Între Sebastian Paic și portul tradițional românesc e o adevărată chimie

Sebastian Paic vorbește despre Expoziţia „Port ţărănesc de sărbătoare din Transilvania” / Foto: Dan Bodea

V-ați întrebat vreodată care e legătura dintre tradiție și chimie? Aparent niciuna. Însă… aceste două pasiuni stau, fără a crea reacții adverse, sub același acoperiș, într-un cămin din Campusul Universitar Hașdeu. Aici, pe lângă cursuri, dosare, cărți de chimie, dar nu numai, locuiește o întreagă colecție de piese tradiționale românești. Explicația e simplă. Între Sebastian Paic, doctorand la chimie și portul tradițional românesc a fost, încă din copilărie, o adevărată chimie.

„Primul contact cu portul tradițional l-am avut în copilărie, când mergeam la bunici, la țară. Sunt născut în Brașov, dar în vacanțe petreceam mult timp la țară. Cel mai probabil atunci s-au sădit primele semințe ale acestei pasiuni. Turnura decisivă a fost în liceu, când l-am cunoscut pe mentorul meu, Ioan Sorin Apan, etnolog pasionat, profesor de fizică și religie”, povestește tânărul.

Sebastian Paic / Foto: Dan Bodea

Sebastian Paic / Foto: Dan Bodea

Primele costume care l-au fascinat au fost cele lucrate de bunica sa. A primit apoi câteva piese valoroase de la mentorul său, fapt ce l-a determinat să înceapă propria călătorie prin satele românești, în căutarea tradițiilor, a costumului popular. „Am început să culeg, să umblu prin sate. S-au acumulat mii de kilometri parcurși cu această ocazie”, explică Sebastian. Țăranii l-au primit, unii cu brațele deschise, alții mai cu nedumerire. Cel mai probabil se întrebau ce anume îl determină pe acest tânăr să le bată la poartă sufletului cu atâta insistență, în speranța că va descoperi povești de mult uitate, pe care să le readucă în atenția oamenilor cu ajutorul pieselor autentice, găsite cu mult noroc prin gospodăriile românești. „Unii erau deschiși, alții mă priveau de sus. Încetul cu încetul s-a adunat o colecție destul de mare, peste 1.000 de piese de port popular care acoperă peste 40 de zone etnografice și am încercat, neavând la dispoziție fonduri suficiente, să iau costume cât mai valorose. Sper că am reușit. Majoritatea pieselor sunt cumpărate. Trebuie să recunosc că am avut noroc, am negociat și am profitat de faptul că mulți dintre cei care le-au vândut aveau două variante: ori mi le vând mie, ori le aruncă sau le pun pe foc, după cum spuneau chiar ei. Deci, nepunându-se preț mare pe ele am reușit să adun atât de multe”, povestește doctorandul.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Cele mai valoroase piese regăsite în colecția adunată cu mult drag sunt cămășile cu ciupag și ornamentele care se așează la brâu. „Mai am o cămașă de Sălaj din pânză de in, făcută undeva înainte de 1920”,  spune Sebastian.

Tradiția aruncată la gunoi

În călătoria sa a găsit și piese valoroase aruncate la gunoi pe care le-am redus la viață. „«La gunoi» este în fond expresia care reprezintă stadiul la care se află în asamblu lucrurile tradiționale, este o cultură muribundă. Toate elementele ei se descompun și dispar. Într-adevăr faptul că oamenii le aruncă la gunoi, le dau foc sau le folosesc pentru a-i ține de cald cățelului nu trebuie să ne mire atât de mult. Tocmai pentru că la țară se păstrează tradițiile și pentru că portul tradițional avea o funcție practică pentru țărani, în momentul în care costumul s-a degradat, îl aruncă. La fel cum nici noi nu mai purtăm hainele care se degradează sau se învechesc. În majoritatea zonelor în care am fost am primit răspunsuri de genul: „Am avut, dar le-am aruncat pe gârlă” sau „Le-am dat foc”.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Pentru că nu are un spațiu în care să își depoziteze colecția care însumează peste 1.000 de piese tradiționale, acesta le ține în camera de cămin în care locuiește de câțiva ani. Ce nu știu mulți e faptul că încăperile studențești din Căminul 14 sunt foarte mici și cu greu încap lucrurile de care au nevoie cei doi locatari ai camerei. Dar unde există pasiune și bunăvoință se pare că totul e posibil. Nu numai că Sebastian locuiește în camera respectivă, care poate fi cu ușurință confundată cu depozitul unui muzeu etnografic, dar are și un coleg de cameră. „Toate piesele din colecția mea sunt păstrate în camera de cămin. Acolo sunt ținute. Și piesele de ceramică și cele de lemn, toate. Am și coleg de cameră. A venit total întâmplător în cameră, a înțeles situația, a acceptat. E foarte de treabă și îi mulțumesc foarte mult.

Camera „depozit” / Foto: Dan Bodea

Camera „depozit” / Foto: Dan Bodea

Camera „depozit” / Foto: Dan Bodea

Camera „depozit”din cămin / Foto: Dan Bodea

E foarte dificil, lipsa spațiului de depozitare e cea mai mare problemă. Am suprapus paturile ca să avem mai mult loc. Mai am un secret: sunt trei camere în cămin care au un fel de cămară, pe care le-am descoperit și pe care le folosesc. Piesele vestimentare sunt peste 1.000, ansamblurile de costume sunt peste 150. Cel mai dificil este când avem câte o cântare sau câte un eveniment, pentru că trebuie răscolit tot. Nu e ușor, două zile tot faci curățenie apoi. Am încercat să găsim o locație permanentă. Sperăm să fim sprijiniți la un moment dat și să primim un spațiu. Doamne ajută! Am încercat în mai multe direcții, avem ceva promisiuni în acest sens și sper să nu mai fie nevoie să le țin în camera de cămin. Sigur, vreau să întregesc colecția, să o reîntregesc. E imposibil să aduc piese din toate zonele geografice, așa cum visam când eram la început, dar sper, ca de-a lungul timpului, colecția să se îmbogățească”, spune Sebastian.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

O colecție își pierde foarte mult din valoare dacă nu este însoțită de fișa de culegător. Astfel, Sebastian încearcă să ducă mai departe povestea fiecărei piese din propria colecție. „Valoare sentimentală au mai multe, valoare etnografică au toate piesele. Foarte drag sufletului meu este  costumul de Lăpuș pentru că este costumul țărănesc cu care am luat prima dată contact și pentru că Țara Lăpușului este o zonă deosebită, o zonă foarte bine conservată din punct de vedere etnografic. Principalele materiale pe care le foloseau țăranii în realizarea hainelor și nu numai erau cânepa, inul și lâna. Ulterior a apărut și bumbacul. Acestea au calități deosebite, toate „pânzeturile” făcute în casă erau rezistente, permiteau pielii să respire, țineau de cald. E o problemă de adaptare în cazul purtării unui costum, dar în timp descoperi aceste calități. Toți cei din grup poartă acum costume populare. Unii dintre ei nu văsuseră niciodată un astfel de costum”, explică acesta.

Asociația Zestrea/ Foto: Dan Bodea

Asociația Zestrea/ Foto: Dan Bodea

Doctorandul, împreună cu prietenii săi din cămin, au pus în 2011 bazele Asociației Zestrea. „Am stat foarte mult să ne gândim dacă e bine să facem o asociație sau nu și până la urmă am optat să facem asociația, iar colegii mei sunt în primul rând prietenii mei pentru că noi ne-am cunoscut cu mulți ani în urmă.  Eu sunt chimist, mi-am făcut licența, masteratul în domeniul chimiei. Asta este strict o pasiune. În cadrul asociației, tinerii învață diferite meșteluguri. Meșteșugul încondeierii ouălor l-am învățat de la profesorul Ioan Sorin Apan la Brașov, la fel și iconografia pe sticlă, sculptura am învățat-o de la meșterul Nicolae Purcărea, iar opinci am învățat să facem sub îndrumarea meșterul Alexandru Ilinca din Vâlcea”, spune tânărul.

Detaliu / Foto: Dan Bodea

Detaliu / Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Vernisajul Expoziţiei „Port ţărănesc de sărbătoare din Transilvania” a avut loc joi, 12 martie 2015, la Muzeul de Istorie al Universității Babeș-Bolyai (str. Mihail Kogalniceanu nr. 4, parter).

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Expoziţia este deschisă în perioada 12 martie – 1 mai 2015, de luni până vineri, între orele 9:30 – 13:30.


Publicitate

Postaţi un comentariu