Premieră. La Cluj s-a lansat Asociația Femeilor Chirurg din România

Asociația își propune să sprijine femeile chirurg să se dezvolte profesional, având și o viață de familie împlinită.

Clujul marchează o nouă premieră în sistemul de sănătate românesc: lansarea Asociației Femeilor Chirurg (AFC) din România, care urmărește reprezentarea intereselor persoanelor de sex feminin din sistemul medical românesc. Inițiată de medicul rezident Miana Gabriela Pop, cu susținerea Asociației Femeilor de Afaceri (AFA) Cluj, organizația a fost prezentată public la sfârșitul săptămânii trecute, în cadrul unui eveniment la care au participat medici, cadre medicale universitare și reprezentanți ai comunității clujene.

Miana-Gabriela Pop, Medic rezident Chirurgie Generală IRGH Prof. Dr. Octavian Fodor, Chirurgie III

„Am pornit acest demers constatând că sunt tot mai multe rezidente pasionate de domeniile chirurgicale și care au îndrăzneala să aleagă o carieră în această zonă a medicinei, cea mai solicitantă. Am fost inspirată de mediul în care m-am dezvoltat ca rezidentă, care mi-a dat încredere în mine și m-a susținut să mă dezvolt și să-mi doresc să cresc profesional. Tocmai de aceea, ne dorim să aducem alături de noi și alte tinere cu aceleași aspirații și, împreună, să schimbăm mentalitățile din prezent”, a declarat Miana Gabriela Pop.

Mihaela Rus, președintele Asociației Femeilor de Afaceri Cluj

„Am fost încă de la început impresionată de tinerețea și entuziasmul Mianei, care și-a ales o carieră profesională foarte dificilă, dominată de bărbați. Cred că prin această coalizare se pot obține foarte multe rezultate de care să beneficieze un număr cât mai mare de medici, femei și bărbați deopotrivă. Mă bucur să văd tineri medici pasionați să-și dezvolte cariera în România și nu în alte țări și cred că acest demers reprezintă un exemplu excelent pentru comunitate”, a precizat Mihaela Rus, președintele Asociației Femeilor de Afaceri Cluj.

“Femeile sunt mai minuţioase şi mai răbdătoare”

„Am avut ocazia de a forma multe rezidente de-a lungul timpului și consider că această specializare, chirurgia, li se potrivește în egală măsură femeilor, cât și bărbaților, chiar dacă până acum acest domeniu a fost considerat, cumva, apanajul bărbaților. Ei sunt mai aplicați, mai tehnici, în timp ce femeile sunt mai minuțioase și mai răbdătoare. O felicit pe Miana pentru îndrăzneala de a avea această inițiativă și sunt convins că, în timp, Asociația Femeilor Chirurg va reuși să pună mai bine în evidență potențialul femeilor în chirurgie”, a declarat prof.univ.dr. Cornel Iancu, șeful Clinicii de Chirurgie III din Cluj-Napoca.

Zece departamente

Asociația Femeilor Chirurg este organizată în zece departamente, corespondente specializărilor chirurgicale și coordonate de câte un medic specialist în domeniu: Chirurgie generală (șef de lucrări dr. Dana Bartoș), Chirurgie vasculară (conf.dr. Claudia Gherman), Oftalmologie (prof.univ.dr. Simona Nicoară), ORL (conf.dr. Magdalena Chirilă), Gastroenterologie intervențională (conf.dr. Alina Tanțău), Chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă (șef de lucrări dr. Ileana Matei), Obstetrică-ginecologie (asist.univ.dr. Ioana Rotaru), Chirurgie pediatrică (asist.univ.dr. Anca Budușan), Chirurgie buco-maxilo-facială (asist.univ.dr. Mădălina Lazăr), Urologie (dr. Carmen Lăpușan).

Printre obiectivele asociației se numără creșterea vizibilității femeilor în domeniile chirurgicale; susținerea perfecționării chirurgicale a acestora prin programe de dezvoltare profesională continuă; promovarea schimburilor internaționale și a mobilităților naționale cu specific medico-chirurgical; organizarea de cursuri de pregătire practică în vederea îmbunătățirii tehnicii chirurgicale. De asemenea, AFC dorește să faciliteze accesul la informație și să susțină participarea femeilor la conferințe și în proiecte de cercetare specifice.

Citiţi şi:Neurochirurgie la feminin. „Doamnă, dumneavoastră chiar operaţi?”

Fără discriminare! 

Asociația se va implica și în educarea societății privind ne-discriminarea femeilor și facilitarea egalității de șanse pe piața muncii, stimularea accesului nediscriminatoriu privind angajarea și promovarea persoanelor de sex feminin în sistemul medical și combaterea ideilor preconcepute privind productivitatea și calitatea forței de muncă feminine în sistemul de sănătate medico-chirurgical.

Mai multe detalii despre asociaţie puteţi afla AICI. 

Distribuie:

Postaţi un comentariu