„Mănăstirea este tinda raiului, casa lui Dumnezeu, poarta cerului, locul împlinirilor, cerul de pe pământ și locul în care se arată iubirea lui Dumnezeu” spunea Părintele Teofin Părăian. Descrierea pare puțin exagerată pentru noi, cei din „lumea de afară”, dar dacă stăm puțin și ne gândim la liniștea care ne cuprinde când vizităm un astfel de lăcaș, îi vom da dreptate sau poate nu.…
Citeste mai departe ›Articol care contine urmatoarele taguri: "acoperamantul maicii domnului"
Viitorul a sute de copii, la mâna oamenilor de suflet
Oamenii inimoşi adunați în jurul părintelui Tiberiu Vălean din Satu Mare strâng fonduri și organizează acţiuni pentru aproximativ 100 de persoane, sub umbrela Asociaţiei „Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului” (AMD). Chiar dacă reușesc cu greu să strângă fonduri, de trei ani AMD este una din cele mai active asociații caritabile din județ, oferind sprijin persoanelor nevoiașe din municipiul Satu Mare.…
Citeste mai departe ›