145 de ani de la naşterea „marelui suflet”, Mahatma Gandhi

Mahatma Gandhi s-a născut pe 2 octombrie 1869 în Porbandar şi a murit la data de 30 ianuarie 1948 în New Delhi. Numele său adevărat este Mohandas Karamchand Gandhi şi el a fost părintele independenţei Indiei şi iniţiatorul mişcărilor de revoltă neviolente. Numele de „Mahatma” înseamnă în sanscrită „marele suflet” şi i-a fost dat de poetul indian Rabindranath Tagore.

Lumea întreagă a sărbătorit pe 2 octombrie Ziua Internaţională a non-violenţei, o zi în care se încearcă sensibilizarea oamenilor şi conştientizarea tuturor cu privire la faptul că violenţa nu reprezintă o soluţie la problemele lor.
Decizia de a declara data de 2 octombrie Ziua Internaţională a non-violenţei a fost luată în anul 2007 de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, iar data nu a fost aleasă întâmplător – este ziua de naştere a lui Mahatma Gandhi, unul dintre cei mai mari militanţi pentru pace din întreaga omenire. În India, 2 octombrie este sărbătoare naţională, sub numele Gandhi Jayanti, închinată celui considerat a fi „tatăl naţiunii”, părintele Indiei moderne.

Primii ani de viaţă

Mohandas Karamchand Gandhi s-a născut pe 2 octombrie 1869 într-o familie bogată, dintr-o castă privilegiată, fapt care i-a asigurat accesul la educaţie. La vârsta de 13 ani, a fost căsătorit cu o fată de aceeaşi vârstă, Kasturba Makhanji, în conformitate cu obiceiurile indiene. După ce a intrat la Universitatea din Bombay, la vârsta de 18 ani, a devenit şi tată pentru prima dată.

A primit şansa să studieze la Londra şi a plecat în capitala Marii Britanii în septembrie 1888, ca să devină avocat, după dorinţa părinţilor săi. Chiar dacă s-a lovit de diferenţele culturale, a reuşit să se integreze în Londra fără să îşi trădeze principiile – abstinenţa de la alcool şi sex, precum şi regimul alimentar vegetarian al cărui adept era. A studiat acolo şi istoria religiilor, el însuşi fiind hindus.

Mahatma Gandhi provenea dintr-o familie bogată şi, după ce a terminat primele clase în India, a studiat dreptul în Londra. Apoi, în 1893 a plecat în Africa, acolo unde a luptat paşnic pentru drepturile imigranţilor indieni.

Întors acasă, în India, a întâmpinat dificultăţi în readaptare, astfel că, atunci când i-a fost oferit un post de avocat în Africa de Sud, a acceptat şi a plecat din nou, în 1893. Chiar dacă iniţial plecase pentru un contract de un an, Gandhi a rămas în Africa de Sud timp de 21 de ani şi a devenit un fervent activist împotriva discriminării rasiale. A întâmpinat foarte multe dificultăţi şi nedreptăţi din cauza rasei sale – o dată chiar a fost dat jos dintr-un tren, deşi avea bilet la clasa întâi, pentru că un alt călător, un alb, nu a vrut să călătorească în acelaşi vagon cu el.

Începutul activismului politic

Gandhi a fondat o mişcare politică în Africa de Sud, Congresul Indian Natal, şi a început să dezvolte mişcarea de rezistenţă non-violentă, pe care a numit-o satyagraha, începând cu refuzul de a coopera cu autorităţile care discriminau indienii şi îi tratau ca şi pe nişte sclavi. A devenit rapid liderul indienilor, vocea celor oprimaţi, ţinând şi discursuri şi ajungând tot mai cunoscut.

Întors în India natală, în 1916, a aplicat şi aici principiile rezistenţei fără violenţă, care implicau în principal nesupunere civilă faţă de autorităţile britanice. A încurajat şi aici ţăranii şi muncitorii oprimaţi de englezi să îşi ceară drepturile şi să îşi îmbunătăţească viaţa şi condiţiile în care munceau, prin greve şi proteste paşnice. Faima lui creştea, iar numele de „Mahatma” (marele spirit, în sanscrită), devenea tot mai cunoscut.
În 1921, era lider de partid şi promova independenţa de britanici. A pornit şi un boicot împotriva produselor englezeşti, iar instigările repetate la nesupunere civilă au condus la arestarea lui, pe 10 martie 1922. A fost condamnat la 6 ani de închisoare, din care a executat doi.

Mahatma Gandhi este onorat oficial în India drept Părintele Naţiunii; ziua sa de naştere, 2 octombrie, este sărbătoare naţională în India, Gandhi Jayanti. Pe 15 iunie 2007, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat în unanimitate rezoluţia ce declară 2 octombrie drept „Ziua Internaţională a Non-Violenţei”.

După eliberare a rămas o vreme în umbră, pentru a se întoarce apoi, în forţă, începând cu anul 1928, când a reînceput să militeze, tot mai hotărât, pentru independenţa Indiei. Atunci când britanicii au introdus celebra taxă pe sare, în 1930, el a pornit un marş naţional care a ajuns în presa din întreaga lume. Ca urmare, autorităţile britanice au fost forţate să îi recunoască influenţa şi să negocieze diverse înţelegeri cu Gandhi, pe parcursul anilor următori. De la tot mai multe drepturi şi lbertăţi pentru conaţionalii săi, Mahatma a reuşit, în final, să obţină ceea ce dorise mereu: independenţa.

Războiul civil şi principiile lui Gandhi

Retragerea britanicilor a culminat însă cu un sângeros război civil între hinduşi şi musulmani în care au murit peste un milion de oameni. Gandhi a avut o atitudine moderată în ceea ce priveşte acest război, iar acest fapt i-a adus duşmani în ambele tabere; a fost asasinat de un fanatic hindus pe data de 30 ianuarie 1948.

După moartea sa, Ganhi a fost venerat apoi ca un sfânt de către indieni, devenind sursă de inspiraţie şi pentru alţi militanţi pentru pace, precum Nelson Mandela, Martin Luther King, Dalai Lama sau Aung San Suu Kyi.
La peste 60 de ani de la moartea sa, Mahatma Gandhi a rămas una dintre cele mai fascinante personalităţi ale secolului 20, iar popularitatea sa nu a scăzut. Atitudinea sa non-violentă împotriva discriminării din Africa de Sud şi India l-a tranformat, împreună cu învăţăturile sale, într-una din cele mai importante modele ale umanităţii.

Principiile după care şi-a trăit viaţa şi pe care le-a propovăduit mereu pot fi întotdeauna modele de urmat, pentru o lume mai bună. Primul dintre aceste principii este adevărul, sau Satya, pe care el însuşi a încercat să îl descopere experimentând mereu şi învăţând din propriile greşeli. El şi-a intitulat autobiografia „Povestea experimentelor mele cu adevărul” şi a declarat că cea mai importantă luptă de purtat este cu propriii demoni, temeri şi nesiguranţe. „Adevărul trebuie găsit doar în noi înşine, dar nu poate fi găsit folosind violenţa împotriva duşmanilor noştri din afară”, a fost concluzia sa.

Non-violenţa şi simplitatea

Cel de-al doilea principiu promovat de Gandhi, poate şi cel mai cunoscut, este non-violenţa. Una dintre cele mai celebre afirmaţii ale sale spune că “Violenţa este arma celor slabi; non-violenţa este arma celor puternici”.
Gandhi şi-a explicat filosofia şi modul de viaţă în autobiografia sa: „Când mă cuprinde disperarea, îmi amintesc că, de-a lungul istoriei, calea adevărului şi iubirii a învins mereu. Au existat tirani şi criminali şi, pentru un timp, păreau de neînvins dar, în cele din urmă, au căzut, întotdeauna.” Totuşi, el a recunoscut că acest principiu presupune un curaj extrem şi credinţă, dar şi că non-violenţa nu trebuie folosită ca scuză pentru laşitate. „Cred că acolo unde singura alegere este între laşitate şi violenţă, eu aş sugera violenţa”, scria el, completând şi că „Adevărata non-violenţă este imposibilă dacă omul nu este lipsit de orice teamă”.

Gandhi nu a primit niciodată Premiul Nobel pentru pace, deşi a fost nominalizat de câteva ori între 1937 şi 1948. Zeci de ani mai târziu, Comitetul Nobel şi-a declarat public regretul pentru omisiune. Mahatma Gandhi a fost pe cale să primească Premiul Nobel în 1948, dar asasinarea sa a împiedicat acest lucru. Premiul nu a fost acordat în 1948, anul morţii lui Gandhi, pe motivul că „nu exista un candidat potrivit în viaţă”.

În al treilea rând, Gandhi a promovat simplitatea, fiind convins că o persoană implicată în serviciul societăţii ar trebui să ducă o viaţă simplă, lucru care ar putea duce la Brahmacharya – puritatea spirituală şi practică. Simplitatea lui a început prin renunţarea la modul de viaţă occidental pe care îl ducea în Africa de Sud. L-a numit „reducându-mă la zero”, ceea ce înseamnă renunţarea la cheltuielile inutile şi adoptarea unui mod de viaţă simplu.
La întoarcerea în India din Africa de Sud, a renunţat la hainele occidentale, pe care le asocia cu bogăţia şi succesul. A început să militeze pentru fabricarea propriilor haine, îndemnând toţi indienii să lucreze pânză în casă şi să îşi confecţioneze singuri îmbrăcăminte – acesta fiind, iniţial, şi un mod de a boicota produsele britanice, în condiţiile în care indienii săraci nu aveau locuri de muncă, dar îşi cumpărau haine făcute în fabricile deţinute de englezi. Din acest motiv, roata de tors a fost inclusă mai târziu pe steagul Congresului Naţional Indian.

Aplicând acest principiu, Gandhi a purtat un dhoti pentru tot restul vieţii sale şi a decis să petreacă o zi din fiecare săptămână în tăcere. El credea că abstinenţa de la vorbire îi aducea pacea interioară.

Credinţa şi greva foamei

În ceea ce priveşte credinţa, Gandhi s-a născut hindus şi a practicat hinduismul toată viaţa sa, majoritatea principiilor sale provenind din hinduism. Totuşi, el a studiat toate marile religii, pe care le considera egale. Era convins că în centrul fiecărei religii este adevărul şi dragostea (compasiunea, non-violenţa şi Regula de Aur). “Regula de aur a conduitei este toleranţa mutuală, căci noi nu gândim niciodată la fel, vedem fiecare doar o parte a adevărului din unghiuri diferite”, nota el.
Gandhi era vegetarian, acest principiu fiind adând înrădăcinat în tradiţiile Hindu şi Jain din India şi în ţinutul său natal Gujarat, deci şi în familia sa. El a scris “Baza morală a vegetarianismului” şi diferite articole legate de acest subiect, unele din ele fiind publicate în revista Societăţii Vegetariene Londoneze, „Vegetarianul”. Gandhi a susţinut dieta vegetariană atât în timpul, cât şi după şederea sa în Londra, spunând despre aceasta că satisface cerinţele corpului, dar are şi un scop economic, deoarece carnea era şi încă este mai scumpă decât cerealele, legumele şi fructele.

Totodată, Gandhi a avut perioade în care se abţinea total de la mâncare, folosind postul negru şi ca formă de protest politic. După obţinerea independenţei faţă de britanici, ţara s-a împărţit în India hindusă şi Pakistanul musulman, iar între aceste două părţi a izbucnit un sângeros război civil. Musulmanii şi hinduşii se urmăreau reciproc, îşi distrugeau satele unii altora, sute de mii de oameni au fost ucişi de fanaticii religioşi, iar alte câteva milioane au rămas fără hrană şi adăpost. Răspunsul lui Gandhi a fost intrarea în greva foamei. Avea deja 70 de ani şi era tot mai slăbit, însă era decis să nu mănânce până când cele două tabere nu ajungeau la un armistiţiu.

Armistiţiu prin non-violenţă

Atât cetăţenii Indiei, cât şi oameni din toată lumea, urmăreau cu îngrijorare deteriorarea stării de sănătate a lui Gandhi – atât de faimos şi de iubit devenise. Atunci când el a anunţat că nu va renunţa la acest protest extrem decât în ziua în care musulmanii şi hinduşii se vor împăca şi vor trăi în bună înţelegere, reprezentanţii celor două tabere s-au întâlnit la New Delhi şi s-au înţeles să renunţe la violenţă şi să încerce să convieţuiască în pace.
Gandhi a condiţionat ieşirea din greva foamei prin extinderea armistiţiului în întreaga Indie şi Pakistan, iar taberele beligerante au fost de acord. În Consiliul de Securitate, reprezentantul pakistanez la ONU a anunţat: “Începe o nouă epocă de prietenie şi pace, pe subcontinentul indian a fost instaurată pacea”. Lumea a răsuflat uşurată, iar Mahatma Gandhi a obţinut, încă o dată, ceea ce a dorit – şi tot prin non-violenţă. A devenit, totodată, un mit al Indiei, venerat de poporul său, care îl considera un sfânt.
Din păcate, au rămas destui fanatici care îl urau pe Gandhi şi care s-au organizat în grupări teroriste cu un singur scop: uciderea eroului Indiei. Au avut loc mai multe tentative de asasinat, care au eşuat. De fiecare dată, Gandhi a calmat spiritele şi a îndemnat la non-violenţă.

Moartea lui Gandhi

Pe 30 ianuarie 1948, Gandhi era aşteptat, ca de obicei, seara, să vorbească în faţa unei mulţimi de circa o mie de oameni, toţi îmbrăcaţi în alb. Oamenii îl ovaţionau şi îi făceau loc printre ei, cu respect, iar Gandhi trecea printre ei cu mâinile împreunate, făcând plecăciuni. Un tânăr îmbrăcat cu o cămaşă care ieşea în evidenţă din mulţimea îmbrăcată în alb s-a apropiat de Gandhi şi l-a împuşcat de trei ori, două gloanţe nimerindu-l în zona inimii. „Sfântul” Indiei a murit aproape instantaneu, în mijlocul mulţimii, care a fost aproape să îl linşeze pe asasin.

Presa mondială a transmis vestea uciderii lui Mahatma Ghandi, lăsând lumea întreagă în stare de şoc. Iar în India şi Pakistan conflictele religioase au reizbucnit, şi mai violent; mai ales după ce s-a aflat că asasinul făcea parte dintr-o grupare hindusă numită Mahasabha, membrii acestei grupări au fost vânaţi, iar casele lor, incendiate.
La înmormântarea „părintelui naţiunii” au participat peste două milioane de oameni, iar cenuşa lui a fost împărţită în mai multe urne, care au fost duse în câteva locuri considerate simbolice pentru activitatea sa. Memorial lui Gandhi de la Raj Ghat, New Delhi, poartă motto-ul “El Ram”, care poate fi tradus ca “O, Doamne”. Acestea sunt considerate a fi ultimele cuvinte ale lui Gandhi, după ce a fost împuşcat – ca şi cum Mahatma, „marele spirit”, şi-ar fi binecuvântat asasinul.

Scriitorul Mahatma Gandhi

Gandhi a fost şi un scriitor prolific. Timp de decenii, a editat diferite ziare, inclusiv „Harijan” în gujarati, hindusa şi engleză; „Indian Opinion” în Africa de Sud; „Young India” în engleză şi „Navajivan”, în gujarati, la întoarcerea sa în India. Mai târziu, „Navajivan” a fost publicată şi în hindusă. În plus, scria aproape zilnic diferitelor persoane şi publicaţii.

Gandhi a scris câteva cărţi, incluzând autobiografia sa – “Povestea experimentelor mele cu adevărul”, “Satyagraha în Africa de Sud”, “Hind Swaraj”, un pamflet politic. De asemenea, a scris pe larg despre vegetarianism, dietă şi sănătate, religie, reforme sociale etc. Gandhi scria de obicei în gujarati, deşi a revizuit şi traducerile cărţilor sale în hindusă şi engleză. Operele complete ale lui Gandhi au fost publicate de către guvernul indian sub titlul “Operele complete ale lui Mahatma Gandhi”, în 1960. Scrierile cuprind aproximativ 50.000 de pagini, publicate în circa 100 de volume.

Sistemul castelor în India

Sistemul castelor este un derivat al hinduismului, care împarte populaţia în patru clase: Brahmani/Preoţi, Kshatriga/Războinici, Vaishiy/Ţărani şi Shudra/Slugi. În funcţie de stat, aceste clase sociale pot avea peste 1000 de sub-caste. Paria sunt persoanele care nu aparţin nici unei caste – ei mai poartă şi denumirea de Harijan/Cei Neatinşi (spre deosebire de Arian – Nobilul), fiind astfel clar delimitaţi. Castele inferioare şi persoanele din afara acestui sistem nu sunt acceptaţi nici în zilele noastre de societate, trăind în general într-o sărăcie cruntă.

Citate Mahatma Gandhi
• “Ochi pentru ochi şi lumea va deveni oarbă”- Mahatma Gandhi
• “A învăţa că în viaţă e mai uşor să învingi ura cu dragostea, minciuna cu adevărul şi violenţa cu abnegaţia, ar trebuie să fie un element esenţial în educaţia fiecărui copil” – Mahatma Gandhi
• Gandhi despre creştinism: “Îmi place Hristosul vostru. Nu-mi plac creştinii voştri. Creştinii voştri sunt atât de diferiţi de Hristosul vostru”.
• Despre marile probleme ale lumii Gandhi spunea că „Sunt şapte rele în lume: 1. cunoştinţă fără caracter; 2. bogăţie fără muncă; 3. plăcere fără conştiinţă; 4. negoţ fără moralitate; 5. ştiinţă fără omenie; 6. politică fără principii şi 7. închinare fără predare”.
• „Trăieşte ca şi cum ai muri mâine şi învaţă ca şi cum ai trăi veşnic”.
• „Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume”.