BASCHET/ CSM Oradea și-a ales noul căpitan

William Franklin este noul căpitan al bihorenilor

Cristi Achim, tehnicianul celor de la CSM Oradea l-a desemnat pe americanul William Franklin drept noul căpitan al echipei, după plecarea lui Nemanja Maric.

Sportivul de 28 de ani a preluat această responsabilitate datorită prestațiilor extrem de solide pe care le-a avut în ediția trecută de campionat, ajutându-și echipa să-și adjudece medaliile de bronz.

Franklin a revenit după un an de pauză, ca urmare a unei accidentări grave suferită la genunchiul piciorului drept, într-o partidă de verificare desfășurată în cadrul ediției 2011 a Memorialului Antonio Alexe, care a recidivat la meciul de Cupa României cu BC Miercurea Ciuc din luna septembrie a aceluiași an.

În precedenta ediție de campionat, baschetbalistul american a bifat 40 de prezențe în tricoul roș-albastru, având medii de 11.3 puncte, 4.1 recuperări, 4.0 pase decisive, 1.4 intercepții și 1.7 posesii pierdute în 31.7 minute pe meci. Cifrele conducătorului de joc au fost impresionante, având 117/229 la aruncările de două puncte pentru 51.1% la acest procedeu, 40/120 la trei puncte cu 33.3%, respectiv 96/133 la linia de pedeapsă pentru 72.2%.

Distribuie:

Postaţi un comentariu