PNL și PDL s-au contopit. Protocolul fuziunii PNL-PDL, aprobat de congresul comun

Protocolul fuziunii prin contopire între PNL și PDL a fost aprobat sâmbătă cu unanimitate de voturi de congresul comun al liberalilor și democrat-liberalilor, transmite Agerpres. Noul partid se numește Partidul Național Liberal, iar denumirea prescurtată este PNL.

Alegerile interne urmează să se desfășoare pe baza statutului noii formațiuni începând cu 1 ianuarie 2017. Potrivit protocolului, Partidul Național Liberal rezultat din fuziune se organizează și funcționează potrivit statutului, Protocolului de fuziune, precum și Legii partidelor politice. Semnul permanent al partidului este o săgeată într-un cerc format din 12 stele sub care se află prescurtarea PNL, ansamblul fiind încadrat într-un pătrat cu colțuri rotunjite, acesta fiind și semnul electoral al noului partid. De asemenea, documentul prevede că un partid va da candidatul la președinție, iar celălalt premierul.

“Obiectivul nostru comun, cel mai puternic, este construirea marelui partid de centru-dreapta. Fuziunea se va face temeinic, pas cu pas, în doi ani de zile tocmai pentru a armoniza totul, în timp, înte noi și ei. Cine va câștiga din această fuziune, întrebarea pusă peste tot, PDL sau PNL? Nu. Va câștiga România. România va avea în sfârșit un partid nou, mare și puternic, capabil să pună capăt dominației PSD și să facă mare pas spre integrarea deplină în UE. Va fi cel mai mare partid de centru-dreapta din istoria României moderne, afiliat la cea mai puternică familie europeană — PPE”, a afirmat  Vasile Blaga.

“Am avut, și noi, și cei din Partidul Democrat Liberal, înțelepciunea de a conștientiza că avem datoria să fim cheia de boltă a echilibrării scenei politice românești. Vorbim despre două partide mari, despre un trecut sensibil și despre un context politic dificil, însă am căutat elementele și valorile care ne unesc, nu care ne dezbină. A existat și există o voință reală și susținută de a clădi o dreaptă unită, de a conferi, așa cum spuneam, scenei politice din România echilibrul de care are nevoie. Astăzi creăm, împreună cu colegii din PDL, marele Partid Național Liberal. Și nu doar numele, ci tradiția, istoria, valorile noastre se regăsesc în marele PNL. Ne aflăm în fața unui moment istoric pentru PNL, un moment marcat de redefinire și reconfigurare structurală, însă cred eu ne va spori puterea și determinarea. Prin păstrarea numelui PNL am reușit să impunem conservarea simbolurilor noastre, ale celor peste 139 de ani de tradiție istorică. Pentru noi și pentru cei care ne vor acorda încrederea această zi reprezintă momentul unui nou început, sper, începutul unui deceniu de liberalism, prosperitate și stat de drept”, a declarat cu această ocazie Klaus Iohannis.

 

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu