”U” / Gravenberch a plecat de la ”U”
Universitatea Cluj pare să se dezintegreze pe final de sezon. După ce conducerea clubului a anunțat că i-a reziliat contractul lui Sergio Zijler, și Danzell Gravenberch a decis să+şi încheie socotelile cu „Şepcile roşii”, doar că atacantul de 21 de ani, unul dintre fotbaliştii aduşi de George Ogăraru, a plecat de la ”U” fără să aibă în prealabil o discuţie cu antrenorul Adrian Falub, sau cu cineva din conducere.
Olandezul şi-a predat, vineri, echipamentul magazinerului clubului şi a părăsit România. Atitudinea lui Gravenberch l-a surprins pe administratorul special Vlad Munteanu, acesta declarând că aşteaptă să aibă o discuşie cu Gravenberch.
„A plecat fără să spună un cuvânt. Noi credeam că a înţeles situaţia clubului, antrenorul Adrian Falub i-a întrebat pe băieţi dacă se poate baza pe ei şi părea în regulă. E adevărat că el a fost singurul fotbalist care a recunoscut că nu poate să se concentreze 100% la pregătire, din cauza situaţiei în care ne aflăm, dar nu ne-a anunţat că va pleca de la echipă”, a spus Munteanu.
Antrenorul Adrian Falub îi anunţase antreior pe fotbalişti că sunt liberi să plece dacă simt că nu mai pot ajuta echipa. Astfel, pentru finalul acestui sezon este foarte posibil ca Universitatea să abordeze meciurile rămase de disputat cu foarte mulţi juniori în lot. Danzell Gravenberch a evoluat în 17 partide pentru “U” Cluj, în aceste sezon de Liga 1, fiind de 14 ori titular, și a marcat un singur gol.