Interviu / Cosmin Sicora, cercetătorul care vrea să transforme fotosinteza într-o sursă de energie regenerabilă

Director al Centrului de Cercetări Biologice (CCB) şi al Grădinii Botanice din Jibou, Cosmin Sicora, a ales în urmă cu cinci ani să lase deoparte o posibilă carieră în cercetare în Statele Unite ale Americii pentru provocarea de a se întoarce pe plaiurile natale şi a încerca să tranforme un mic oraş de pe malul Someşului într-un punct de referinţă pe plan internaţional în domeniul cercetării biologice.

Transformarea energiei solare în hidrogen prin fotosinteză, ca sursă inepuizabilă de energie regenerabilă ce ar putea înlocui dependenţa de combustibilii fosili, conservarea bazei genetice existente în cazul pomilor fructiferi şi legumelor din satele Sălajului, dar mai ales transformarea celui mai mare şi bine conservat monument baroc din Transilvania, castelul Wesselenyi, într-un centru internaţional de studii avansate în domeniul fotosintezei şi al biologiei vegetale sunt doar câteva din proiectele prin care Jiboul vrea să ajungă un vârf de lance pe harta mondială a cercetării biologiei vegetale.

În vârstă de 39 de ani, Cosmin Sicora este originar din Jibou, fiind licenţiat în Microbiologie al Universităţii ‘Babeş-Bolyai’, Facultatea de Biologie şi Geologie Cluj-Napoca, unde a obţinut şi un master în manipularea genetică a plantelor. Studiile în România au fost completate de un doctorat în Biologia mediului înconjurător (summa cum laude) la Universitatea din Szeged, Ungaria, respectiv burse postdoctorale în mai multe ţări.

Reporter: De ce aţi ales să veniţi să lucraţi la Jibou? De ce aţi ales România în detrimentul Americii sau a altor state?

Cosmin Sicora: Sunt originar din Jibou, am făcut liceul aici în Jibou, am făcut după aceea universitatea la Babeş-Bolyai, la Cluj şi am avut burse internaţionale în străinătate. Mi-am făcut doctoratul la Universitatea din Szeged, în Ungaria şi am avut burse post-doctorale în Canada, în Finlanda, în Statele Unite. Am venit înapoi în România şi la Jibou o dată pentru că am cunoscut potenţialul de aici şi ştiam că se poate face cercetare şi în România. Profesorul Vasile Fati, fostul director al Grădinii Botanice şi al Centrului, a creat aici un nucleu de cercetare pe care voiam să îl dezvoltăm în continuare. Am vorbit cu profesorul Coman, care era director când eu eram încă în străinătate şi dânsul a fost foarte deschis şi ne-a acordat tot sprijinul ca să ne întoarcem în România, la Jibou. În România, în general, am vrut să vin pentru că am vrut să demonstrăm că se poate face cercetare la nivel înalt şi la noi în ţară. De multe ori în străinătate mergeam la conferinţe ştiinţifice şi nu era nimeni din România pe domeniul nostru, de biologie vegetală, respectiv fotosinteză, ce lucram noi, şi mi se părea cumva un păcat, o lipsă până la urmă. Ştiam că există specialişti şi în România şi e păcat că nu se văd sau cercetarea românească din domeniul acesta nu e vizibilă internaţional. Atunci am hotărât să venim – sigur, şi legătura cu Jiboul a fost un factor determinant – dar în ideea aceasta că am crezut că se poate realiza ceva şi la Jibou şi eu zic că acum deja avem şi confirmarea că aşa este. Sunt venit deja de câţiva ani buni, din 2009, şi lucrurile merg bine.

Ce proiecte de cercetare aveţi în derulare sau aţi derulat deja de la venirea în România?

Cosmin Sicora: Am venit în România odată cu criza economică. Asta a fost un ghinion, până la urmă, în sensul că banii din cercetare în România s-au împuţinat foarte tare din 2008 încoace dar, cu toate acestea, am avut proiecte finanţate din bani europeni şi avem în continuare proiecte finanţate prin programele de cercetare naţionale, asta şi datorită faptului că am venit cu o zestre de publicaţii ştiinţifice şi cu o credibilitate poate în domeniul cercetării care eu zic că ne-a favorizat şi am putut să câştigăm proiectele acestea, care au fost puţine. Avem în derulare un proiect care merge până anul viitor şi care se referă la identificarea rolului unor proteine implicate în fotosinteză. Fotosinteza e procesul prin care plantele fixează energia solară şi aduc un aport de substanţe, de energie până la urmă, pe Terra. Dacă înţelegem procesul acesta şi îl putem reproduce, ne-am asigura o sursă de energie practic inepuizabilă pentru că Soarele, de bine de rău, este o sursă de energie inepuizabilă şi am înlătura dependenţa societăţii umane de aceşti combustibili fosili care prin folosirea lor produc gazele cu efect de seră, produc toate aceste probleme de schimbare a climei şi tot ce implică lucrurile acestea. Proiectul se încadrează în contextul pe plan internaţional de dezvoltare a unor surse de energie verde, surse de energie regenerabilă, nepoluantă, care să asigure trecerea până la urmă a societăţii umane de la combustibilii fosili ca sursă de energie pe hidrogen, pentru că prin procesul de fotosinteză, fără a intra în detalii foarte profund, anumiţi electroni de acolo trec şi pot produce hidrogen prin acţiunea unei enzime numită hidrogenază. Ei bine, lucru acesta îl studiem noi: cum merg aceşti electroni spre hidrogenază, cum să facem să se producă mai mult hidrogen, să se capteze practic energia solară şi să se transforme în hidrogen – combustibil care nu poluează, pentru că atunci când ardem hidrogenul producem o moleculă de apă ce nu are efect poluant pe planeta noastră. Nu e un proiect izolat al nostru, suntem în colaborări cu institute mari şi puternice la nivel internaţional pe tipul acesta de proiecte. Noi facem o bucăţică a noastră din ce se lucrează pe plan internaţional. Colaborăm cu Imperial College din Londra, colaborăm cu Centrul de Cercetări din Szeged, nişte instituţii cu o tradiţie în domeniul cercetării pe plan internaţional. Mai avem în derulare un proiect la care ţinem foarte mult şi care se referă la identificarea unor populaţii locale – soiuri locale, haideţi să le spunem, deşi nu sunt omologate ca soiuri – de roşii, ardei, ceapă, deci de legume care sunt rezistente la numite condiţii de mediu. E vorba de a merge prin sate şi de identifica acei producători care folosesc acelaşi tip de sămânţă, a lor, ani de zile şi în felul acesta obţin o rasă locală a acelei plante, care este adaptată condiţiilor de mediu din zona noastră sau din zone sărăturate, pentru că studiem şi solurile sărăturate din zona de vest, nu numai din Sălaj, ci şi din Bihor. Cultivându-le an după an, aceste plante devin mai reziste la factorii de stres. Noi vrem să le identificăm, să testăm capacitatea lor de a rezista la condiţii de stres, în ideea că vor fi omologate poate pe viitor ca nişte soiuri româneşti productive care să fie bine adaptate la condiţiile de mediu din România. Avem şi alte proiecte de conservare a bazei genetice existente în satele Sălajului, pentru pomii fructiferi. La bunicii noştri sau în jurul bisericilor vechi din Sălaj există acei meri sau peri ‘seculari’, am putea spune, foarte vechi, foarte bătrâni, care însă nu necesită stropiri, nu necesită îngrijire deosebită pentru că au o rezistenţă nativă la boli şi dăunători. Din păcate, comercial nu se găsesc asemenea soiuri. Toate soiurile comerciale sunt foarte sensibile la aceşti dăunători şi boli, iar noi vrem să conservăm acea bază genetică ce există încă în satele transilvane, sălăjene, pentru ca să nu se piardă. Foarte puţini mai altoiesc din acei pomi şi, din păcate, în 50 de ani mulţi dintre ei vor dispărea. În Grădina Botanică am alocat deja o suprafaţă pentru o livadă din aceasta de tip ecologic, în care să avem soiuri tradiţionale din zona noastră, a Sălajului, conservate într-o bancă de gene vie.

Mai aveţi un proiect interesant, cel puţin la nivel de idee, de valorificare a vecinătăţii cu Castelul Wesselenyi, care se află practic în curtea Grădinii Botanice. Aţi putea să detaliaţi proiectul?

Aşa este. Am depus o propunere de finanţare pentru un proiect care are ca scop înfiinţarea unui centru de studii avansate în domeniul fotosintezei şi al biologiei vegetale la Jibou, la Grădina Botanică, în Castelul Wesselenyi, care momentan este privat, dar care este în incinta Grădinii Botanice şi care s-ar preta foarte bine pentru un astfel de centru de studii, în sensul că i s-ar da o folosinţă şi ar fi integrat în felul acesta comunităţii locale, până la urmă, pentru că nu dorim să fie închis. Noi îl vedem ca un centru de studii dar care să aibă şi o aripă, mai ales etajul superior al castelului, care să fie deschisă publicului, restaurată bineînţeles, unde oamenii să poartă să aibă contact şi cu istoria locului şi, în plus, să vadă şi lucrurile interesante pe care le desfăşurăm acolo. Proiectul în sine are un scop ştiinţific, crearea unei baze ştiinţifice serioase. Centrul respectiv, dacă va fi finanţat, va avea un număr mare de cercetători, aparatură de înalt nivel internaţional care va fi folosită aici şi care va aduce un plus cercetării româneşti din domeniul biologiei plantelor. Vor fi aparate care au scopul de a caracteriza soiuri interesante de plante, de arbori, cu infrastructură de cercetare care încă nu există în România la nivelul acela, decât în puţine ţări europene. Ne va aduce un vârf de lance, ca să spun aşa, în domeniul cercetării din biologia celulară, dacă se va aproba, din păcate încă nu ştim niciun rezultat. Aşteptăm cu nerăbdare să vedem care va fi rezultatul propunerii noastre de finanţare.

Vorbeaţi despre cercetarea din România. Aţi lucrat în domeniul cercetării la nivel înalt şi în America şi în alte ţări. Cum vedeţi la ora actuală, şi cu constrângerile bugetare de care vorbeaţi, cercetarea din România, comparativ cu cea la nivel european şi chiar mondial?

Din păcate, poate şi ca o moştenire a perioadei comuniste, cercetarea românească este încă izolată în mare parte de tendinţele sau direcţiile de lucru internaţionale. Sigur că pot să vorbesc mai în cunoştinţă de cauză pe partea de cercetare biologică. Ştiu însă că există institute în domeniul fizicii care sunt competitive pe plan internaţional, dar în domeniul biologic, din păcate aş putea spune, încă nu suntem la nivel european sau internaţional. Se simte nevoia de finanţare a cercetării, dar şi de dezvoltare a resursei umane, pentru că au fost perioade când au fost investiţi bani în cercetare. Din păcate nu s-au obţinut şi rezultatele scontate. Deci mecanismul în sine de finanţare a cercetării la noi mai trebuie optimizat, în sensul că atunci când se acordă proiecte sau granturi de cercetare e important şi să se urmărească ce se întâmplă cu acei bani şi ce rezultate se obţin. Paşi înainte s-au făcut, cu siguranţă. Mergem pe calea cea bună. Trebuie numai să ne grăbim ca să-i ajungem din urmă pe ceilalţi, că suntem un pic rămaşi în spate.

Credeţi că dacă proiectul de care pomeneaţi va primi finanţare şi în plus dacă îl legăm şi de proiectele pe care le aveţi sau le veţi avea în derulare, Jiboul ar putea deveni un punct de referinţă în România privind cercetarea în domeniul biologiei?

Cu siguranţă că da. Eu spun că şi este deja în domeniul biologiei vegetale. Noi participăm la conferinţe naţionale şi internaţionale, lucrările noastre sunt foarte bine primite, ceilalţi cercetători din domeniu din ţară ne contactează, avem colaborări cu ei, avem infrastructura cu care îi putem ajuta şi putem desfăşura activităţi în colaborare. Da, cu siguranţă, mai ales dacă proiectele acestea vor fi finanţate în continuare, Jiboul va deveni un punct de referinţă pe plan internaţional. Avem deja scrisori de intenţie ale unor asociaţii internaţionale ştiinţifice din domeniu care vor să colaboreze cu viitorul centru care va exista la Jibou şi îşi exprimă posibilitatea de a susţine şi de a integra centrul de la Jibou în reţelele acestea internaţionale care există în domeniul cercetării pe partea de biologie vegetală.

Tinerii la ora actuală sunt tentaţi să plece din România. Unii invocă lipsa performanţelor în anumite domenii, alţii motive financiare. Sunteţi unul dintre cei care s-au întors în România. Credeţi că tinerii au motive să rămână în România pentru a face performanţă, în orice domeniu?

Suntem în piaţa comună europeană. Întotdeauna va exista o parte din oameni care vor vrea să meargă în altă parte, o parte din oameni care vor vrea să stea neapărat în România. Dar eu zic că se poate. Dacă ai o bază ştiinţifică de la care să porneşti, dacă eşti în contact cu ce se lucrează pe plan internaţional şi în România se poate face acelaşi lucru. Nu e nevoie de lucruri extraordinare, dar trebuie atraşi cumva tinerii buni, tinerii care sunt interesaţi şi pasionaţi în acest domeniu. Asta implică o politică mult mai largă, la nivel probabil guvernamental, de susţinere a activităţii de cercetare ştiinţifică, de încurajare a tinerilor să vină în acest domeniu. Până la urmă şi mass-media are un rol de a arăta ce se obţine în acest domeniu şi a face atractivă cumva şi această parte a societăţii pentru că, până la urmă, cercetarea fundamentală, dar şi cea aplicativă sunt un motor al dezvoltării societăţii. Dacă nu avem cercetare, societatea nu se va dezvolta pentru că nu poţi să implementezi noi tehnologii, nu poţi să descoperi noi tehnologii şi totul se blochează sau rămâne la un nivel de mediocritate. Nu poţi să te adaptezi la schimbările care se petrec pe plan internaţional. Aici mai trebuie să lucrăm cumva la nivel naţional, să conştientizăm importanţa cercetării, nu numai aplicative, că aceasta cumva este mai uşor înţeleasă, dar şi a celei fundamentale. Vă daţi seama că dacă nu se descoperea roata, nu se făceau maşini. E important ca cineva să fi descoperit roata, iniţial, ca să poţi face cercetare aplicativă, ca să faci automobile şi alte lucruri. Este exact acelaşi lucru şi cu cercetarea fundamentală în domeniul biologiei. Trebuie să înţelegem mecanismele fotosintezei, ca să putem folosi fotosinteza ca sursă de energie regenerabilă pe viitor. Dacă nu facem aceşti primi paşi, nu se poate.