Premii de excelență pentru trei instituții de învățământ din Cluj

Universitatea de Agronomie și Medicină Veterinară Cluj / Foto: Dan Bodea

Cea de-a doua ediție a Galei Premiilor EduManager.ro, un eveniment organizat de Agenția specializată în comunicare „Oameni și Companii” și portalul național EduManager.ro, a avut loc ieri, 30 septembrie. În cadrul evenimentului, trei instituții de învățământ clujene au fost primit premii de excelență.

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca a fost distinsă cu Premiul de Excelență pentru implicarea în proiecte europene, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a primit Premiul de Excelență pentru activitatea de cercetare în instituțiile de învățământ superior, iar Transylvania College a primit Premiul de Excelență pentru promovarea creativă a școlii.

Evenimentul și-a propus să evidenţieze eforturile şi profesionalismul celor care lucrează cu rezultate vizibile în domeniul educaţiei, premiile fiind acordate exclusiv în urma opţiunilor exprimate de către vizitatorii portalului EduManager.ro şi de numărul de voturi întrunite.

Gala s-a bucurat de prezența ministrului Educației Naționale, Remus Pricopie, alături de peste 150 de participanţi, reprezentanţi din mediul universitar şi preuniversitar, precum şi din domeniul afacerilor.


Publicitate

Postaţi un comentariu