Fără plăcuţele bilingve prin autobuze

Emil Boc/ Foto: Dan Bodea

Un alt episod, legat de această dată de la fel de controversatele plăcuţe bilingve a avut loc la sediul Companiei de Transport Public Cluj-Napoca. Asociaţia Musai-Muszáj susţine că în aceste zile un activist al asociaţiei a fost amenințat cu violență fizică la sediul acestei companii.

“Unul dintre activiștii noștri, conform concursului Com’on Cluj, câștigat de proiectul Musai-Muszáj, a dorit să închirieze locuri de publicitate din mijloacele de transport CTP la sediul companiei de pe bulevardul 21  Decembrie. Funcționarul public CTP, după ce și-a dat seama de conținutul panoului publicitar, a oprit procesul de autorizare și a dus actele la superiorul său. S-a întors după câteva momente și a cerut înapoi contractul înmânat deja activistului Musai-Muszáj, motivând prin faptul că panoul publicitar conține mesaje politice. Deoarece activistul nostru a refuzat să dea contractul înapoi, funcționarul public l-a amenințat, folosind următoarele cuvinte: „nu mă face să-ți iau cu forța”. Apoi, s-a ridicat de pe scaun, a încercat, fără succes, să ia contractul din mâinile activistului, și a repetat amenințarea. Apoi, activistul Musai-Muszáj a făcut o fotografie contractului, a înregistrat o cerere pentru aprobarea afișului (nr. de înregistrare: 8800/25.10.2016), și i-a dat contractul înapoi angajatului CTP.  În opinia noastră este inadmisibil ca un funcționar public, folosind metode de intimidare, să amenințe cu violență fizică un cetățean clujean în 2016. Mișcarea Musai-Muszáj speră ca proiectul care a câștigat cu 1573 concursul Com ’on Cluj, să fie până la urmă aprobat de CTP, iar funcționarul public să fie tras la răspundere pentru comportamentul lui”, se arată într-un comunicat al Mișcării Musai-Muszáj.

14021666_1797751613842357_7867113256109171821_n

Întrebat despre acest episod la şedinţa de Consiliu Local de către preşedintele UDMR Cluj, Csoma Botond, directorul Liviu Neag nu a mai apucat să răspundă, deoarece primarul Emil Boc a considerat că e mai oportun ca el să dea răspunsul la această întrebare. „Cei de la Musai au câştigat un proiect care are ca obiectiv promovarea multilingvismului. S-a prezentat la dumneavoastră domnul Neag la CTP un voluntar al asociaţiei să încheie contractul de publicitate şi când funcţionarul a văzut conţinutul afişului am înţeles că a dispărut vreo 20 de minute, după aceea vroia să ia contractul de la voluntarul asociaţiei, a fost un adevărat episod. Ce s-a întâmplat? Acest proiect e finanţat din bugetul local cu 4.500 de lei”, a spus Csoma Botond.

„Vreau să răspund tot eu, pentru că domnul director Neag nu a făcut nimic ilegal cerând primăriei să comunice aprobarea necesară şi să se verifice la nivelul departamentului primăriei dacă afişul este avizat de către persoana care are competenţe să facă aceasta. Şi vă vom da răspunsul cât mai repede cu putinţă. Domnul director Neag a procedat ca la carte cerând aceste informaţii primăriei, pentru că pentru fiecare lucru care se afişează în mijloacele de transport în comun, ei au sarcina fizică să le amplaseze, dar conţinutul este cenzurat între ghilimele sau validat dacă respectă legea de către departamentul de specialitate al primăriei. S-a cerut să se verifice dacă este avizat de către noi, ne vom consulta şi vă vom da răspunsul, de aceea domnia sa nu are ce să vă spună mai mult pentru că mingea este la primărie”, a spus Boc.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Z says:

    Același Boc-boc.

Postaţi un comentariu