Mișcarea Populară, cu iluștri necunoscuți în Nord-Vest

Eugen Tomac, preşedintele Partidului Mişcarea Populară / Sursa foto: romanialibera.ro

Lansat marți la apă, Partidul Mişcarea Populară are conducători persoane necunoscute publicului larg, atât la București cât și în țară. În județele din Nord-Vest, Satu Mare, Maramureș și Sălaj, Mișcarea este condusă de iluștri necunoscuți. Preşedinte partidului la nivel național, cel puţin la momentul startului, este Eugen Tomac, ales deputat în diaspora sub sigla PDL, dar care a demisionat săptămâna trecută din partidul lui Vasile Blaga. Are 31 de ani, este parlamentar din 2012, singurul democrat-liberal care şi-a câştigat pe locul întâi colegiul, până în acel moment fiind unul dintre tinerii promovaţi de Traian Băsescu, pe filiera PDL. Cooptat în echipa de consilieri de la Cotroceni înainte de a deveni deputat, Eugen Tomac a fost numit, mai întâi secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, în 2009, după instalarea PDL la putere, apoi transferat, în 2010, în subordonarea directă a lui Emil Boc la Guvern , ca şef al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

Comitet de inițiativă la Satu Mare

La Satu Mare, Mișcarea Populară a luat ființă în 3 iulie. Momentan, în județ există doar 60 de membri ai Fundaţiei Mişcarea Populară, în schimb s-au adunat peste 2.000 de semnături. Comitetul de inițiativă este format din cinci membri: Zoltan Papp, Romeo Pop, Simona Dărăban, Loredana Havrincea și Viorica Joszak. Romeo Pop ne-a declarat că în perioada următoare va fi stabilită exact și conducerea, numele coordonatorului Fundației urmând să fie ales dintre cei cinci. De remarcat este faptul că printre cei care au participat la întâlnirea de constituire a fundației s-au aflat fostul preşedinte al PDL Satu Mare, deputatul Ioan Holdiş, și fostul președinte al organizaţiei județene de tineret a PDL Satu Mare, Florin Gal, trimis în judecată de către DNA pentru concesionarea hotelului Sport fostei sale firme. Aceștia nu se regăsesc în comitetul de inițiativă. (Cristina Cîcâu)

Femeile sunt putere la Sălaj

Femeia de afaceri Lia Stanca este coordonatorul Fundaţiei Mişcarea Populară în Sălaj. Potrivit acesteia, până acum, peste o sută de sălăjeni au decis să se înscrie în fundaţia care, în viitorul apropiat, va trebui să genereze Partidul Mişcarea Populară. „Înscrieri au loc în fiecare zi. Se încearcă şi deschiderea unor filiale la Şimleu şi la Cehu Silvaniei şi, în perspectivă, şi la Jibou şi în comune”, ne-a declarat ea. Lia Stanca este femeia de afaceri cea mai bine plasată în topul Forbes. În clasamentul publicat în octombrie anul trecut, ea ocupa locul 450. Potrivit celor de la Forbes, Lia Stanca este asociat la 13 societăţi din Zalău, cea mai profitabilă dovedindu-se a fi anul trecut firma care se ocupă de comercializarea combustibililor. (Olimpia Man)

O „ilustră necunoscută” la Maramureș

Fundaţia „Mişcarea Populară” care a fost lansată în Maramureş în data de 5 iulie, va fi condusă în judeţ de Rodica Mureşan. Anunţul a fost făcut de Andreea Costaciuc, ofiţerul de presă al fundaţiei. „Au fost analizate mai multe CV-uri trimise din Maramureş. Rodica Mureşan a fost remarcată în sală la întâlnirea care a avut loc în Baia Mare pe 5 iulie, dar nu a fost încă anunţată”, a precizat Andreea Costaciuc. Aceasta a mai adăugat că Rodica Mureşan nu este o „persoană publică”. (Simona Munteanu)

Citește aici cum comentează Emil Boc apariția noului partid

Distribuie:

Postaţi un comentariu