii cu presa după tăierea panglicii, aşa c-am încercat să mă apropii de el printre ceilalţi jurnalişti”, a scris ulterior Oana Moisil (detalii aici).

Un alt lider al protestatarilor care s-a infiltrat printre jurnaliști este Ramona Duminicioiu, cea care în iulie 2013, la o conferință de presă la Prefectura Cluj, a strivit o roșie pe tableta ministrului Dan Șova.

Comunicatul de presă al APCC vine ca o ripostă la aceste incidente. „Considerăm că nu se poate pune semnul egalității între jurnaliştii care, zi de zi, încearcă să informeze corect opinia publică şi activiştii care se declară ziarişti doar pentru a-şi atinge interesele personale sau de grup. APPC respectă instituțiile statului şi acționează pentru apărarea libertății de exprimare ca pilon principal al democrației din România însă condamnă modul în care anumite persoane încearcă să se folosească de meseria de jurnalist pentru a-şi atinge scopurile”, se mai arată în comunicat.

Înființată în 2005, Asociația Profesioniştilor din Presă Cluj (APPC) reuneşte aproximativ 80 de jurnalişti clujeni, de la peste 20 de publicații, posturi de radio, televiziuni şi platforme on line.


Publicitate

4 Comentarii

  1. Hater spune:

    Is curios de ce numele „maestrului” Gotiu nu apare in textul trimis de APPC. Adica, daca cineva mai tanar poa’ s-o arda partizan (cum de altfel majoritatea jurnalistilor o fac) ii o problema, dar cand e vorba de un „clasic” al „marii prese clujene” nimeni nu se sesizeaza. Hai sa nu fim ipocriti. Si Oana se poate declara la fel de mult jurnalist pe cat va declarati voi.

  2. cetatean spune:

    Bogdan Stanciu, fii mandru ca faci parte dintr-o natie de sclavi ! Iti doresc sa gandesti mai mult decat jandarmii dar se pare ca ei ti-au luat-o un pic intainte. Putin efort te va avantaja oricum, ca vorba aia, ai o facultate.

  3. cetatean2 spune:

    Deci toți jurnaliștii ce au omis să raporteze despre Roșia Montană, RMGC sau proteste nu sunt echidistanți, deci ar trebui să fie dați afară din APPC?

  4. silviu spune:

    Pozitia APPC este una rationala, pune lucrurile in clar. NU poti sa agiti flamura anti RMGC toata ziua, sa vorbesti la megafon si in acelasi timp sa zici ca esti ziarist. Meseria asta s-a consacrat prin echidistanta de acum 200 de ani, pe cat se poate. Ce fac Gotiu, Moisil, Duminicioiu, Dohotaru, Vilcu si alti asemenea activisti nu se poate spune ca e jurnalism. E un activism tot mai radical, tot mai derapant!!

Postaţi un comentariu