Terapia ocupațională – un ajutor important în îmbunătățirea calității vieții post-AVC

În acest început de secol, marcat de viteză şi stres cotidian, accidentul vascular cerebral ajunge să fie cauza de deces a 10% din populaţia planetei. Potrivit statisticilor, în România se înregistrează 300 de accidente vasculare cerebrale la 100.000 de locuitori, adică cu 35% mai mult decât în restul Europei.

Ce este accidentul cerebral?

Accidentul vascular cerebral poate fi ischemic, produs prin blocarea aportului de sânge într-o arteră cerebrală, ca urmare a trombozei sau emboliei sau poate fi hemoragic, prin ruperea unui vas cerebral cu apariţia hemoragiei.

Care sunt principalii factori de risc pentru accidentul cerebral?

  • Hipertensiunea arterială;
  • Hipercolesterolemia;
  • Diabetul zaharat;
  • Obezitatea;
  • Sedentarismul;
  • Dieta şi stilul de viaţă nesănătos;
  • Consumul excesiv de alcool;
  • Bolile cardiace;
  • Stresul.

Ce este terapia ocupaţională?

În urma accidentului vascular cerebral, pacientului i se instalează o hemiplegie contralaterală emisferei cerebrale afectate, care iniţial este flască, iar ulterior spastică.

Programele actuale de recuperare integrează terapia ocupaţională ca procedură de sine stătătoare. Terapia ocupaţională este ştiinţa care se ocupă cu studiul şi folosirea ştiinţifică măsurabilă a activităţilor pentru reducerea disfuncţiei pacientului (Şcoala de Terapie Ocupaţională din Boston, 1924).

Federaţia Internațională a Terapeuţilor Ocupaţionali vine să completeze aceasta definiţie, afirmând că terapia ocupaţională este profesia care se ocupă cu promovarea sănătăţii şi stării de bine prin intermediul ocupaţiei. Scopul primar este de a permite indivizilor participarea la activităţile cotidiene.

Terapia ocupaţională este o terapie funcţională şi o metodă activă de recuperare fizică şi psihologică, ce urmăreşte adaptarea / readaptarea persoanei cu dizabilităţi şi creşterea gradului de independență.

Terapia ocupaţională după un accident vascular

După un accident vascular cerebral, terapia ocupaţională va debuta cu o atentă evaluare a pacientului, a prehensiunilor, a mersului, a desfăşurării ADL-urilor.

ADL – gestualităţile / îndemânările de bază ale unui individ, folosite pentru derularea vieţii cotidiene în mod independent; capacitatea de a-şi putea realiza toate nevoile personale şi cele legate de viaţa comunitară.

– ADL-urile se împart în Basic ADL (de bază) şi IADL (activităţi derulate pe baza deprinderilor motorii complexe).

Basic ADL sunt grupate în 4 categorii:

  • Autoîngrijire: îmbrăcare, toaletă, alimentare;
  • Mobilitate: mers, mişcare în pat, transferul;
  • Comunicare: vorbire, scris, gestualitate;
  • Manipulare: clanţă, sertar, robineţi, chei etc.

IADL-urile sunt împărţite în cinci categorii, în funcţie de domeniul în care se derulează:

  • Domeniul gospodăresc: cumpărături, îngrijirea copiilor, curăţarea casei;
  • Domeniul vieţii comunitare: folosirea banilor, a cardurilor;
  • Domeniul sănătăţii: medicamente, cunoaşterea factorilor de risc;
  • Domeniul securităţii casei şi a persoanei;
  • Manipularea obiectelor moderne: telefon, calculator, aparatură etc.

Corectarea/învăţarea acestor ADL-uri şi IADL-uril face parte din obiectivele terapiei ocupaţionale la pacienţii cu hemiplegie postaccident vascular cerebral, reprezentând refacerea şi restabilirea independenţei pacientului.

Următoarele obiective sunt reeducarea gestualităţii şi a expresiei. Acestea presupun solicitarea pacientului în vederea compensării deficitului de mobilitate şi refacerea modalităţilor de expresie umane: vorbit, atitudine, comportament, activitate.

  • Se folosesc mişcări globale pentru gestică, cu un efect stimulator pentru musculatura afectată, dar şi pentru psihic. În reeducarea expresiei pacientului este importantă încurajarea acestuia în a derula activităţile care îi fac plăcere şi de a-l ajuta şi readapta la acestea.
  • Folosirea mijloacelor ajutătoare pentru mers ADL (fotoliu rulant, cârje, bastoane, orteze, proteze, sau diferite ustensile adaptate) şi amenajarea mediului extern reprezintă un punct important al terapiei ocupaţionale. De aceea, terapeutul va comunica şi va învăţa atât pacientul, cât şi aparţinătorii în ceea ce priveşte prevenirea factorilor de risc, amenajarea locuinţei (conform necesităţii bolnavului) şi va readapta anturajul la cerinţele pacientului.

Educarea pacientului pentru cele mai importante domenii cotidiene

Terapeutul ocupaţional va educa pacientul pentru cele mai importante domenii cotidiene, începând cu următoarele exemple şi sfaturi:

ÎMBRĂCAREA:

  • Pacientul este învăţat să folosească haine cu deschidere în faţă, cu o mărime mai mare dacă este nevoie;
  • Înlocuirea nasturilor cu agăţătoare sau fermoare;
  • Eliminarea şireturilor clasice şi înlocuirea cu scai;
  • La îmbrăcarea cămăşii, pacientul va începe întotdeauna cu mâna bolnavă, iar la dezbrăcare cu mâna sănătoasă;
  • Pantalonii se vor îmbrăca punând piciorul sănătos la nivelul liniei mediane a corpului cu genunchiul flectat, iar piciorul bolnav se va pune cu ajutorul mâinilor peste piciorul sănătos; de asemenea se începe îmbrăcatul cu membrul bolnav, iar dezbrăcatul cu membrul sănătos;
  • Pacientul este învăţat să folosească mijloace ajutătoare pentru încălţarea şosetelor şi pantofilor;

ALIMENTAREA

  • Farfuria se fixează pentru a nu aluneca de pe masă;
  • Se folosesc vase adânci sau boluri pentru a nu se împrăştia alimentele;
  • Se îngroaşă mânerele tacâmurilor, astfel încât pacientul să le poată cuprinde pentru a mânca singur sau se fixează tacâmul în palmă, printr-o manşeta;
  • Se folosesc căni cu mâner în formă de T sau cu două toarte; se poate folosi paiul;
  • Depozitarea veselei şi alimentelor în bucătărie la un nivel mai jos, adaptat în funcţie de fiecare pacient;

IGIENA PERSONALĂ

  • Pacienţii sunt învăţaţi să folosească baia adaptată după nevoile lor;
  • Se preferă duşul, nu cada; în duş să existe un covoraş antiderapant şi un scăunel;
  • Săpunul să fie pus în recipient cu pompiţ[ pentru o utilizare mai uşoară;
  • Se va folosi periuţa de dinţi electrică;
  • Se vor pune pe gresia din baie covoraşe antiderapante, iar pe pereţi se vor monta suporturi şi mânere fixe.
  • WC-ul va fi adaptat cu un înălţător.

Pacientul este învăţat să realizeze toate transferurile, în pat dintr-o parte în alta, din pat în scaun şi invers, din scaun pe wc şi din culcat în şezut şi apoi în ortostatism.

Pentru deprinderile motorii fine se utilizează diferite activităţi şi jocuri care solicită mişcările complexe ale mâinii. Se poate merge de la simpla înşirare a mărgelelor pe o aţă până la modelarea plastilinei, croşetat, brodat, ţesut sau alte activităţi care necesită îndemânarea pacientului.

Propriocepţia se recuperează prin terapia ocupaţională cu ajutorul diferitelor structuri şi suprafeţe pe care pacientul le va pipăi iniţial cu ochii deschişi cu ambele mâini, mergându-se progresiv cu închiderea ochilor şi exceptând mâna sănătoasă, până când acesta va recunoaşte o anumită structură cu mâna hemiplegică, fără a-şi folosi văzul. Pentru membrele inferioare sunt foarte practice structurile cu denivelări şi cele care creează o presiune inegală în talpă la apăsare, recrutându-se proprioceptori.

Terapia ocupaţională îşi demonstrează importanța în reabilitarea pacientului după un accident vascular cerebral, odată cu obţinerea nivelului maxim de independență. Scopul final al terapiei ocupaţionale este creşterea calităţii vieţii pacientului.

Aflați mai multe detalii despre terapia ocupațională adresându-vă specialiștilor Polaris Medical sau la numărul de telefon 0264 933.

Postaţi un comentariu