AFA Cluj a decernat premiile ediţiei a doua a Galei Excelenţei la Feminin

Asociaţia Femeilor de Afaceri (AFA) Cluj a premiat aseară, în cadrul ediţiei a doua a Galei Excelenţei la Feminin, 11 doamne ale Clujului care s-au remarcat prin activitatea lor excepţională. Evenimentul a avut dublă semnificaţie, doamnele din AFA sărbătorind cu această ocazie şi cei 10 ani de implicare a Asociaţiei în comunitate. Gala a avut loc la Centrul de Cultură Urbană Casino şi a fost organizat în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca, sub egida Zilelor Clujului.

„Clujul a avut întotdeauna femei frumoase, distinse, talentate şi implicate în comunitate. Asociaţia Femeilor de Afaceri şi-a propus să onoreze an de an, prin Gala Excelentei la Feminin, aceste femei care activează în domenii diferite, unele foarte mediatizate, altele mai puţin. Ne dorim ca efortul, talentul şi implicarea lor să fie recunoscute şi apreciate de întreaga comunitate. Premierea acestor adevărate doamne este o mare bucurie pentru noi, mai ales că Asociaţia Femeilor de Afaceri sărbătoreşte, anul acesta, 10 de la înfiinţare, iar Gala Excelenţei la Feminin este o excelentă ocazie să ne întâlnim cu toţi prietenii şi susţinătorii noştri”,  a declarat  în deschiderea Galei Mihaela Rus, preşedinte fondator AFA Cluj şi general manager Vitrina Advertising.

Gala de premiere a fost deschisă de Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, care a acordat primul premiu al serii doamnei Laura Văleanu. O veritabilă ambasadoare pentru Cluj şi România, Laurei Văleanu i s-a decernat acest premiu pentru meritele sportive extraordinare, ea fiind singura sportivă din ţară care s-a calificat la Jocurile Paralimpice de Iarna de la Soci 2014.

În cadrul Galei, la categoria Cultură, ministrul pentru Dialog Social, doamna Aurelia Cristea, i-a înmânat premiul de excelenţă actriţei Diana Buluga, fondatoarea teatrului independent Create.Act.Enjoy.

Distincţia pentru categoria Media Management i-a revenit Mihaelei Orban, director executiv al revistei Sinteza şi al săptămânalului regional Transilvania Reporter şi a fost acordată de către preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horia Uioreanu.

Consulul onorific al Franţei la Cluj, Pascal Fesneau i-a înmânat apoi premiul pentru categoria Dezvoltare Economică şi Socială Steluţei Racolţa, preşedinte al Asociaţiei Patronale a Furnizorilor de Formare.

Premiul categoriei Administraţie Publică a fost adjudecat de Ligia Subţirică, arhitect-şef al oraşului Cluj-Napoca, şi a fost acordat de către Ludger Thol, președinte al Clubului Oamenilor de Afaceri de Limbă Germană din Nordul Transilvaniei.

Vasile Dâncu, preşedintele Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie, a fost cel care a anunţat câştigătoarea distincţiei pentru Comunicare Corporatistă: Laura Petrehuş, PR Manager al Băncii Transilvania.

Carmen Socaciu, profesor universitar doctor şi prorector la USAMV, a fost premiată la categoria Cercetare Ştiinţifică de către preşedintele fondator al Centrului de Afaceri Transilvania Cluj, Radu Mleşniţă.

Premiul pentru Jurnalism a fost acordat Danei Gherman, redactor-şef cotidianului online voceatransilvaniei.ro, de către Iosif Pop, preşedinte fondator al Consiliului Civic Local Cluj.

La categoria Dezvoltare şi Inovaţie în Medicină premiul a fost înmânat de Dana Gânscă, director general al Centrului Medical Medsan, Teodorei Mocan, cercetător al Departamentului de Nanomedicină al Institutului de Gastroenterologie-Hepatologie.

Celebrul pictor Nicolae Maniu a oferit premiu pentru Inovaţie Disruptivă Ninei Moldovan, CEO al Liberty Technology Park Cluj.

La categoria Implicare în comunitate câştigătoarea a fost Gabriela Fătuşanu, coordonator al proiectului Centrul Comunitar pentru Tineret, din cadrul Asociaţiei Christiana Cluj, iar premiul a fost oferit de Laszlo Pacso, iniţiatorul şi coordonatorul proiectului Business Days.

Alături de doamnele din Asociaţia Femeilor de Afaceri, la Gală au mai participat peste 200 de persoane – oameni de afaceri, politicieni, reprezentanţi ai societăţii civile şi jurnalişti.

Distribuie:

Postaţi un comentariu