”U” / Bahia, al optulea disponibilizat

Gil Bahia este al optulea juc[tor de la Universitatea de care oficialii ”Șepcilor roșii” se despart de la începutul campionatului / Foto: Dan Bodea

Fundaşul de bandă dreaptă, Gil Bahia, este al optulea jucător „disponibilizat” de antrenorul George Ogăraru de la numirea lui în funcţia de antrenor principal la Universitatea Cluj. Fotbalistul în vârstă de 22 de ani a ajuns la „”U” în vara anului trecut şi nu a reuşit să prindă nici măcar un minut oficial în tricoul alb-negrilor deşi era considerat un jucător extrem de important în momentul achiziţiei.

Problemele lui Bahia nu au fost de ordin sportiv, ci de ordin administrativ, fostul său club, FC Vaslui, neeliberând cartea verde a fotbalistului, care astfel, nu a primit „verde” din partea UEFA pentru a putea fi folosit de Universitatea. Agentul lui Gil Bahia a anunţat că fotbalistul a semnat între timp cu formaţia Marilia Atletico Clube care evoluează în campionatul statului Sao Paulo din Brazilia, ţara natală a lui Bahia.

În această iarnă „Șepcile roșii” s-au mai despărțit de Karim Boutadjine, Dan Bucșa, Vladimir Niculescu, Nicolae Mușat și Sașa Stojanovic, acestora adăugânduli-se Emil Jula şi Souvadet, cărora li s-au reziliat contractele încă din toamna anului trecut.

Distribuie:

Postaţi un comentariu