Rugby / „U” Cluj are echipă de tineret

Echipa de rugby tineret a Universităţii Cluj este formată preponderent din studenţi francezi şi va juca în Divizia A / Foto: Dan Bodea

Oficialii echipei de rugby „U” Cluj continuă demersurile demarate în urmă cu doi ani de popularizare a sportului cu balonul oval. La sfârşitul acestei săptămâni a fost prezentată oficial echipa de tineret a clubului universitar, formată în mare parte din studenţi străini, cei mai mulţi francezi, juniori de mare perspectivă de la cluburile clujene de rugby, dar şi jucători care nu prind prima echipă a Universităţii Cluj.

Cea mai cosmopolită echipă
Sub îndrumarea antrenorului Mircea Nistor, la prima acţiune oficială a echipei de tineret a Universităţii s-au prezentat aproximativ 40 de jucători, marea majoritate a lor fiind studenţi străini care urmează cursurile facultăţilor de Medicină, Stomatologie sau Farmacie din cadrul UMF Cluj.

De altfel şi căpitanul echipei a fost desemnat unul dintre „francezi”, Felix Bernard. Acesta a declarat că scopul noii echipe a Clujului este de a promova rugby-ul, dar vizează şi formarea de jucători care să facă pasul spre echipa de seniori „U”.

„De unde vin eu, din Franţa, rugby-ul este o stare de spirit. Eu am jucat 10 ani rugby în Franţa şi nu am putut să stau deoparte doar să privesc. Împreună cu conducătorii de la Universitatea am reuşit să demarăm acest proiect şi mă simt extraordinar, sunt mândru să joc pentru cea mai iubită echipă a Clujului şi împreună cu colegii mei vrem să ajutăm la promovarea acestui sport, în Cluj şi în România”, a spus Bernard.

Francezi, tunisieni şi chiar un jucător neo-zeelandez, alături de români formează echipa de rugby tineret a Universităţii, iar activitatea ei este văzută ca o bază de selecţie de către managerul lui „U”, Lorin Cantor.

„Se ştie că rugby-ul a fost adus în România de francezi astfel că putem spune că nu facem altceva decât să ducem această tradiţie istorică mai departe. În urmă cu doi ani am schiţat acest proiect, al echipei de tineret şi suntem mândri că în cele din urmă s-a concretizat. Sunt jucători tineri, majoritatea sub 23 de ani, care pot să facă pasul spre prima echipă. De altfel acesta este şi scopul activităţii echipei de tineret, acela de a fi o bază de selecţie pentru echipa de seniori. Sunt tineri, sunt entuziaşi şi cel mai important lucru îşi doresc să joace rugby, ce poate fi mai frumos decât să lucrezi cu oameni veniţi din toate colţurile lumii care iubesc acest sport şi care fac asta cu sufletul?”, a declarat Cantor.

Se antrenează oricine, joacă cei mai buni
Conducerea secţiei de rugby a Universităţii Cluj a precizat că oricine doreşte să practice rugby-ul poate să se antreneze lături de echipa de tineret, scopul principal al formării acesteia fiind acela de a da o şansă tuturor iubitorilor sportului cu balonul oval de a practica acest sport.

„Există o mare problemă, nu doar în Cluj, ci în toată România, cei care termină junioratul nu au unde să joace, pentru că e dificil să faci pasul spre o echipă de seniori. Din această cauză mulţi sportivi renunţă la activitatea de performanţă după juniorat. Pe urmă scopul nostru este acela de a promova sportul de masă şi este o bucurie pentru noi să vedem că sunt tineri care îşi doresc să joace rugby, să facă sport în general. La această echipă, chiar dacă este de tineret, pot să vină şi foşti jucători de rugby care simt că încă se mai pot pregăti, noi suntem deschişi şi ajutăm cu tot ce ţine de noi să promovăm mişcarea sportivă”, a explicat vicepreşedintele secţiei de rugby „U” Cluj şi preşedintele UBSC (U Bussines Sport Club), Sorin Popa.

În sezonul 2014 echipa de tineret a Universităţii va fi înscrisă în Divizia A, al treilea eşalon valoric din Campionatul Naţional, iar meciurile le vor disputa pe terenul de rugby din Parcul Sportiv „Iuliu Haţieganu”. Dată fiind diversitatea de naţionalităţi din lotul pregătit de Mircea Nistor s-au creat o serie de parteneriate în urma cărora echipa de tineret a Universităţii va juca şi în câteva partide internaţionale.

„Este o mare bucurie pentru mine să lucrez cu aceşti băieţi. Îi văd atât de motivaţi şi de bucuroşi să joace rugby încât nu pot să nu fiu mândru de ei. Fiecare are contacte în ţările de unde provin le-au transmis prietenilor faptul că joacă pentru Universitatea, iar acest lucru sigur se va concretiza printr-o serie de jocuri amicale internaţionale. Deja avem semnale că sunt echipe studenţeşti care ne vor invita să jucăm cu ele, vom aduce şi noi la Cluj echipe din străinătate. Este foarte important că s-a construit această echipă şi veţi vedea că în timp va fi o rampă de lansare către echipa de seniori”, a punctat tehnicianul Mircea Nistor.

Noua echipă de rugby a Universităţii Cluj a disputat deja şi primul joc amical, în compania formaţiei CSM Sibiu, ocupanta locului 2 în clasamentul seriei Vest din Divizia A şi viitoare adversară a celor de la „U”. Partida s-a încheiat la egalitate, scor 24-24.

Mai jos puteți viziona o galerie foto realizată de Dan Bodea.

[nggallery id=338]

Distribuie:

Postaţi un comentariu