Foto/Doi morţi în avionul prăbuşit în Apuseni. Răniții au fost internați la Cluj

Medicul Radu Zamfir, în momentul sosirii la UPU Cluj/ Foto: Dan Bodea

Update: Prima ambulanta a ajuns la UPU Cluj in jurul orei 2.40. Celelalte vor sosi in scurt timp. Primele declaratii ale medicilor vor fi facute dupa ora 4.30

Mai jos puteți viziualiza o galerie foto de la sosirea pacienților.

[nggallery id=345]

Update: Ambulanţele care transportă răniţii se apropie de Cluj şi sunt aşteptate să sosească, în jurul orei 2.30, la Unitatea de Primire a Urgenţelor. O echipă interdisciplinară de medici este pregătită de intervenţie şi, potrivit informaţiilor noastre, o aeronavă militară a sosit pe Aeroportul Internaţional Avram Iancu, fiind gata în orice moment să transporte pacienţii la Bucureşti.

Update: Marius Pop, de la Off Road Transilvania, a ajuns, împreună cu colegii săi, până la locul accidentului. Din cauza lipsei informaţiilor a fost însă prea târziu. Mai jos, una dintre fotografiile cu avionul prăbuşit.

 

Avionul prăbuşit/ Foto Marius Pop,   Off Road Transilvania

Avionul prăbuşit/ Foto Marius Pop, Off Road Transilvania

Update: Coordonatorul Programului Naţional de Transplant, Victor Zota, a declarat că medicul rezident care se afla în avionul prăbuşit în munţii Apuseni a decedat.

”Colega rezident nu a supravieţuit. Nu a supravieţuit în urma resuscitării. Nu avea voie o echipă de profesionişti să apeleze la voluntari. Ar fi trebuit să fie găsiţi în aproximativ o oră”, a spus Zota. El a adăugat că a vorbit de cel puţin şase ori cu medicul Zamfir de la Institutul Clinic Fundeni care s-a aflat în avion. Adrian Iovan, cel care pilota avionul prăbuşit în judeţul Cluj, a murit, potrivit unor reprezentanţi ai MAI.

Update: Unul dintre ocupanţii avionului care a aterizat forţat luni în zona Beliş a murit, potrivit ISU Alba, şi se pare că este vorba de pilotul Adrian Iovan.

Potrivit purtătorului ISU Alba, Alina Bălaş, decesul a fost constatat de către un echipaj medical.
Celelalte şase persoane care se aflau în avion sunt coborâte de către salvatori până în zona unui drum de unde pot fi preluate cu ambulanţa.

UPDATE: Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Alba, Alina Marescu, a declarat că o persoană din cele şapte aflate în avionul care a aterizat forţat a murit, iar celelalte şase victime au fost preluate de echipele de salvare şi vor fi coborâte până în comuna Horea, de unde vor fi preluate de ambulanţe.

Alina Marescu a spus că persoana decedată este un bărbat, fără a oferi alte detalii.
UPDATE: Pasagerii avionului care a aterizat forţat luni au fost localizaţi la orele serii de către salvamontişti din Alba, Cluj şi Bihor. Directorul medical al Spitalului Judeţean Cluj, Monica Costin, spune că pasagerii avionului au fost găsiţi de salvamontişti în zona Pasului Ursoaia, Beliş, în Munţii Apuseni şi că urmează să ajungă la locul accidentului şi echipajele ISU. Pe de altă parte, dispecerul de serviciu al Salvamont Cluj a spus că ultimele informaţii de la echipaje le are de la ora 19.15 şi că în acel moment salvamontiştii încă nu ajunseseră la locul accidentului, ci doar în apropiere, în Pasul Ursoaia.

UPDATE: La locul accidentului intervin trei ambulanţe, două maşini de intervenţie pentru victime multiple şi jandarmii montani, despre care surse medicale au precizat anterior că ar fi ajuns deja la faţa locului.

Avionul care a aterizat forţat luni după-amiază în zona Beliş a avut o problemă apărută la bordul aparatului de zbor, a declarat directorul ROMATSA Cluj, Gelu Suliţeanu. „E vorba de un transport medical cu o aeronavă de tip BN2 care a raportat la un moment dat, pilotul, că are o problemă la bord şi că va executa o aterizare forţată”, a menţionat Gelu Suliţeanu.

Avionul a fost localizat în zona lacului de acumulare Fântânele.

A fost vorba de o aterizare forțată în zona Scărișoara-Beliș, nu de o prăbușire, a declarat la Digi24, Aleodor Frâncu, director ROMATSA SA. Potrivit acestuia, toate cele șapte persoane sunt în siguranță, dar pilotul și copilotul sunt răniți. Spre zona unde se află cei șapte se îndreaptă mai multe echipe de salvare, din județele Alba și Cluj.


Un avion ușor care transporta o echipă medicală de la București la Oradea s-a prăbușit în Munții Apuseni, în zona de la granița județelor Cluj și Alba. Niciuna dintre cele șapte persoane aflate la bord nu a murit.

Unele surse medicale vorbesc de zona Scărișoara, în timp ce prefectul de Cluj, Gheorghe Vușcan, a menționat zona dintre Arieșeni (județul Alba) și Beliș (județul Cluj). În ambele cazuri, este vorba de o zonă muntoasă, greu accesibilă.

Cinci dintre cei șapte erau medici sau asistenți.

Potrivit Digi24,  echipajul medical aflat la bordul aeronavei mergea la Oradea pentru o intervenţie de prelevare de organe. Potrivit aceleeași surse, avionul era pilotat de Adrian Iovan. Această informație nu a fost confirmată oficial.

Avionul era unul de tip Britten-Norman BN-2 și aparținea Școlii Naționale de Aviație.

Articol redactat de Bogdan Stanciu, Septimiu Avram și Radu Hângănuț

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. adrian says:

    toate acestea se intimpla din cauza masonilor si va fi si mai rau ponta este sectar nu este ortodox sa nu va mirati de cele intimplate puteti sa va obisnuiti cu asta

  2. gioga says:

    Adriane ! Asta se intampla din cauza ca tactu nu a folosit prezervativ cand i-a dat la buci lu ma mi ta si ai iesit tu , avortronule!

Postaţi un comentariu