Protocol de susținere între Share și cinci partide politice

Reprezentanții la nivel local a cinci partide politice au semnat astăzi un protocol de colaborare cu reprezentanții Federației Share pentru susținerea programului „Cluj-Napoca 2015 – Capitala Europeană a Tineretului.

Cele cinci partide care au semnat protocolul sunt: PSD, PNL, PC, UDMR și PPMT. „Acest demers practic oficializează colaborările pe care le avem deja, însă sper să reprezinte și un imbold pentru implicare mai puternică a tuturor. Titlul de Capitală Europeană a Tineretului este al fiecărui clujean, iar astfel, dorim să arătăm încă o dată că este necesar un efort comun pentru a duce la bun sfârșit acest proiect extrem de important pentru tineri și pentru comunitatea clujeană” a declarat Vlad Pop, președinte al Federației SHARE Cluj-Napoca.

Pe lângă valoarea simbolică, protocolul prevede și angajamente clare pentru semnatari. Astfel, partidele politice se angajează să ofere susținere la nivel local, național și internațional prin sprijinirea şi promovarea inițiativelor dezvoltate și a activitătilor desfășurate sub egida Capitalei Europene a Tineretului 2015 și să se implice direct în programul Capitalei Europene a Tineretului 2015 prin desemnarea unui reprezentant, din partea fiecărui partid politic, care să își asume statutul de ambasador în cadrul federației, cu scopul stabilirii unei comunicări eficiente cu aceasta și facilitarea organizării evenimentelor propuse de Capitala Europeană a Tineretului 2015, care vizează europarlamentarii români, senatorii şi deputaţii clujeni.

La rândul său, Federația SHARE Cluj-Napoca se angajează să aducă la cunoștință tuturor partidelor politice, în mod constant şi transparent, informații cu privire la stadiul desfășurării proiectului și să creeze cadrul desfășurării unui număr minim de 3 acțiuni comune spre beneficiul comunității.

Proiectele pe care echipa Cluj 2015 le va desfășura alături de membrii partidelor politice vizează teme precum încurajarea participării tinerilor la vot, la acțiuni comunitare de voluntariat sau proiecte de dialog structurat. Departamentul Politici de tineret al Capitalei Europene a Tineretului 2015 a inițiat deja un proiect de dialog structurat sub denumirea “Cluj4Youth”.

Cluj4Youth implică o serie de întâlniri cu tinerii din comunitatea clujeană şi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, desfăşurate sub formă de focus-grup, prin intermediul cărora se urmărește să se identifice nevoile cu care se confruntă tinerii ca cetăţeni ai municipiului Cluj-Napoca şi o serie de recomandări pentru participarea activă a tinerilor la politici publice şi procese decizionale.

Distribuie:

Postaţi un comentariu