Szabo Odon: Amnistie fiscală pentru foştii CAP-işti care au beneficiat eronat de pensii mărite

Deputatul UDMR Szabo Odon / Sursa foto: bihorel.ro

Deputatul UDMR Szabo Odon propune, printr-o iniţiativă legislativă, ca foştii membrii ai CAP-urilor să nu mai fie puşi să returneze sumele încasate în plus la pensie, timp de trei ani, dintr-o eroare a Casei Naţionale de Pensii (CNP).

Deputatul a prezentat vineri, în conferinţă de presă, documentul prin care CNP recunoaşte că au fost cazuri în care prevederile legii au fost ‘aplicate în mod eronat’.

‘Cine-i de vină că au realizat dânşii o eroare? De ce trebuie să plătească cineva dacă nu a făcut nimic? Avem dovadă asumată. E de vină cetăţeanul dacă tu, Stat, aplici legea în mod eronat? Răspunsul nu poate fi decât nu. Cred că trebuie să se realizeze acea scutire de plată, amnistia fiscală, a persoanelor care, din cauza greşelilor sistemului de stat, au ajuns în situaţia să plătească penalităţi pentru eroarea altuia. Asta numai la noi se poate întâmpla, ‘ a subliniat Szabo Odon.

Parlamentarul a depus o iniţiativă legislativă în acest sens în iulie, care vizează aproximativ 10.000 de persoane, foşti lucrători în CAP-uri, care, după 1990, au intrat în pensie de boală şi ulterior, în 2003 şi 2007, prin două acte normative, li s-a mărit partea de pensie de la CAP, respectiv, printr-o eroare de calcul, li s-a mărit întreaga pensie. Ei au primit înştiinţări că sunt obligaţi să returneze pe trei ani, pentru perioada 1 iunie 2010-30 iunie 2013, sume de bani cuprinse între 5.000 şi 8.000 de lei, ceea ce, în unele cazuri, depăşeşte chiar valoarea caselor în care trăiesc, a arătat deputatul UDMR.

Distribuie:

Postaţi un comentariu