4 martie 1977: Ziua când s-a zguduit România

În Bucureşti s-au prăbuşit atunci o mulţime de clădiri. În centru au dispărut blocurile Scala, Continental-Colonadelor, Dunărea, Casata, Nestor ş.a. Din cele 33 de clădiri înalte prăbuşite atunci, 28 erau construite înainte de 1940.

În urmă cu 38 de ani, pe data de 4 martie 1977, la ora 21.22, un cutremur devastator lovea România. În timp ce oamenii se aflau în casele lor, simţindu-se în siguranţă, pământul s-a cutremurat, doborând clădiri şi oraşe întregi. Mii de oameni au fost prinşi sub dărâmături, au fost ucişi sau răniţi, după ce s-au prăbuşit zeci de clădiri, alte câteva sute fiind afectate.

Pentru mulţi dintre noi, acest scenariu poate părea desprins din filme. Am văzut aşa ceva numai la ştiri, după câte un cutremur sau un tsunami, departe de noi, în Japonia, Indonezia ori Thailanda. Şi totuşi, s-a întâmplat în ţara noastră, iar specialiştii spun că se mai poate întâmpla.

Scurt ş i violent

Cutremurul produs în data de 4 martie 1977, la ora 21.22, a durat mai puţin de un minut – 55 sau 56 de secunde -, însă magnitudinea sa, 7, 2 grade pe scara Richter, l-a făcut devastator. S-a simţit violent, atât pe verticală, cât şi pe orizontală, în direcţia nord-sud şi est-vest, fiind reperat de toate staţiile seismice de pe glob, aflate pe recepţie. Prima care a procesat şi a analizat informaţiile primite în urma cutremurului din România a fost staţia din Golden – Colorado (Statele Unite ale Americii).

Epicentrul cutremurului a fost localizat în zona Vrancea, cea mai activă zonă seismică din ţară, la o adâncime de circa 100 de kilometri. Cutremurul a afectat chiar şi Bulgaria: în orasul Sviştov, trei blocuri de locuinţe au fost distruse şi peste 100 de oameni au fost ucişi.

Peste 1.500 de oameni şi-au pierdut viaţa în România, dar majoritatea victimelor s-au înregistrat în Bucureşti. Totodată, 11.300 de persoane au fost rănite, după ce 33 de clădiri din Capitală au fost culcate la pământ.

Nici nu-i de mirare, având în vedere că energia distructivă eliberată de seism a fost comparată cu cea emisă de 10 bombe atomice, de tipul celei care a lovit Hiroshima.

Bilanţul cutremurului din 4 martie 1977 a fost devastator: 1.578 de persoane şi-au pierdut viaţa, strivite sau asfixiate sub dărâmături, din care 1.424 în Bucureşti. Numărul total al persoanelor accidentate s-a ridicat la 11.300, iar 32.900 de clădiri au fost grav avariate sau distruse. Imediat după seism, circa 35 000 de familii au rămas fără adăpost.

Primele informa ţ ii ş i ordine

Conducătorul României de la acea vreme, dictatorul Nicolae Ceauşescu, se afla, împreună cu soţia sa, Elena, în Nigeria, unde participa la un dineu oficial dat de preşedintele african, la ora producerii cutremurului.

Ceauşescu a fost informat, discret, de evenimentul care avusese loc în ţară, iar banchetul a fost întrerupt. Iniţial, se credea că întreg Bucureştiul fusese distrus de un cutremur de 10 grade – pentru că nu existau informaţii, în condiţiile în care toate liniile de comunicare au fost întrerupte, din cauza penei de curent. Autorităţile locale erau, la rândul lor, parcă paralizate, fiind incapabile să reacţioneze.

Nicolae Ceaușescu

Până la urmă, Ceauşescu a reuşit să afle primele informaţii, să dea primele ordine şi să instituie starea de necesitate, pe întreg teritoriul României. În noaptea de 4 spre 5 martie, delegaţia română s-a întors în ţară.

Pe parcursul zilelor ce au urmat, Nicolae Ceauşescu, uneori însoţit de soţia sa, Elena, a făcut vizite în Bucureşti pentru a evalua pagubele şi pentru a calma populaţia. Deloc surprinzător, oamenii se aflau în stare de şoc. Imediat după cutremur, foarte mulţi au ieşit în stradă, refuzând să mai intre în case, ori au sărit de la etaj, înnebuniţi de teamă.

Decretul prezidențial

Cifrele dezastrului

Pe 5 martie s-au înregistrat şi primele cifre ale dezastrului: 508 morţi, 2.600 de răniţi. Capitala ţării a fost lovită cel mai grav, dar şi judeţele Teleorman, Dolj, Iaşi, Vaslui, Buzău, Vrancea şi Mehedinţi.

Peste 30.000 de pompieri şi militari au fost mobilizaţi, cel mai mare număr de salvatori care au acţionat simultan vreodată în România. Căutările au durat zile în şir.

Oraşul Zimnicea a fost distrus cu totul, rămânând în ruine, după ce 175 de case s-au prăbuşit, iar 523 au fost grav avariate, lăsând 4.000 de persoane fără adăpost şi sute de victime. Şi în Craiova au fost afectate grav peste 550 clădiri, printre care se numărau Muzeul de Artă, Muzeul Olteniei, Universitatea şi Biblioteca judeţeană. Primele estimări indicau un număr de 30 de morţi şi 300 de răniţi. Şi la Vaslui s-au înregistrat pierderi, umane şi materiale.

La Ploieşti au fost distruse în jur de 200 de locuinţe, alte 2.000 fiind grav avariate; situaţia era gravă şi în judeţul Buzău, unde au fost afectate în jur de 1.900 de clădiri.

Judeţele din Transilvania şi Dobrogea au scăpat neatinse sau cu pagube mici. În restul ţării, “bilanţul” era negru: 1.570 morţi, 11.300 răniţi, 32.900 de locuinţe prăbuşite sau grav avariate, 35.000 de familii sinistrate, 763 de unităţi economice afectate. Pagubele s-au ridicat la 10 miliarde lei, echivalentul a 2 miliarde de dolari, cifră neconfirmată de autorităţile vremii. Un raport amănunţit al distrugerilor pe care le-a provocat cumplitul dezastru nu a fost dat publicităţii.

Peste 30.000 de pompieri şi militari au fost mobilizaţi, cel mai mare număr de salvatori care au acţionat simultan vreodată în România. Căutările au durat zile în şir, iar aproape la fiecare cinci minute, militarii mai scoteau câte un om de sub dărâmături.

Salvatori, voluntari, eroi

Nicolae Ceauşescu a dat ordine ferme salvatorilor, să continue să caute şi să încerce să salveze victimele prinse sub dărâmături, chiar şi după ce trecuse termenul considerat limită de supravieţuire. În consecinţă, au fost găsiţi supravieţuitori chiar şi după 11 zile de la cutremur. Ultimul salvat, un tânăr de 19 ani pe nume Sorin Crainic, a stat sub ruinele fostului bloc “Continental” nu mai putin de 250 de ore, înainte de a fi recuperat.

Aşadar, chiar dacă reacţia autorităţilor a fost slabă în primele ore, au existat oameni obişnuiţi care s-au mobilizat şi au ajutat foarte mult, din proprie iniţiativă, la îndepărtarea dărâmăturilor şi la salvarea victimelor.

Apoi, au fost aduse ajutoare de la Crucea Roşie, inclusiv câini dresaţi special pentru astfel de cazuri; iar cascadorii de la Buftea şi pompierii români au făcut eforturi supraomeneşti pentru a salva cât mai multe vieţi.

După apelul lui Nicolae Ceauşescu, s-a trecut la sporirea producţiei de alimente primare, pentru a asigura necesarul populaţiei, la restabilirea reţelelor utilitare (apă, gaz, telefoane, curent). Cei mai mulţi oameni au lucrat ore în şir fără să se odihnească, acoperind mai multe schimburi, iar din toată ţara au fost trimise ajutoare, către zonele afectate. Medicii, militarii, oameni de diverse profesii s-au prezentat la locurile de muncă, fără să fie chemaţi.

Nouă unităţi spitaliceşti au fost scoase din funcţiune, iar Spitalul de Urgenţă Floreasca, din Bucureşti, a fost luat cu asalt. Fiind grav avariat, acesta a fost evacuat, iar stadionul Dinamo, din imediata apropiere, a fost transformat în punct de triere pentru răniţi.

Până în dimineaţa de 5 martie s-a lucrat şi la reabilitarea reţelelor utilitare — apă, gaz, telefoane, curent electric.

Şi pe 26 octombrie 1802, în România s-a produs un seism cu magnitudinea de 7, 9 pe scara Richter. Cronicile vremii spun că atunci s-a rupt Turnul Colţei. Apoi, seismul din 10 noiembrie 1940 a ucis în trei minute peste 1000 de oameni, alte 4000 de persoane fiind rănite.

Personalit ăţ i care ş i-au pierdut via ţ a

Printre personalităţile care şi-au pierdut viaţa în urma cutremurului din 4 martie 1977 s-au numărat Toma Caragiu, unul dintre cei mai mari actori ai scenei româneşti, împreună cu regizorul Alexandru Bocăneţ, cântăreaţa de muzică uşoară Doina Badea (împreună cu soţul ei şi cei doi copii),   Anatol E. Baconsky, poet, teoretician literar, prozatorul Alexandru Ivasiuc, scriitorul Mihai Gafiţa. Corneliu M. Popescu, cel mai apreciat traducător al operei eminesciene în limba engleză, a murit la vârsta de doar 19 ani.

În fatidica seară de 4 martie 1977 şi-a pierdut viaţa şi Toma Caragiu, unul dintre cei mai mari actori ai scenei româneşti; artistul ieşise pe scara blocului ca să îşi conducă un bun prieten, pe regizorul de televiziune Alexandru Bocăneţ. Ambii au fost prinşi şi ucişi sub dărâmături.

Alte personalităţi ale vremii decedate la cutremurul din 4 martie 1977 au fost: poeta Daniela Caurea; scriitorii Mihail Petroveanu, Veronica Porumbacu, Nicolae Vatamanu şi Viorica Vizante; actriţa Eliza Petrăchescu; pianistul şi compozitorul Tudor Dumitrescu; lingvistul şi istoricul literar Ioan Siadbei; mezzosoprana Mihaela Mărăcineanu; cântăreaţa Filofteia Lăcătuşu; scenograful Liviu Popa; fizicianul Florin Ciorăscu.

Tot în blocul de la Colonadelor, unde au murit cele mai multe personalităţi, ar fi trebuit să se afle şi poeta Ana Blandiana; din fericire, aceasta era internată în spital în acel moment. Iar soţul ei, Romulus Rusan, a fost găsit în viaţă, sub mormanele de moloz.

Şi cântăreaţa de muzică uşoară Doina Badea, supranumită “Edith Piaf a României”, s-a stins atunci, fiind surprinsă de cutremur în lift. Artista pleca de acasă când a simţit cutremurul şi a fugit înapoi, în bloc, probabil încercând să îşi salveze copiii. Nu a mai ajuns în apartament, iar din corpul ei a rămas doar mâna cu verigheta, după care a fost identificată. Soţul ei şi cei doi băieţi, unul de un an, iar celălalt de patru ani, au murit şi ei.

Pe lângă pierderile de vieţi omeneşti, cutremurul a produs şi dispariţia multor monumente de arhitectură. Iar dacă au existat clădiri care nu au căzut, dar erau considerate “incomode” de către regimul comunist (din diverse motive), acestea au fost dărâmate cu această ocazie.

Spre exemplu, Biserica Ienei, aflată în stânga blocului „Dunărea”, în dreptul Institutului de Arhitectură Ion Mincu şi vis-à-vis de hotelul Intercontinental şi Teatrul National, a fost pur şi simplu demolată, pentru că “deranja”.

Deşi foarte mulţi oameni de cultură au încercat să oprească lucrările de demolare, armata primise ordin să facă să dispară cât mai repede acest monument şi lăcaş de cult, în timp ce erau curăţate resturile de clădiri din jur.

Ce va urma?

În ţara noastră, în ultimii 200 de ani, au avut loc patru cutremure devastatoare. După ce le-au analizat pe acestea, specialiştii preconizează că următorul cutremur semnificativ de pe teritoriul ţării noastre va fi unul de mare adâncime. “A fost alternanţa adâncime, suprafaţă, adâncime şi în 4 martie mai de suprafaţă. Deci, când va urma nu ştim, dar va fi de mare adancime”, a declarat profesorul Gheorghe Mărmureanu, director Institutului de Fizică a Pământului (INFP).

Potrivit măsurătorilor INFP, Bucureştiul, Focşaniul şi Buzăul sunt cele mai expuse oraşe în cazul unui cutremur major. În zona de risc crescut sunt încadrate şi alte oraşe, precum Ploieşti, Târgovişte, Craiova, Giurgiu, Zimnicea, Galaţi, Brăila, Tulcea, Iaşi Vaslui sau Bârlad. În toate dintre acestea sunt clădiri care se pot prăbuşi la un cutremur similar celui din 1977 sau care pot suferi pagube materiale considerabile.

În clasa I de risc seismic în Bucureşti sunt încadrate 184 de construcţii, majoritatea expertizate în anii ’90. În clasa a doua de risc seismic sunt încadrate 301 clădiri. Aceste imobile pot suferi degradări structurale majore în cazul unui cutremur, însă prezintă un risc mai scăzut de a se prăbuşi. Imobilele expertizate tehnic încadrate în clasa III de risc seismic sunt în număr de 78 şi sunt acele clădiri care pot prezenta degradări, dar a căror siguranţă structurală nu ar fi afectată semnificativ de un cutremur similar celui produs în 1977. În clasa IV de risc seismic se află şase clădiri.

În Capitală mai există clădiri încadrate în aşa-numitele categorii de “urgenţe”. Practic, în urma expertizelor s-a ajuns la concluzia că imobilele prezintă un oarecare grad de risc seismic, însă nu au fost încadrate într-o anumită clasă. În această situaţia se află 1.625 de clădiri construite înainte de cutremurul din 1977.

De notat: toate aceste expertizări erau valabile în urmă cu doi-trei ani. Între timp, numărul clădirilor care stau să cadă e foarte posibil să se fi mărit. În acelaşi timp, creşte şi numărul potenţialelor victime, astfel că următorul cutremur poate fi şi mai devastator.

[stextbox id=”custom”]

INFO: Richter ş i Mercalli

După un cutremur, auzim vorbindu-se de două “scări”: Richter şi Mercalli; una măsoară magnitudinea, alta măsoară intensitatea.

Intensitatea seismică descrie efectele distructive pe care un cutremur le are asupra construcţiilor, a terenului, dar şi impactul asupra comportamentului oamenilor. Magnitudinea seismică măsoară energia eliberată în focar în momentul declanşării cutremurului.

Cei doi parametri măsoară severitatea unui cutremur din perspective diferite, dar sunt adeseori confundate. Aşadar: magnitudinea exprimă severitatea unui cutremur din punct de vedere obiectiv, măsurând energia seismică pe o scară logaritmică zecimală, intensitatea descrie severitatea unui seism din punct de vedere subiectiv, în funcţie de efectele înregistrate in diferite amplasamente.

În concluzie, scara de magnitudine Richter nu oferă informaţii despre impactul real al unui cutremur. Pentru aprecierea daunelor, a impactului real, se foloseşte scara de intensitate Mercalli.

[/stextbox]

[stextbox id=”custom”]

Scara Mercalli este un etalon cu 12 grade exprimate prin litere romane. Cutremurele superficiale, care se simt, dar nu provoacă daune, sunt încadrate în gradele I – V. Între gradele VI şi XII sunt încadrate cutremurele puternice cu un potenţial distrugător ridicat sau total. Astfel, în funcţie de principalele efecte produse de seisme, scara Mercalli este elaborată după cum urmează:

I.Instrumental: este înregistrat de seismografe, dar nu se simte.

II.Slab: este perceput de foarte puţine persoane, în general la etajele superioare ale clădirilor.

III.Uşor: este perceput de oamenii din interiorul clădirilor, mai ales la etajele superioare; candelabrele şi unele obiecte uşoare se pot clinti.

IV.Moderat: este perceput de toate persoanele din interiorul clădirilor; pereţii trosnesc, uşile, ferestrele şi alte obiecte se mişcă, dar fără a se produce pagube. La exterior este mai puţin perceptibil.

V.Destul de puternic: este perceput de toată lumea, atât la exterior, cât şi în interiorul clădirilor, dar puţini se sperie şi fug; se pot sparge pahare, farfurii şi alte obiecte, iar construcţiile pot suferi degradări uşoare.

VI.Puternic: mişcarea este resimţită de toată lumea, producând panică; ferestrele se sparg, mobila se deplasează, iar clădirile slab executate pot fi avariate.

VII.Foarte puternic: mişcarea produce panică şi îngreunează deplasarea oamenilor; pagubele sunt neînsemnate în cazul clădirilor executate conform normelor, iar construcţiile slab executate suferă avarii considerabile; mişcarea se simte şi din automobile.

VIII.Destructiv: se înregistrează avarii considerabile la clădirile obişnuite şi prăbuşirea clădirilor slab efectuate. Se pot dărâma coşuri, stivurile de marfă, monumente etc.

IX:Violent: Panica este generală. Se înregistrează avarii însemnate şi în cazul structurilor proiectate corespunzător, clădirile rezistente se înclină, apar crăpături în pământ, iar conductele subterane se rup.

Cutremur 1940

X.Intens: majoritatea clădirilor cu structuri de rezistenţă sunt avariate şi chiar dărâmate, inclusiv fundaţiile acestora; se produc alunecări de teren.

XI.Extrem: Puţine structuri de rezistenţă rămân nedistruse. Pământul se crapă, alunecă şi suferă deformări.

XII.Catastrofal: Distrugerea este totală. Pământul se mişcă în valuri, iar obiectele sunt aruncate în aer.

(sursa: encipedia.org)

[/stextbox]