Institutul Inimii achiziţionează aparatură medicală prin baluri caritabile

Institutul Inimii “Niculae Stăncioiu” din Cluj-Napoca va organiza mâine, vineri, alături de fundaţia “Împreună pentru Inima Transilvaniei”, un bal caritabil pentru strângerea de fonduri care să fie destinate dotării cu aparatură a unităţii mmedicale.

Managerul Institutului Inimii, conf. dr. Adrian Molnar, spune că banii strânşi vor fi destinaţi achiziţionării unei truse de chirurgie minim invazivă, al cărei cost se ridică la 140.000 de euro: “E a patra ediţie a evenimentului, care a devenit o tradiţie. Totodată, sărbătorim anul acesta şi 25 de ani de la înfiinţarea Institutului Inimii. Fondurile de anul acesta le vom adăuga la cele de anul trecut pentru cumpărarea unei truse de chirurgie minim invazivă, iar pentru restul sumei necesare vom încerca să accesăm un grant mai mare cu mai multe cluburi Rotary din ţară şi din străinătate (SUA, Germania), care vor să doneze. Suma necesară pentru o trusă de chirurgie minim invazivă este de 140.000 de euro”.

Potrivit acestuia, Institutul Inimii ar putea să devină un centru de pregătire pentru tinerii medici în chirurgia minim invazivă: “Am considerat ca prioritate introducerea acestei noi tehnologii, de chirurgie prin asistare video, așa-numita chirurgie minim invazivă prin port acces, care reprezintă o modalitate nouă de abordare a chirurgiei cardiace în general. Am insistat pe acest proiect, deoarece în România ea este utilizată foarte puțin și nu există un centru de pregătire pentru tinerii chirurgi. Cred ca în scurt timp vom putea fi noi acel centru”.

La evenimentul caritabil de vineri sunt aşteptate câteva sute de personae.

În cadrul balului caritabil va avea loc şi o licitație de lucrări artistice pe care invitații le vor putea obține în baza unor donații către institute şi, de asemenea, va avea loc lansarea formatului reeditat al primului album foto reprezentând Clujul, lansat în 1859, “Clujul în imagini”.

Distribuie:

Postaţi un comentariu