Tinerii Clujului. Diana Buluga, actriță: Mi-ar plăcea ca în Cluj să existe o legătură mai strânsă între mediul cultural și cel de business

Foto: Laura Balc

S-a născut în Huși, județul Vaslui, a urmat un liceu cu profil real la Iași și a venit în Cluj pentru a-și urma visul: acela de a deveni actriță. Nu s-ar vedea locuind în alt oraș din România pentru că aici se regăsește cel mai bine în ipostazele de generator și consumator de cultură. Începând cu anul 2011 Diana Buluga a intrat în marea aventură Create.Act.Enjoy, o companie de teatru, film și evenimente pe care a înființat-o împreună cu alți colegi de facultate, iar din 2013 face parte și din echipa de actori a Teatrului Național din Cluj. Alături de colegii ei de asociație a stat mult timp cu rucsacul în spate, scriind proiecte în cafenele pentru a-și finanța producțiile, dar începând cu acest an Create.Act.Enjoy are propriul său sediu unde ideile bune prind, parcă, mult mai ușor aripi. Diana Buluga știe care îi sunt prioritățile și crede în șansa de a reuși atunci când îți dorești cu adevărat. Ce înseamnă să îți înființezi propria companie de teatru la puțin timp de la terminarea facultății, dar și care este visul unei tinere actrițe pentru Cluj, am aflat de la Diana Buluga, într-un nou interviu din seria Tinerii Clujului.

 Reporter: Care sunt prioritățile actriței Diana Buluga în acest moment?

Diana Buluga: Prioritățile mele sunt concentrate pe două planuri: partea de actorie, ceea ce înseamnă că vreau să joc cât mai mult, că vreau să câștig experiență și să întâlnesc regizori care să mă provoace în proiectele lor, iar pe celălalt plan se află compania de teatru independent Create.Act.Enjoy, care crește cu fiecare nouă producție pe care o realizăm. De exemplu, avem în perioada următoare, în cadrul asociației, proiectul „Terapie prin artă – Dăruiește prin artă”, care a primit finanțarea necesară și va fi implementat în perioada 14 iulie-8 august, la Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca. În desfășurare avem și proiectul Vacanța creativă ceea ce înseamnă o săptămână de ateliere de teatru, film, body-language, design vestimentar, design grafic. De asemenea, din toamnă urmează să avem două producții de teatru-dans și un one-man show. Două dintre ele sunt cu cei trei noi colegi pe care îi avem în echipă începând cu această lună, absolvenți ai Facultății de Teatru și Televiziune din Cluj.

R.: În workshop-ul Vacanță creativă tu prezinți atelierul de teatru și improvizație pentru copii și adulți. Cum este să lucrezi cu copiii?

D.B.: Am început să lucrez intens cu copiii anul trecut, când am avut câteva grupe de copii din familii defavorizate. Anul acesta am avut timp de șase săptămâni ateliere cu copii din centrele de plasament și pe lângă acestea au mai fost atelierele noastre Create.Act.Enjoy unde s-a putut înscrie absolut oricine. Învăț foarte multe de la copii. Ei îmi reamintesc de fiecare dată că în teatru este nevoie de foarte multă dezinhibare, de foarte mult curaj și nu în ultimul rând de foarte multă joacă. Copiii nu au nicio frică de a se arunca în exerciții și în jocuri, pentru ei totul fiind natural și firesc.

Echipa Create.Act.Enjoy:  Raluca Lupan (actriță),   Diana Buluga (actriță),   Alexandra Felseghi (regizor teatru),   Cristian Pascariu (regizor film),   Alin Barbir (fotograf). Lor li s-au alăturat tinerii actori Crina Andriucă,   Roxana Fânață și Robert Cristian/Foto: Laura Bâlc

Echipa Create.Act.Enjoy: Raluca Lupan (actriță), Diana Buluga (actriță), Alexandra Felseghi (regizor teatru), Cristian Pascariu (regizor film), Alin Barbir (fotograf). Lor li s-au alăturat tinerii actori Crina Andriucă, Roxana Fânață și Robert Cristian/Foto: Laura Bâlc

R.: Alături de colegii tăi te afli în al treilea an al proiectului Terapie prin Artă, voi fiind propriu-zis primii care ați făcut cunoscut tipul acesta de terapie într-un spital din Cluj.

D.B.: Așa este. A fost și pentru noi un fel de exercițiu în 2012 când am câștigat finanțarea pentru proiect, dar văzând rezultatele am decis să continuăm. Vom introduce în acest an mai multe momente itinerante prin saloane pentru că ne-am dat seama că unii pacienți nu pot coborî în sala unde desfășurăm noi atelierele, am introdus și ședințele de consiliere psihologică, un atelier de handmade și partea de informare a pacienților vrem să o facem mult mai aplicat. În România pacienții nu sunt foarte familiarizați cu conceptul de terapie prin artă și de aceea au nevoie de informare înainte de a se implica în activitățile pe care noi le propunem.

R.: Ce înseamnă să ai o companie independentă de teatru și cum te simți acum, știind că ai posibilitatea să oferi altor tineri actori oportunitatea să lucreze într-un cadru pe care tu nu l-ai avut la terminarea facultății?

D.B.: Am învățat din mers și din experiență foarte multe lucruri pentru că nu am avut studii de specialitate care să mă pregătească să fiu manager cultural. Așa am învățat să scriu proiecte, în primă fază necâștigătoare, apoi câștigătoare. Legat de oportunitatea de a oferi absolvenților ocazia să lucreze împreună cu noi, îmi aduc aminte ceea mi-a spus una dintre noile actrițe din echipă: „Ce frumos ar fi fost ca și voi să fi avut, la timpul vostru, oameni care să vă întindă această mână de ajutor”. Ceea ce îmi doresc eu este ca ei să înțeleagă, așa cum am înțeles și noi, că oportunitatea aceasta nu trebuie luată ca pe un job full time, ci ca pe o posibilitate de a face ceva aici și acum.

R.: Din 2013 ai intrat în echipa Teatrului Național și de atunci te împarți între două scene: cea a teatrului de stat și cea a teatrului independent. Cum se completează cele două?

D.B.: În primul rând în teatrul independent nu ai ocazia să lucrezi la producții foarte mari, cum a fost în cazul meu spectacolul „Mein Kampf”, pentru că nu există resurse și nu există mobilizarea necesară. În teatrul independent, în schimb, avem o mai mare libertate de alegere pentru că noi ne stabilim ce texte jucăm.

R.: Cum a fost pentru tine prima jumătate a anului 2015 la Teatrul Național?

D.B.: A fost o perioadă echilibrată, jumătate din timp l-am petrecut la teatru, cealaltă jumătate la asociație. Mi-a plăcut să lucrez cu Tudor Lucanu la spectacolul„În Trafic”, apoi mi-au plăcut toate reprezentațiile cu „Mein Kampf”, deplasarea la Festivalul de Teatru de la Sibiu, sau colaborarea cu Leta Popescu la spectacolul „American Dream”.

Diana Buluga,   alături de Sânziana Tarța și Alexandra Tarce,   în American Dream,   spectacol regizat de Leta Popescu/Foto: Nicu Cherciu

Diana Buluga, alături de Sânziana Tarța și Alexandra Tarce, în American Dream, spectacol regizat de Leta Popescu/Foto: Nicu Cherciu

R.: Ai putea face teatru de stat și să te lipsești de teatrul independent?

D.B.: Nu și în același timp nici dacă aș reveni doar la teatrul independent nu m-aș mai simți împlinită. Cele două scene te pun în situația de a te confrunta cu tipuri diferite de public. În teatrul independent intimitatea cu publicul se simte în fiecare reprezentație, ceea ce face deliciul fiecărui actor.

R.: Care a fost spațiul cel mai excentric în care ai jucat până acum?

D.B.: Îmi aduc aminte că atunci când am jucat spectacolul de final de facultate, un one-woman show unde o interpretam pe nazista Irma Grese, l-am făcut în subsolul de la Teatrul Puck. Spectacolul a ieșit bine și a fost invitat la mai multe festivaluri, dar au început să vină și provocările pentru că spectacolul fiind construit pentru un subsol era greu să găsim acest gen de spațiu în alte orașe. Am jucat foarte mult și în cafenele unde am învățat că niciodată nu trebuie să joci dramă.

R.: Regizorul Alexander Hausvater spunea că actorii cuminți nu au ce căuta în teatru. Că trebuie să fie revoltați, rebeli, obraznici. Tu ce fel de actriță ești?

D.B.: Sunt de acord cu afirmația domnului Hausvater și îmi place să cred că nu sunt cuminte. Vedem cu toții ce mulți actori termină facultatea în fiecare an, dar dacă stau în banca lor sunt slabe șanse să îi caute cineva. Trebuie să îndrăznești, să arăți cine ești, să bați la uși și să mergi la cât mai multe castinguri. La fel de important este să nu îți fie frică de un refuz.

 [stextbox id=”custom”]

Roluri interpretate la Teatrul Național din Cluj:

– AMERICAN DREAM de Nicoleta Esinencu, regia: Leta Popescu (2015)
– ÎN TRAFIC de Alina Nelega, regia şi scenografia: Tudor Lucanu (2014)
Handchen – MEIN KAMPF de George Tabori, regia: Alexandru Dabija (2014)
Anette Reille – ZEUL MĂCELULUI de Yasmina Reza, regia: Cristian Hadji-Culea (2014)
Roxana – ATENTATUL de Bogdan Costin, regia: Felix Timur Mihancea (2014)
Audrey, Curtea Ducelui Surghiunit – CUM VĂ PLACE după William Shakespeare, regia, coregrafia și selecția muzicală: Peter Uray (Ungaria) (2014)
– EX/CENTRIC exercițiu dramatic colectiv, concept: Ionuţ Caras (2014)
Martorul 1 (femeia care rupe bilete) – SPECTATORUL CONDAMNAT LA MOARTE de Matei Vișniec, regia: Răzvan Mureșan (2013)
Ioana d’Arc – CEALALTĂ MOARTE A IOANEI D’ARC de Stefan Tsanev, regia şi scenografia: Nic Ularu (2012)

[/stextbox]

R.: Care crezi că ar trebui să fie mesajul teatrului independent?Ce ar trebui să transmită el?

D.B.: Ceea ce deja în Cluj începe să transmită. Trebuie să transmită stabilitate. Deja există companii de teatru, cum suntem noi, Reactor de creație și experiment sau ZUG.zone care se mențin și care lună de lună au producții și evenimente. Aceste companii transmit că teatrul de stat nu este singura opțiune după terminarea unei facultăți de teatru. Poți să faci lucruri cu același profesionalism și în teatrul independent. Acest mediu independent ar trebui să aducă prospețime în abordări și de aceea eu cred mult în performance, în experiment și în încercările de orice fel ale tinerilor artiști.

R.: Care a fost cea mai importantă lecție pe care ți-a dat-o viața? Dar școala?

D.B.: Am primit o lecție de la viață în urmă cu o lună când mi-a murit bunica și nu am reușit să îmi iau rămas bun. Mi-am luat atunci o pauză pentru a mă întreba spre ce alerg și pentru cine. Am înțeles că trebuie să trăiesc mai mult clipa și să analizez mai puțin. Lecția din școală are legătură cu un fel de încăpățânare, combinată cu voință și putere de muncă. Am învățat de la profesorii mei că niciodată nu trebuie să te oprești din drumul tău. Cred foarte mult că dacă îți dorești ceva cu adevărat, la un moment dat vei reuși prin forțele tale. Nu cred în lucruri date cadou.

 [stextbox id=”custom”]

Diana Buluga,   la sediul companiei de teatru Create.Act.Enjoy/Foto: Dan Bodea

Diana Buluga, la sediul companiei de teatru Create.Act.Enjoy/Foto: Dan Bodea

Ce îți place cel mai mult în Cluj?

Dacă ar fi să mă orientez după experiențele trăite recent, cel mai mult mi-a plăcut atmosfera de la Jazz in the Park. Mi s-a părut incredibil cum acea aglomerație din parc nu a fost supărătoare și că toată lumea era relaxată ca într-un fel de gest de solidaritate.

Care este locul preferat din Cluj?

Mă simt foarte bine la sediul Create.Act.Enjoy, dar cel mai mult îmi place în Grădina Botanică, îmi plac străduțele din zona Plopilor și îmi mai plac locurile înalte din Cluj, fie că este Cetățuia sau terasa Klausenburg.

Ce ai schimba în acest oraș?

Aș picta unele clădiri, le-aș face mai prietenoase din punct de vedere vizual, mai ales în cartiere. În urmă cu doi-trei ani eram supărată că nu puteam sta pe iarbă în Parcul Central, dar acum se poate, deci au început să se rezolve câteva din lucrurile pe care mi le doream. Din perspectiva de președinte a unei companii independente de teatru mi-ar plăcea o conexiune mult mai solidă între mediul cultural și mediul business. Cel puțin pentru noi, asociațiile mai mici, există colaborări foarte timide. Ca surse de finanțare există pentru noi finanțările de la AFCN, finanțările de la Primărie, de la Consiliul Județean și alte două concursuri de proiecte. Eu cred că mediul business ar putea ajuta prin susținerea constantă a unor proiecte culturale. Ce aș mai face pentru acest oraș ar fi să „interzic” organizarea unui număr mai mare de festivaluri decât există deja. Sunt câteva care plac și care au convins de la an la an și sunt celelalte care apar fără a răspunde unei anumite nevoi.

Cum vezi Clujul peste cinci ani?

Îl văd foarte clar: pregătit să devină Capitală Culturală Europeană. Eu cred că orașul se va dezvolta și pe partea de cultură vor fi spuse deja mult mai multe lucruri decât în momentul de față. În ceea ce privește infrastructura orașului, a început să nu mă mai deranjeze traficul pentru că mi-am cumpărat trotinetă și nu mai stau deloc în trafic. Încurajez mersul pe jos, bicicleta, trotineta, transportul în comun. Știu că sunt zone cu probleme din lipsa locurilor de parcare cum este spitalul de Oncologie unde chiar există nevoie pentru ele, dar nu am înțeles de ce la Jazz in the Park , de exemplu, lumea a venit cu mașinile, încât pe laturile parcului nu mai aveai loc de ele.

Care sunt oamenii care te inspiră?

Mă inspiră colegii mei pentru că petrec foarte mult timp cu ei, dar depinde foarte mult de proiectele la care lucrez și cu ce oameni interacționez. Evident că profesorii din facultate m-au inspirat foarte mult, dar nu aș putea să numesc pe cineva după care mi-aș ghida viața. Îmi place să ascult părerile tuturor, dar în final ajung să fac tot cum vreau eu. Acum vorbește Capricornul din mine (râde).

Care sunt cărțile care te inspiră?

Îmi plac în continuare toate cărțile lui Ian McEwan. „Visătorul” îmi place în mod deosebit pentru că vorbește despre lucrurile care nu sunt întotdeauna ceea ce par. Recent am terminat cartea „Intermitențele morții” de José Saramago, un deliciu de carte. Acum citesc „Băieții și alte povestiri” de Mario Vargas Llosa.

Care este motto-ul tău?

Aici și acum.

Există un lucru fără de care nu ai putea trăi sau fără de care viața ta nu ar mai fi la fel?

Mi-ar fi greu să trăiesc fără agendă și fără laptop.

Ce te enervează?

Mă enervează oamenii care nu sunt punctuali și care se plâng din motive aparent banale.

[/stextbox]

Distribuie:

Postaţi un comentariu