Elmafarm, prima farmacie independentă redeschisă sub umbrela Alphega (A)

Farmexpert, lider în distribuţia de medicamente din România, lansează pe piaţă Alphega, prima platformă care sustine progresul farmaciilor independente. Elmafarm, din Cluj-Napoca, este prima farmacie independentă care a decis să adere la comunitatea Alphega din România. Alianţa Alphega-Elmafarm a luat naştere din dorinţa de a eficientiza serviciile oferite în farmacie, de a aduce un standard la nivel european, astfel încât pacienţii să beneficieze de sfaturi personalizate şi soluţii performante.

Măsoară-ți gratuit vârsta arterială!

Cu ocazia relansării sale, care va loc vineri, 3 iunie, in intervalul orar 12:00- 22:00, în sediul din Str. Victor Babeş nr 35, Elmafarm va oferi pacienţilor o experienţă diferită în farmacie unde vor putea beneficia de servicii inovative, precum serviciul de măsurare a vârstei arteriale. Spre deosebire de măsurarea tensiunii arteriale, serviciul de măsurare a vârstei arteriale este unul complex – monitorizează tensiunea arterială, viteza cu care circulă sângele în vene şi verifică pulsul.

„Cu ajutorul acestor indicatori,   veţi afla care este vârsta arterială reală a dumneavoastră, pentru a preveni afecţiunile vaselor de sânge şi pentru a vă îngriji sănătatea corespunzător. Se prea poate ca o persoană cu vârsta de 30 de ani să aibă o vârstă arterială specifică unei persoane cu vârsta de 50 de ani sau invers”, transmit reprezentanții Alphega.

Alphega este singura alianţă de farmacii independente din Europa. De la lansare, din anul 2001, Alphega este prezentă în cele mai dezvoltate ţări din Europa precum Franţa, Germania, Marea Britanie, Olanda şi colaborează cu aproape 6.500 de farmacii. În România, Alphega doreşte să ofere aceleaşi beneficii şi să susţină câteva sute de farmacii independente, dar şi să dezvolte o relaţie solidă şi de încredere cu partenerii săi şi să contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii comunitatii din care face parte.

La temelia oricărei farmacii independente există o istorie  şi o tradiţie a bunei practici şi a responsabilităţii faţă de pacient şi comunitate. Alphega înţelege cât de important este pentru un farmacist independent să îşi păstreze identitatea şi preţuieşte cultura acestuia, cultură care s-a format în ani de muncă şi pasiune, s-a clădit în generaţii şi s-a consolidat pe încredere şi devotament.

„De peste 20 de ani, Elmafarm oferă produse şi servicii de asistenţă a sănătăţii, de înaltă calitate. Elmafarm îşi menține  în continuare standardele de performanţă din farmacie şi impreuna extindem paleta de servicii oferite pacienţilor noştri”, transmit reprezentanții Alphega.

Alphega susţine potenţialul acestor oameni valoroşi pentru societate şi mediul antreprenorial.  Din admiraţie pentru profesionalismul farmaciştilor independenţi, Alphega şi-a luat angajamentul de a le oferi o alternativă strategică pentru afacerea lor, fără a neglija identitatea farmaciei.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Mihestean Claudiu says:

    Bon fiscal: 8395

Postaţi un comentariu