Adrian Petre cheamă lumea să facă sport

631 de flotări în dosul palmelor este performanţa care l-a consacrat pe jandarmul clujean Adrian Petre

Vi-l mai amintiți pe Adrian Petre, jandarmul clujean care deține recordul mondial de flotări în dosul palmelor? A început să practice judo-ul la vârsta de 9 ani, în orașul natal, Boldești, iar în anul 1991 s-a transferat la Rapid București unde a avut performanțe naționale la nivel de cadeți și seniori. Din 2002 s-a mutat la Cluj, unde a absolvit Facultatea de Drept. S-a căsătorit, dar a continuat să practice judo la un alt nivel de performanță sub coordonarea antrenorului Florin Bercean. După împlinirea vârstei de 30 de ani a paricipat la întrecerile destinate ”veteranilor” și este multiplu medaliat la Campionate Mondiale și Europene de judo (veterani). Este instructor sportiv și arbitru naţional de judo. Stimulat de ecourile pe care le-au avut recordurile naţionale de flotări şi cel mondial de flotări în dosul palmelor, Adrian s-a decis să se implice în promovare a mişcării sportive indiferent de vârstă.

Petre: „Am visat și am reușit, oricine poate!”

Oricine poate fi campion, este credința lui Adrian Petre. Pornind de la acest deziderat, jandarmul clujean va organiza la sfârșitul acestei săptămâni, sâmbătă 24 ianuarie, a treia ediţie a campaniei „Poţi fi şi tu campion!”, un proiect pe care l-a demarat anul trecut și care este menit să promoveze sportul în rândul copiilor şi nu numai. Sportiv prin excelență, dar și părinte, Adrian Petre este un om împlinit. Și totuși, mai are o ambiție, vrea să vadă cât mai mulți oameni făcând mișcare. I-ar plăcea ca toți copii să practice o disciplină sportivă, așa cum și el a făcut-o și încp o mai face, deși se apropie de 40 de ani. ”Avem o mare problemă în privinţa educaţiei sportive sau mai exact în ceea ce priveşte lipsa acesteia.

Copiii care nu mai fac sport la şcoală, deoarece nu cunosc cu adevărat importanţa acestuia. O mare parte a presei nu înţelege şi nu promovează alt sport decât fotbalul. Toate acestea sunt un cerc vicios pe care nu ştii de unde să-l apuci. Eu nu cred, sunt convins că schimbarea să înceapă în primul rând cu noi, o mâna de oameni care practicăm şi încurajăm sportul. Ştim că suntem puţini dar vom fi şi mai puţini dacă fiecare stăm în colţul nostru şi ne vedem singuri de treabă. Dacă fiecare am face un mic efort lucrurile s-ar schimba enorm”, spune Petre. Vorbele jandarmului judoka au acoperire totală, dacă ne amintim de performanţele lui din anii precedenţi. Anul 2013 i-a adus recordul naţional la flotări, 1419 repetări în 49 minute, iar un an mai târziu, Adrian Petre cunoaşte notorietatea, depăşind un Record Mondial la flotări pe dosul palmelor – 631 repetări în 15 minute, deţinut de sportivul britanic Paddy Doyle tocmai din 8 noiembrie 2007.

„Acele recorduri reuşite mi-au dat ideea promovării sportului la nivel de masă în toată țara. Am fost foarte bine mediatizat şi faptul că am realizat ceva în domeniul sportului m-a convins că pot să-i conving și pe alții să facă sport. Tot ce am realizat eu demonstrează că dacă îţi doreşti ceva cu adevărat şi visezi cu ochii deschişi,   visul tău se poate realiza”,   Adrian Petre,   instructor de judo şi recordmen mondial la flotări în dosul palmelor.

„Acele recorduri reuşite mi-au dat ideea promovării sportului la nivel de masă în toată țara. Am fost foarte bine mediatizat şi faptul că am realizat ceva în domeniul sportului m-a convins că pot să-i conving și pe alții să facă sport. Tot ce am realizat eu demonstrează că dacă îţi doreşti ceva cu adevărat şi visezi cu ochii deschişi, visul tău se poate realiza”, Adrian Petre, instructor de judo şi recordmen mondial la flotări în dosul palmelor.

„Eu am visat cu ochii deschişi, am muncit enorm şi am reuşit să fac mulţi români fericiţi care au trăit la intensitate maximă alături de mine acele 15 minute, la capătul cărora am reuşit să dobor un record mondial”, explică Petre iniţiativa sa. Evenimentul de la sfârşitul acestei săptămâni, intitulat “Poţi fi şi tu campion“ este la prima ediţie în Cluj-Napoca şi urmăreşte mediatizarea, popularizarea , cunoaşterea şi cel mai important chemarea către sport şi judo a copiilor, la nivel naţional. În opinia lui Ptere făcând sport de performanţă şi obţinând rezultate la nivel naţional şi internaţional devii fără să-ţi dai seama un mic idol pentru cei care te privesc, pentru cei care te admira şi pentru cei care te aplaudă. ”Eu sunt părinte și îmi place să cred că sunt un model pentru băiețelul meu. Așa ar trebui să gândim toți părinții, să ne îndrumăm copii să facă sport, să le fim alături la antrenamente, la competiții și atunci am fi cu siguranță mult mai fericiți. Copiii noștri ar fi sănătoși, ar deprinde disciplina, sunt multe aspecte care pot schimba în bine viața noastră și a copiilor, făcând sport”, adaugă Adrian Petre.

Invitați unul și unul și demonstrații sportive de clasă

La evenimentul „Poţi fi şi tu campion” sunt invitaţi toţi clujenii care vor să asiste, sau să participe activ la demonstraţiile sportive pe care Adrian Petre le-a pregătit împreună cu invitaţii lui. La centrul comercial Polus vor avea loc demonstraţii de judo la nivel de copii şi seniori, demonstraţii de skandenberg cu multiplul campion în domeniu, Radu Valahu, și multe alte surprize. ”Judo este un sport care oferă o educaţie excelentă copiilor. Mai mult decât un sport, este un stil de viaţă, care canalizează energia negativă în antrenamente şi stimulează auto-controlul.

Judo este un sport care poate fi practicat atât de băieţi, cât şi de fete de toate vârstele, spaţiul în care se practică este unul controlat, iar atmosfera generală este una de prietenie şi respect. Mişcarea are, pe lângă beneficiile fizice, şi un efect terapeutic. O astfel de demonstraţie ne arată frumuseţea acestei discipline sportive în care mini judoka execută tehnici la nivelul lor de pregătire iar judoka seniori care vor fi prezenți la eveniment vor încânta publicul cu procedee şi tehnici de o dificultate mărită. Să nu uităm de prezența lui Radu Valahu. Cei prezenţi la eveniment vor avea parte de o demonstraţie de skandenberg, dar şi un concurs de amatori cu persoane din public care îşi pot măsura forţele cu Valahu.

Sigur că vom oferi şi premii însă, acetea vor fi simbolice, pentru că scopul nostru este să atragem lumea să facă sport din plăcere, nu pentru premii neapărat”, mai spune Petre. Clujenii care vor decide să-şi petreacă după amiaza de sâmbătă alături de Petre şi invitaţii lui, vor avea surpriza să se trezească faţă în faţă cu câteva dintre cele mai importante judoka al României, Alexandra Pop, Loredana Ohâi, Corina Cărpioriu, însoţite evident de coordonatorul Centrului Olimpic de la Cluj, reputatul antrenor Florin Bercean. Printre cei premiaţi se vor regăsi şi copii de cadre din Poliţia Cluj şi copii ai angajaţilor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Cluj, care practică sportul de performanţă, şi care au avut rezultate deosebite în anul ce a trecut.

Întâmplarea care i-a transformat viaţa

Așa cum aminteam mai sus, Adrian Petre practică judoul înca din clasa a III-a. Nu și-a făcut un scop în viață să devină recordmen la flotări, dar o întâmplare nefericită i-a schimbat viața. ”Mi-am rupt piciorul în timpul unei întreceri de veterani. Trei luni de zile am stat în concediu medical. Ca să mai treacă vremea am început să caut să fac alte forme de mişcare sportivă. Pentru că nu prea puteam să fac altceva m-am apucat să fac flotări ca să mă menţin în formă. Am tot făcut serii întregi, dar fără să le contabilizez. Într-o zi mi-am zis: <hai să vedem câte fac>. Când am trecut de 1.300 mi-am dat seama că pot să bat recordul, care la acea vreme era de 1311 repetări. Restul poveștii este deja cunoscut. Am doborât acel record în cadru oficial, apoi mi-am pus în gând să stabilesc un nou record mondial de flotări în dosul palmelor și am reușit-o și pe asta, și toate aceste lucrui ămi place să cred că îi stimulează și pe alții”, povestește Petre. Deși și-a câștigat reputația ca recordman de flotări, judoul este viața lui.

IMG_2492

Departe de a fi fost un sportiv constant în întrecerile interne de judo, Adrian Petre a reuşit să adune o serie de trofee extrem de preţioase, e drept, după vârsta de 30 de ani. În ultimii ani jandarmul clujean se poate făli cu o medalie de aur, cucerită în 2008, la Campionatul Mondial de Sambo, din Belarus. Doi ani mai târziu, în Spania, la Jocurile Europene de Judo ale Poliţiştilor şi Pompierilor a reuşit din nou să urce pe podium, de această dată pe treapta a doua a podiumului de premiere. În acelaşi an, în Croaţia, la Campionatul European de Judo destinat Poliţiştilor şi Pompierilor, a mai câştigat o medalie de argint. În 2011, în Grecia, la Campionatul Mondial de Sambo Masters, Adrian Petre a cucerit din nou medalia de aur, fiind tot odată şi singurul sportiv roman prezent la eveniment. În 2012 tot la campionatul Mondial de Sambo Master clujeanul a terminat întrecerea pe treapta a III-a a podiumului deşi, în ultima parte a concurat cu piciorul rupt. Anul trecut, fiind şi coordonator al lotului Ministerului de Interne, a obţinut locul 7 cu echipa la Campionatele Internaţionale din Rusia, o performanţă uriaşă, ţinând cont că, la ediţiile precedente, echipa României era eliminată din primul tur. Tot în 2014, a cucerit medalia de bronz la Jocurile Europene ale Poliţiştilor şi Pompierilor.

Distribuie:

Postaţi un comentariu