Oglindă electorală. Cum arată votanţii principalilor candidaţi la prezidenţiale

Cu ocazia exit poll-urilor de la scrutinul de duminică al alegerilor prezidenţiale, IRES a realizat şi un profil al votanţilor pe care i-au avut candidaţii.

Dintre primii cinci clasaţi rezultă, conform exit poll-uului IRES, că cel mai instruit electorat l-a avut Monica Macovei, la fel cum a avut şi pe cel mai tânăr electorat, precum şi cel mai urbanizat. Tot Monica Macovei a avut cel mai feminin electorat. De cealalată parte, Victor Ponta a avut cei mai mulţi alegători cu pregătire şcolară mai redusă. Cum a rezultat ulterior şi din rezultatele finale, Klaus Iohannis a stat cel mai bine la voturile locuitorilor din Transilvania-Banat, dar a stat cel mai prost în ceea ce priveşte voturile obţinute de la femei.

Potrivit IRES, Victor Ponta a avut ca votanţi 48% femei şi 52% bărbaţi, cu vârste cuprinse între 18-34 de ani (19%), 26% cu vârste între 35-49 de ani, 31% cu 50-64 şi 24% peste 65. Cei mai mulţi dintre votanţii săi (44%) au cel mult 10 clase/şcoală profesională, 41% sunt cu liceu/post liceală şi 15% cu studii superioare. Din mediul rural provin 42% dintre votanţii săi, iar 58% din urban. Din punct de vedere al regiunilor istorice, 56% dintre votanţii lui Victor Ponta provin din regiunea de Sud+Bucureşti+Dobrogea, 24% din Transilvania-Banat, iar 20% din Moldova.

Klaus Iohannis a fost votat în proporţie de 45% de femei şi 55% bărbaţi, 35% cu vârste cuprinse între 18-34 ani, 31% între 35-49, 24%ntre 50-64 şi 10% peste 65. Din punct de vedere al educaţiei, 23% dintre votanţii săi au cel mult 10 clase, 48% sunt cu liceu şi 29% cu facultate. De asemenea, 30% privin din mediul rural şi 70% din urban. Iohannis a obţinut cele mai multe voturi ale sale, 43%, din Transilvania-Banat, din Sud, Dobrogea şi Bucureşti a obţinut 39%, iar 18% sunt din Moldova.

Călin Popescu Tăriceanu a fost votat în proporţie de 51% de către femei şi 49% de bărbaţi, 29% din electoratul său are între 18-34 de ani, 28% între 35-49, 29% 50-64 şi 14% peste 65 de ani. 15% dintre alegătorii săi au până la 10 clase, 49% liceu şi 36% facultate. Din Transilvania-Banat sunt 29%, 56% din Sud, Bucureşti şi Dobrogea, iar 15% din Moldova.

Elena Udrea are 49% dintre votanţi femei, 51% bărbaţi, 34% între 18-34 de ani, 31% 35-49, 25% 50-64, 10% peste 65 de ani, 23% au cel mult 10 clase, 51% liceu, 26% facultate, 27% de la sat şi 73% de la oraş, 32% din Transilvania-Banat, 49% din Sud şi 19% din Moldova.

Cea mai mare diferenţă pe sexe o înregistrează Monica Macovei: 56% dintre votanţii săi sunt femei şi 44% bărbaţi. De asemenea, are cei mai mulţi tineri: 46% au 18-34 de ani, 31 au 35-49 de ani, 17% au 50-64 de ani şi numai 6% au peste 65 de ani. Electoratul său este şi cel mai instruit:8% au cel mult 10 clase, 45% sunt cu liceu, iar 47% cu facultate. Tot Monica Macovei are şi cei mai mulţi orăşeni între votanţii săi, 87%, şi numai 13% din mediul rural. Pe regiuni, 33% provin din Transilvania-Banat, 50% din sud, iar 17% din Moldova.

Distribuie:

Postaţi un comentariu