CFR Cluj / Transferuri la mâna a doua, amicale de lux

Vasile Miriuţă nu a adus niciun jucător mare la CFR în această iarnă, dar va întâlni adversari uriaşi în amicalele din Spania / FOTO: Dan Bodea

Tiago Lopes este oficial jucătorul echipei CFR Cluj, fotbalistul semnând un angajament valabil pentru următoarele două sezoane şi jumătate cu gruparea feroviară. Lopes vine din Liga a II-a a Portugaliei şi este doar al doilea transfer al vişiniilor din această iarnă, după Aitor Monroy.

Transferuri „mici”, adversari mari
Dacă în ceea ce priveşte transferurile, cel puţin deocamdată, CFR nu a mai reuşit nicio lovitură, oficialii vişiniilor lucrează intens la imaginea clubului. Aitor Monroy, adus de la Ceahlăul Piatra Neamţ pentru 40.000 de euro şi Tiago Lopes venit gratis din eşalonul secund al Portugaliei sunt transferuri ce pot fi considerate „mici”, însă, adversarii pe care CFR îi va întâlni în meciurile test din această iarnă sunt cu adevărat mari.

Primul amical, cu campioana Bulgariei Ludogoreţ Razgrad, a picat din cauza condiţiilor meteo, iar în Turcia doar SV Ried va mai juca cu CFR. În cel de al doilea stagiu de pregătire, din Spania, lista adversarilor este cu adevărat impresionantă. Dinamo Kiev, Dnepr Dnetropetrovsk şi Rubin Kazan sunt toate foste campioane în ţările de unde provin, Ucraina, respectiv Rusia.

Cantonamentul din Spania se va derula în primele două săptămâni ale lunii februarie şi, pe lângă cele trei formaţii amintite, CFR va mai avea un adversar, FC Lyubiments, din Bulgaria. Însă, până la meciurile din Spania, CFR Cluj va întâlni pe Ried, mar’i, în singurul amical de pe pământ Turcesc, din această iarnă.

Distribuie:

Postaţi un comentariu