Cornel Cătoi, rector USAMV: Dacă universitățile nu coboară din turnul lor de fildeș, vor dispărea

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) are, începând de vineri, un nou rector, în persoana profesorului Cornel Cătoi. Începând cu 2012, Cornel Cătoi a îndeplinit funcția de Decan al Facultății de Medicină Veterinară și îi va lua locul, în funcția de rector, profesorului universitar Doru Pamfil. Din 2006 el este profesor la Disciplina de Anatomie Patologică, Diagnostic Necropsic şi Medicină Legală la Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul USAMV Cluj-Napoca. De altfel, Cornel Cătoi este doctor în Medicină Veterinară din anul 2002 cu teza de doctorat intitulată „Studiul aterosclerozei spontane şi induse la animale”. El a mai participat la un studiu de specializare de trei luni desfășurat la Facultatea de Medicină Veterinară Liege (Belgia) și a luat parte în ultimii ani la simpozioane și instructaje desfășurate în Torino, Dublin, Belgrad, Napoli, Hamburg sau Viena.

Într-un interviu acordat săptămânalului Transilvania Reporter, noul rector al USAMV a atras atenția asupra faptului că universitățile românești sunt amenințate cu dispariția, ca urmare a unei slabe colaborări cu piața muncii spre care ele trimit absolvenți. Cornel Cătoi a mai explicat și că agricultura este în continuare un domeniu important, chiar dacă la modă este acum IT-ul, și că absolvenții de liceu sunt în continuare atrași de facultățile USAMV-ului.

Începând de vineri, 26 februarie, veți fi în mod oficial rectorul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară. Ce înseamnă această funcție pentru dumneavoastră și care vă sunt planurile, având în vedere că sunteți în această universitate de aproape 25 de ani?

Sunt de o viață aici. Este o funcție onorantă care obligă foarte mult. Suntem o universitate bine clasată în topul universităților românești, cu o recunoaștere importantă în cercetare la nivel național și european. Pentru a evolua însă, e nevoie de multă muncă și de folosirea mai eficientă a potențialului și a resursei umane de care dispunem. Cred că universitatea noastră are avantajul de a avea o cercetare eficientă ca număr de proiecte, publicații și fonduri atrase, lucru recunoscut la nivel național. Avem oameni bine instruiți și o infrastructură de cercetare performantă cu institute, laboratoare, clinici veterinare care pot fi valorificate și dezvoltate pentru a ne dezvolta, ca universitate, pe ideea de antreprenoriat. Acesta nu este un concept nou, se practică de mult timp în Occident, și cred că învățământul superior are nevoie de o schimbare de optică spre universitățile de tip antreprenorial, care să asigure atât surse de finanțare, cât și o oportunitate pentru studenți de a lua contact cu piața reală. Antreprenoriatul asigură instruirea studenților în cadrul conceptului de învățământ centrat pe probleme. Studentul trebuie să cunoască problemele lumii cu care urmează să se confrunte după absolvire, iar noi, ca universitate și profesori, avem datoria morală de a fi racordați la realitățile cotidiene.

Despre această problemă, a absolvenților care termină facultăți și habar nu au ce să facă după, se tot vorbește de câțiva ani, dar nu toate universitățile par să o conștientizeze.

E cu siguranță o problemă a învățământului românesc, care pleacă de la lipsa unei strategii a educației. Dacă ar fi strategie națională pe termen lung, mediu și scurt, atunci am putea avea și o strategie de formare de specialiști la nivel de țară. Am putea avea inclusiv un număr minim și maxim de specialiști pe fiecare domeniu, dar în condițiile actuale, în care doar piața forței de muncă mai reglează, totul este la mâna hazardului și avem o inerție foarte mare. Statul plătește școlarizare fără să aibă o strategie și așa ne trezim cu 10.000 de specialiști pe o piață care are nevoie de 100 de oameni. Sistemul ar trebui să pregătească eventual dublu față de nevoi, pentru a exista competiție, dar nu în ritmul acesta. E însă nevoie, ca în orice activitate, de bani. În caz contrar, ne prefacem că facem o bună școlarizare, că scoatem absolvenți buni, în timp ce nivelul scade.

În lipsa unei strategii guvernamentale, nu ar putea universitățile să ia atitudine, astfel încât să se iasă din acest sistem în care totul este la mâna hazardului?

Strategii au fost, dar au reușit parțial. La nivel de țară și minister a fost o tentativă pe baze reale de a finanța diferențiat programele de studiu, în funcție de performanțele care au fost evaluate pe baza numărului de publicații, contracte atrase, angajabilitatea absolvenților și alte criterii folosite peste tot în lume. Prin finanțare diferențiată s-ar fi reglat aceste probleme și se ajungea la o reducere a numărului de specializări similare la nivel de țară. Dar din motive politice probabil, finanțările au rămas la fel. Cred însă în capacitatea universităților de a schimba această mentalitate și de a trece de la universități care au aproape toate specializările posibile indiferent de calitate, la universități concentrate pe programe utile. Dacă universitățile nu își vor schimba atitudinea și vor aștepta în continuare buget și locuri bugetate, ele vor dispărea, pentru că nu poți face de toate. E ca și cum o persoană ar ști de toate, dar nu ar ști nimic concret și nu ar avea un domeniu în care să fie specializat.

Ați avut și la USAMV specializări la care, în timp s-a renunțat…

Ca decan al Facultății de Medicină Veterinară am închis un program de studii la care erau locuri bugetate, dar care era pe un domeniu care nu se mai regăsea în universitate: inginerie chimică. Aparent mergea bine, dar acest lucru presupunea să angajăm ingineri chimiști, să avem vreo 16 astfel de angajați și trebuiau laboratoare specializate. Asta ar fi însemnat o investiție foarte mare de care nu puteam fi siguri. Așa că am decis să oprim acest program, care nu era în domeniul nostru, și mulțumită colaborării bune cu Facultatea de Chimie a UBB, studenții înscriși la noi au putut face orele pentru această specializare acolo.

Vorbeați de riscurile cu care se confruntă universitățile și despre posibilitatea ca acestea, în cazul în care nu se vor adapta, să dispară. Obiceiul universităților de a exista într-un turn de fildeș le-ar putea grăbi acest sfârșit?

O universitate care nu are legătură cu realitatea și formează doar teoretic, nu are șanse de supraviețuire pe termen lung și nu va pregăti specialiștii de care societatea are nevoie. Societatea se schimbă foarte mult, se schimbă și piața, tehnologia evoluează și se schimbă și clima. Putem fi nostalgici, să ne amintim de vremurile despre care credem că erau mai bune, dar avem obligația să revenim la realitate și să fim motorul dezvoltării societății. În general, în lume, fondurile alocate pentru învățământ sunt tot mai mici. La noi a fost o perioadă relativ bună și avem cam 25% dintre laboratoarele finanțate care au îndeplinit planurile la care se angajaseră. În lipsă de fonduri, universitățile trebuie să lucreze cu companiile private, care au nevoie de rezolvarea unor probleme punctuale. Acestea sunt venituri constante, alături de consultanță și analize periodice care permit universității să aibă oamenii în contact permanent cu realitățile pieței. E mult mai atractiv să rezolvi probleme reale, decât să te confrunți cu probleme ipotetice, din cărți.

În ceea ce privește universitatea dumneavoastră, ea de care parte a problemei se află?

Așa cum spuneam, situația noastră este bună. Mai avem lucruri de îmbunătățit. Avem multe laboratoare și clinici care fac cercetare aplicativă și lucrează alături de producători agricoli și ferme. Oamenii aceștia vin spre noi și vor parteneriate. Nu ne interesează doar banii, ci vrem să demonstrăm că suntem utili, că avem studenți buni și să le câștigăm încrederea. În orice domeniu, pentru a evolua, trebuie să îți ajuți partenerul. E mai bine să ai sume mai mici și constante. Era o perioadă, atunci când au început să dispară marii producători agricoli, când nu aveai cu cine să faci transfer tehnologic. Ca universitate, nu aveai pentru cine să lucrezi. Încet, încet au reapărut firme cu capital românesc, străin sau mixt și acum o mână o ajută pe cealaltă, astfel încât cu toții putem crește.

Ne-am obișnuit în ultimii ani să spunem că economia românească nu se mai bazează pe agricultură și că ar trebui să se îndrepte mai mult spre alte sectoare, cum e IT-ul, de exemplu. E o direcție bună?

Agricultura are un potențial incomplet valorificat. Agricultura gospodărească, cu plugul și calul, se poate transforma în agroturism și ar fi bine să se întâmple asta. În acest fel am reuși să păstrăm niște tradiții frumoase în zone care nu ar putea face agricultură mare. Am ajuns la punctul la care înțeleg și comercianții că trebuie să sprijine produsele tradiționale, iar noi, ca universitate, putem să îi ajutăm pe micii producători. Îi putem ajuta să obțină brevete, avem noi înșine brevete și putem lucra împreună pentru a fi mai implicați în societate. E greu să faci asta, pentru că personalul este plătit nu atât de bine pentru activitățile de consultanță și inovare. Un tânăr de 25 de ani care a terminat doctoratul, nu are nimic și din salariu abia își plătește chiria și cheltuielile, nu va putea avea performanță. Ideal ar fi să lucreze doar în universitate.

Sunteți alături de studenți, din calitatea de profesor, de aproape 25 de ani. Care este profilul studentului care mai este tentat de domeniul agriculturii, în contextul în care trendul e altul, mai mult spre IT sau spre specializările care au măcar o legătură tangențială cu IT-ul?

În universitatea noastră există concurență și avem facultăți atractive. Sunt programe atractive și am observat că era o perioadă în care toți absolvenții voiau drept și științe economice. Acum toți vor IT, pentru că acolo este cerere mai mare decât pot oferi universitățile. E un lucru bun. Cu toate acestea, atractivitatea programelor noastre a rămas contantă. Studenții oricum vin la facultate bazându-se pe ceea ce știu. În timp însă, studenții și părinții lor au învățat că este important să ai o profesie recunoscută peste tot în lume. Noi putem oferi acest lucru. Avem specializări cu recunoaștere internațională și putem profita de pe urma feminizării profesiilor. În anii ‘80, la medicină veterinară, din 100 de studenți erau 20 de fete. Acum e invers și asta e bine. Ar fi bine însă să știm care sunt necesitățile societății. Dar asta, din păcate nu se întâmplă.

Ca să știm spre ce ne îndreptăm, spuneți-mi în încheiere ce schimbări v-ați propus pentru mandatul dumneavoastră?

În primul rând nu schimbăm acum toată universitatea. Mentalitățile se schimbă în timp și vrem să avem în primul rând profesori conștienți că o bună colaborare cu mediul antreprenorial este singura noastră șansă de a face performanță la ora actuală. Trebuie să găsim mecanismele legale pentru a asigura recompensarea celor care se implică în transferul tehnologic, pentru că acesta va fi motorul universității.

Când eram în Danemarca, în casa familiei la care stăteam s-a ars o siguranță și au sunat imediat la electricianul din sat. Le-am spus că și eu aș putea rezolva problema aceasta, iar ei mi-au explicat că deși e o problemă minoră, trebuie chemat electricianul pentru că acesta are nevoie de venituri constante. Dacă l-ar chema doar o dată la câteva luni, când sunt probleme mari, acesta nu ar avea din ce să trăiască, ar pleca și satul nu ar mai avea electrician. Este o filozofie pe care ar fi bine să o înțelegem și noi.