Partidele clujene, în derivă în epoca marinarului

Clujul a avut şi are, pe drept cuvânt, pretenţii de mare oraş al ţării, primul al Transilvaniei şi la concurenţă, din multe puncte de vedere, cu capitala Bucureşti. Dacă din punct de vedere universitar, cultural, ştiinţifiic Clujul excelează, din punct de politic lucrurile au lăsat de dorit. Trecând peste faptul că de multe ori a fost împotriva curentului politic la nivel naţional, rămânând încremenit multă vreme în preferinţele sale politice mai aparte: 12 ani cu Gheorghe Funar (PUNR/PRM) şi deja alţi 12 la încheierea mandatului cu cuplul PDL Emil Boc-Sorin Apostu-, Clujul n-a dat, cel puţin din punct de vedere numeric, nici mari oameni politici şi de stat, în comparaţie cu judeţe mult mai modeste ca potenţial. Au fost totuşi, câţiva miniştri importanţi şi cu vizibilitate naţională (Vasile Puşcaş, Ioan Rus, Vasile Dâncu), un premier şi un preşedinte de partid (Emil  Boc), un alt preşedinte de partid (Gheorghe Funar) şi un alt preşedinte de partid şi ministru (Andrei Marga), dar care a fost mai cunoscut ca universitar. Pe ici, pe colo, Clujul a mai dat câţiva miniştri şi lideri politici, dar care, cum zice vorba acea, n-au rupt gura târgului.

Dacă, în cei 25 de ani de la revoluţie, a mai răsărit din loc în loc câte un lider de Cluj, care să fie vector de opinie şi care, aşa cum e necesar, să poată să fie ca un magnet pentru cei din jur, în prezent lucrurile par şi mai triste din acest punct de vedere, iar hârtia de turnesol care indică acest lucru sunt chiar organizaţiile clujene ale partidelor politice. Dacă n-aţi sta să vă gândiţi foarte mult, poate că v-ar fi greu să nominalizaţi din prima un preşedinte de organizaţie judeţeană. Pentru cultura noastră politică, îi amintim pe preşedinţii organizaţiilor judeţene ale principalelor partide, cei care ar trebui să fie locomotive pentru structurile pe care le conduc: Remus Lăpuşan (PSD), Mihai Seplecan (PNL), Daniel Buda (PDL), Mate Andras (UDMR), Adrian Gurzău (PMP).

Dacă unii dintre noi am mai auzit şi chiar i-am mai văzut pe liderii judeţeni ai partidelor politice, la nivel naţional ei sunt aproape inexistenţi, ca să nu mai vorbim de ceilalţi membri ai conducerilor organizaţiilor judeţene din Cluj, poate cu excepţia Aureliei Cristea, recent aleasă preşedinte la PSD Cluj-Napoca.

Sociologul Ioan Hosu crede că această stare de fapt, această lipsă acută a liderilor de anvergură este cauzată în primul rând de lipsa preocupării partidelor politice de a-şi creşte şi cultiva oamenii.

„Într-o notă mai ludică, cred că DNA a afectat mult leadership-ul partidelor politice din România. Cred că DNA a dat peste cap proiectul de politică în România. Am văzut că în multe ţări în tranziţie există problema asta a leadershipului, o problemă pe care partidele nu reuşesc s-o gestioneze şi de aici vin şi proiectele lor eşuate de reformă a societăţii, pentru că ele, partidele, nu sunt în stare să devină learning organization. Partidele ar trebui să fie locurile în care să fie atraşi, selectaţi, formaţi, educaţi indivizii şi abia ulterior lansaţi în campanii de comunicare publică, în bătălii electorale. La noi vedem că structurile astea nu mai au funcţii; dacă ne uităm la managementul politic… Ce-mi cultivă acolo? Îmi cultivă loialitatea faţă de comunitate? Integritatea? Capacitatea de a relaţiona? Caracterul puternic? Sunt nişte valori pe care le cultivă britancii şi americanii. Noi nu avem nimic din ceea ce îmi spune orice bună practică în lumea asta. Se cultivă loialitatea faţă de lider şi faţă de bani. Oamenii aceştia sunt interesaţi de putere excesivă, iar asta înseamnă că sunt interesaţi doar de succes, dacă se poate materializa şi în afaceri. La noi politica se leagă cu afacerile, pe fondul unor relaţii care sunt mai degrabă viciate, cum ar fi nepotismul, preferinţele astea antimeritocratice. Atunci sigur că se erodează şi nu mai avem lideri competitivi. Ei nu mai îmi dau nimic competitiv; nu au proiecte comunitare competitive, n-au idei, n-au viziune, n-au nimic. În ultimii 20 de ani am văzut că oamenii se construiesc pe ei, în multe cazuri necredibil, nu inspiră, n-au charismă, n-au un proiect, nu se concentrează pe nimic. Dacă ne uităm şi în stânga şi în dreapta, liderii mari politici sunt şi oameni de succes, şi în afaceri, şi în universităţi, le fac pe toate”, spune Ioan Hosu.

El consideră că, la nivel local nu sunt lideri cunoscuţi, cu notorietate, locomotive pentru partid: „Problema e că nu reuşesc să se facă credibili, ei nu pot livra mesaje politice, atâta vreme cât imaginea lor e construită cu bani, cu alea, cu alea şi nu e credibilă. Probabil o să asistăm la ceea ce vedem la anumite partide. De exemplu PRM: acolo dacă nu îl ai pe Vadim, nu ai pe cine. Vadim Tudor candidează la orice post, pentru că nu are pe cine. Aşa era şi cu Becali, aşa e şi cu PPDD. Cam asta e cultura politică a partidelor noastre. Nu e normal să nu existe lideri, pentru că liderii, dincolo de mesajele ideologice, ei sunt vectori motivaţionali puternici. Ei trebuie să mobilizeze resursa umană. Şi de aici o să vedem o scădere a încrederii în partide, în ceea ce înseamnă democratizare şi să vedem derapaje spre populism şi autoritarism. Deficit de democraţie se numeşte în momentul în care nu mai găseşti purtători de mesaje, nu mai ai capital politic, capital social. Deci avem o verigă lipsă din ceea ce se înseamnă construcţie democratică. Sigur că nu mai avem lideri providenţiali, cum era de exemplu Churchill în democraţiile consolidate, dar nu mai avem nici lideri locali în rândul partidelor, indivizi care să poată atrage, inspira, educa alţi lideri în urma lor. E vorba de educaţie politică. Liderii actuali nu sunt în stare să-şi transforme organizaţiile în instanţe de recrutare şi dezvoltare personală”.

Dar, în aceste condiţii, cine o să tragă pentru scorul partidelor, cine o să ducă luptele politice, mai ales în campaniile electorale? Ioan Hosu are un posibil răspuns: „Cred că în locul door to door, în locul campaniilor din uşă în uşă şi a speech-urilor vor fi noile media, social media, new media şi alte forme de comunicare mediatică. Pentru că ei faţă în faţă nu mai sunt în stare să ducă la crearea de efuziune, emulaţie, încredere, mobilizare şi atunci locul liderului real va fi luat de unul virtual, photoshopat, care are discursul scris, care e prezent pe facebook, care e prezent la televizor, care e prezent în medii construite mediatic. Cred că are loc o substituire. În lipsa capacităţii unora de a se înfiinţa în faţa mulţimii apare unul construit mediatic, cu discurs, poveste repetată. Tu îl întrebi una şi el îţi răspunde ce ştie; nu au nici spontaneitate, nici inteligenţă socială, nici expertiză în vreun domeniu. Locul lor va fi luat de activiştii din online şi din alte medii. Clujul, de la care avem atâtea aşteptări, cred că se va înscrie într-o linie în care se înscriu multe alte organizaţii locale.

Clujul a avut, după 90, figuri cu greutate şi reprezentative în politica naţională, şi pe stânga, şi pe dreapta. În momentul acesta pare să fie, sigur, aşteptăm să ne contrazică evidenţele, o criză de generaţie, ca în echipa naţională la fotbal. N-avem o generaţie de noi jucători în politica locală, care să se individualizeze. Atunci, şi Clujul se va alinia în categoria altor judeţe în care politica se duce doar dacă figurile de la centru vin să spună ce şi cum. Asta e destul de grav pentru un Cluj cu pretenţii de capitală regională, de oraş european. Ar trebui să fie capabil să aducă un lider-şef şi un grup de lideri în fiecare formaţiune politică. Un grup, nu câte unul. Şi specializaţi pe diferite domenii. Ori, nu vedem grupuri capabile să articuleze proiecte coerente, alternative. Sau putem să luăm liderii pe care îi găsim la Gherla şi să-i întrebăm ce vor să facă în continuare, că acolo îi găsim pe toţi. Partidele n-au investit, n-au capitalizat în resursa umană. S-au concentrat exclusiv pe traseul individual, propriu, fără să aibă grijă de ce se întâmplă după ce pleacă unul sau altul dintre lideri. Revin la learning organization. Trebuie să ai un vânător care atrage un tânăr, care să fie trimis la şcoli de vară, în Europa, la Parlamentul European etc şi după cinci, șase ani să aibă şi bagajul teoretic, conceptual, limbajul, exerciţiul verbal, nonverbal, să aibă nişte competenţe pe anumite zone. La noi, dacă ai finanţat o campanie sau ai lipit afişe, înseamnă că eşti un bun membru de partid. Nu, nu acesta e criteriul”.