Ce aplicații au mai creat liceenii clujeni? Micii IT-iști, premiați pentru reușitele lor

Cum poți să-ți uzi florile cu ajutorul tehnologiei, cum poți ține online evidența cumpărăturilor de la supermarket, cum îți poți găsi o slujbă cu ajutorul telefonului și cum poți găsi rețete delicioase în funcție de ingredientele pe care le ai în casă – clujenii le-au învățat pe toate, de la elevii a căror principală pasiune e IT-ul.

Asociația DpIT a organizat joi, 26 octombrie, festivitatea de încheiere a celei de-a III-a ediții a programului “Descoperă-ţi pasiunea în IT”, în care micii mari IT-iști ai Clujului și-au prezentat publicului rezultatele muncii lor din ultimele șapte luni, admirate și aplaudate de sute de clujeni, care au testat fiecare aplicație gândită și dezvoltată de elevi sub îndrumarea mentorilor lor. Aplicațiile vizează domenii diverse de interes, de la organizare de evenimente, la digitalizarea procesului educativ și a sistemelor de irigare.

Premii în valoare totală de 6.000 de euro

Cei mai buni dintre ei au fost recompensați cu premii în valoare totală de 6.000 de euro. Clasamentul final a fost stabilit în funcție de mai multe criterii, precum complexitatea, impactul social sau utilitatea aplicațiilor, dar și munca în echipă și rezultatele obținute la probele tehnice.

Premiul I a fost câștigat de echipa The Happy Coders de la Liceul Teoretic “Avram Iancu”, mentorată în Fortech de Vlad Iliescu. Elevii au dezvoltat aplicația Volteem, menită să ofere o nouă față voluntariatului.

Premiul II a revenit echipei Waveline de la Liceul Teoretic “Avram Iancu”, mentorată în Betfair România Development de Mălina Mihăilă, Cristina Guțiu si Tiberiu Krisboi. Aplicația lor,  Billit, are potențialul să schimbe felul în care sunt eliberate bonurile fiscale în România.

Premiul III a fost câștigat de echipa YAPP, de la Colegiul Național “George Coșbuc”, mentorată în NTT DATA România de Ștefan Bereschiu. Aplicația lor, Presento, eficientizează monitorizarea prezenței elevilor la școală, venind atât în sprijinul profesorilor, cât și al părinților și elevilor.

 „Pentru a avea o generație de tineri capabili să creeze produse sofware inovative, conștienți că reușitele sunt rezultatul muncii în echipă, e nevoie – pe lângă descoperirea pasiunii pentru domeniul IT – și să-i sprijinim în dobândirea de cunoștințe tehnice, completate de cunoștințe antreprenoriale, de project management, teamwork și leadership, dar și de abilități socio-emoționale și expertiză din partea unor developeri-mentori. Sunt fericită că, în această ediție, 120 de liceeni au beneficiat de o astfel de experiență și le mulțumim tuturor celor care au susținut programul”, a spus Liliana Ștefan-Cazacu, Președintele Asociației DpIT, organizatorul programului. 

Citiți și: Liliana Cazacu îi ajută pe tineri să își descopere pasiunea în IT: „Educația îți dă libertatea gândirii”

[stextbox id=’custom’]Programul de educaţie practică “Descoperă-ţi pasiunea în IT” oferă liceenilor activități complexe: practică și mentorat prin contact direct cu mediul de lucru în IT, cursuri, concursuri, fiind dezvoltat în 2017 de Asociația DpIT în colaborare cu 22 parteneri și sponsori din mediile de business IT, academic, învățământ preuniversitar și comunitate.[/stextbox]

Premii la categoria tehnic:

  • Proba practică – Zeic Beniamin din echipa CLC de la Liceul Teoretic “Avram Iancu” Cluj-Napoca
  • Proba teoretică – Scherer Edward Șerban din echipa Blaga.Beta de la Liceul Teoretic “Lucian Blaga” Cluj-Napoca și Chirtoș Cristian din echipa The Happy Coders de la Liceul Teoretic “Avram Iancu” Cluj-Napoca
  • Proba de proiect – Echipa Waveline de la Liceul Teoretic “Avram Iancu” Cluj-Napoca, mentorată în Betfair România Development de Mălina Mihăilă, Cristina Guțiu si Tiberiu Krisboi, cu aplicația Billit.

Premii speciale

Premii FORTECH

– echipa fSquad de la Colegiul Național “Mihai Viteazul” Turda, mentor Bogdan Sturza/Fortech, pentru aplicația Sprinkler

– echipa The Happy Coders de la Liceul Teoretic “Avram Iancu”, mentor Vlad Iliescu/Fortech, pentru aplicația Volteem

Premiul NetMatch – echipa Vexapp de la Liceul Teoretic “Avram Iancu”, mentor Adam Gligor/NetMatch, pentru aplicația Weather Station

Premii ArtSoft Consult

  • echipa CLC de la Liceul Teoretic “Avran Iancu”, mentor Iulius Tomescu/ArtSoft Consult, pentru aplicația Swift
  • Greblă Mihai din echipa Code Busters, de la Colegiul Național “Emil Racoviță”  
  • Péntek Aliz-Erzsébet ți Drohobeczky Orsolya din echipa ProTech, de la Liceul Unitarian “János Zsigmond”

Premiul NTT DATA România – echipa Conclusion de la Lic. de Informatică “T.Popoviciu”, mentor Victor Moldovan/NTT DATA România, pentru aplicația EZ.Pass

Premiul AROBS Transilvania Software – echipa GLHF de la Liceul Teoretic “Avram Iancu”, mentor Andrei Conțan / Qubiz, pentru aplicația fJobs

Premii Betfair România Development

  • echipa Waveline de la Liceul Teoretic “Avram Iancu”, mentori Mălina Mihăilă, Cristina Guțiu si Tiberiu Krisboi / Betfair România Development, pentru aplicația Billit
  • echipa Blaga.Beta de la Liceul Teoretic “Lucian Blaga”, mentori Mălina Mihăilă și Cristian Bote, pentru aplicația Betabook
  • echipa Java Consumers de la Colegiul Național “Emil Racoviță”, mentor Marius Pop/Fortech, pentru aplicația FestPay
  • Echipa Pgang de la Colegiul Național “Andrei Mureșanu” Dej, mentor Paul Chirilă/Around25, pentru aplicația SmartPush

Citiți și: 

9 licee, 9 investitori și 120 de elevi înscrişi în programul „Descoperă-ţi pasiunea în IT”

Pierderea cheilor, votul „offline” și clasicul DJ vor deveni istorie cu ajutorul aplicațiilor IT realizate de elevi

Distribuie:

Postaţi un comentariu