Tren fără locomotivă. CFR învinge, Rednic a plecat
UPDATE: Rednic a confirmat despărțirea de feroviari, la Dolce Sport, după meci. “Nu mi s-a cerut demisia, dar mi-o dau eu. E o despărţire pe cale amiabilă. Nu m-am simţit trădat de jucători, de fapt nu de toţi. Nu mai antrenez niciodată în România. Am mai zis-o, dar acum chiar e definitiv. Nu am ce să reproşez nici domnului Paszkany, nici jucătorilor. Eu am antrenat echipa, nimeni nu mi-a făcut echipa (…) Eu niciodată nu mi-am dat pantalonii jos nici în faţa acţionarilor nici pentru jucători. A fost un mariaj care nu a reuşit”, a spus „Puriul”. Noul antrenor al feroviarilor este Petre Grigoraș.
CFR Cluj a obţinut prima victorie din actualul campionat, scor 2-1, cu Viitorul Voluntari, dar garnitura feroviară clujeană este în derivă. Paul Batin a marcat două goluri pentru primul succes al CFR-ului în actualul campionat, un succes umbrit de incertitudinea legată de banca tehnică a echipei.
Antrenorul Mircea Rednic a făcut greşeala fatală să-l trimită la “juniori” pe căpitanul Cadu, care s-a plâns automat la conducere, şi “Puriul”, cum este alintat Rednic, îşi face bagajele. Victoria în faţa Viitorului rămâne astfel fără ecou în contextul în care Petre Grigoraş a fost anunţat ca succesor a lui Mircea Rednic.
Revenind la meci, fără să fi convins CFR a obţinut primul succes în actualul campionat graţie golurilor marcate de Paul Patin (foto, în vişiniu) după două faze care îi convin de minune atacantului băimărean. 2-1 scor final pentru CFR şi echipa clujeană respiră în sfârşit după trei etape în care a părut mai degrabă “sufocată” de obiectiv- câştigarea campionatului.
Trebuie menţionat că Mircea Rednic a refuzat, la fel ca şi succesorul său, Petre Grigoraş, să facă vreo declaraţie cu privire la postul de antrenor. Pe de altă parte, Tudor Pop, purtătotrul de cuvânt al clubului CFR, a lăsat să se înţeleagă că acesta ar putea fi ultimul meci al lui Rednic pe banca CFR-ului.