Iaurtul, medicamentul anti-mahmureală sau aliment zilnic?

Foto: Radu Hângănuț

În ultimii ani, iaurtul a căștigat o bucată tot mai mare pe masa românilor însă, potrivit nutriționiștilor, acest produs încă nu este un aliment de bază. Astfel, cei mai mulți apelează la iaurt după o seară udată copios cu alcool sau atunci când ajung pe patul de spital. În acest sens, compania Danone a decis inițierea unei campanii, „1 iaurt pe zi, sănătatea ți-o menții”, prin care să promoveze iaurtul ca produs de bază în alimentația zilnică a românilor.

Odată cu globalizarea mâncărurilor de tip fast-food, românii au început să fie tot mai puțin acei oameni cumpătați care mănâncă produse naturale și au un stil de viață sănătos. Stilul de viață alert, lipsa timpului și comoditatea au făcut ca românii să fie astăzi recunoscuți pentru faptul că, atunci când vine vorba de alimentație, țin mai mult la brand și la preț, în detrimentul calității.

DSC_0128 (1)

Iaurtul din comerț este unul dintre produsele care a câștigat tot mai mult teren în ultimii ani în România. Chiar dacă sunt conștienți de faptul că produsele lactate au efecte benefice, potrivit statisticilor, românii consumă în medie doar 7, 3 kg de astfel de produse pe an. În ceea ce privește consumul de iaurt, românii sunt la coada ierarhiei europene, consumând în medie doar un iaurt pe săptămână, față de cinci, respectiv trei câte consumă francezii, respectiv bulgarii.

„Iaurtul este folosit mai des ca un remediu, nu în dieta zilnică. Medicii recomandă iaurtul alb ca prim aliment în alimentația bebelușilor, însă există tendința ca acest obicei să dispară odată ce copilul poate consuma alimente solide”, explică, Erika Iordache, manager pe partea de reglementare şi comunicare din cadrul Danone România.

Prezent la demararea proiectului, nutriționistul Nicola Hâncu a vorbit despre importanța iaurtului în cadrul unei diete sănătoase, explicând faptul că nu trebuie să „vânăm” cu precădere iaurturile fără grăsimi, întrucât aceste grăsimi nu fac rău organismului și dau un gust mai bun produsului.

„Lactatele și iaurtul, pe piramida alimentelor, se găsesc situate pe nivelul trei, astfel că două-trei porții pe zi sunt recomandat. Mai concret, recomandăm consumul unei căni sau a unui pahar de iaurt în fiecare dimineață, la micul-dejun. Recomandăm mai degrabă iaurt decât lapte pentru că sunt destul de multe persoane care nu suportă laptele.  Se mai poate consuma încă o porție de iaurt în cursul zilei sau seara ca o gustare sau ca parte principală a mesei de seară. Iaurtul este un aliment extrem de bine echilibrat caloric, este foarte dens din punct de vedere nutrițional.

Nu insist foarte mult pe ideea consumului de iaurt cu conținut redus de grăsime pentru că gustul iaurtului natural care are 3-3, 5% grăsime este mult mai bun și atunci grăsimea poate fi redusă din alte alimente consumate în curusul zilei, dar nu din iaurt. Daca gustul iaurtului nu este corespunzător, pe parcurs, persoana renunță la el și astfel renunță la un aliment extrem- extrem de important din cauza gustului. Recomand consumul zilnic de iaurt natural!”, explică nutriționistul Nicolae Hâncu.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu