Gavril Dejeu: În ultimii ani se poate spera într-o direcţie evolutivă pozitivă a României

Ajuns acum la aproape 83 de ani (n. 11 septembrie 1932, în Poieni, Cluj), Gavril Dejeu a fost deputat al PNŢCD şi ministru de Interne în perioada 1996-1999, în guvernarea CDR. Stabilit la Sibiu, în ultima vreme scrie cărţi, iar una dintre acestea, „Pe firul evenimentelor”, Editura Eikon, a fost lansată miercuri, la Cluj. Cu acea ocazie, Gavril Dejeu a acordat un interviu pentru Transilvania Reporter.

Reporter: Domnule Gavril Dejeu, unde aţi lăsat România în 1999-2000, când v-aţi încheiat mandatul de ministru de Interne, iar CDR a predat guvernarea ţării, şi unde o găsiţi acum, după 15-16 ani?

Gavril Dejeu: O găsesc într-un progres. Raportând situaţia de acum la cea din 2000, România a marcat progrese şi aş putea să spun că în ultimii ani a marcat progrese semnificative pe drumul absolut esenţial al edificării unui stat de drept, a unui stat care se respectă pe sine şi care poate reclama respect pe coordonatele internaţionale. De asemenea, am ajuns într-o Românie unde se poate vorbi despre justiţie. Până în urmă cu câţiva ani, în România n-a existat o justiţie adevărată. Treaba-i veche. Din 1945 şi până în 1989 nu românii au fost de vină că n-au avut o ţară cu o justiţie reală, ci factorii politici ai dictaturii, iar din 89 –conducătorii politici ai României, care n-au orientat ţara înspre o justiţie corectă. De ce insist asupra justiţiei: fiindcă în împrejurările istorice în care a evoluat România în ultimele decenii, atât pe plan intern, cât şi pe plan internaţional, justiţia trebuia să joace un rol determinant în evoluţia benefică a societăţii. O ţară şi o societate fără justiţie n-au nici un fel de şansă de reuşită. În justiţie se concentrează valorile fundamentale ale unui neam şi ale unui popor. Şi afirm acum că suntem pe o cale bună, apreciată de factorii de conştiinţă ai ţării, pe o cale bună, în sensul că încet-încet valorile care au străjuit, istoriceşte vorbind, la evoluţia şi emanciparea României încep să fie repuse pe picioare.

Rep: Dar din punct de vedere al Ministerului de Interne, al poliţiştilor, spre exemplu, unde aţi lăsat România în 1999 şi unde o vedeţi că este acum?

GD: Am urmărit în special evoluţia Ministerului de Interne şi raportând momentul 2000 la 2015, remarc şi aici o evoluţie pozitivă. În 2000 şi înainte de 2000, dacă este vorba de un segment al societăţii unde să fi predominat corupţia, acela era Ministerul de Interne. Eu am încercat să vindec acest flagel, dar n-am reuşit în totalitate, în doi ani nu se poate face mare lucru şi mai ales nu am avut colaborarea nici a procuraturii, nici a justiţiei şi nici a altor factori politici. Aş putea spune că de-a lungul timpului s-a marcat o evoluţie între starea de prestaţie profesională şi pregătire, şi ca obligaţii, şi de conştiinţă a factorilor din Ministerul de Interne în raport cu obligaţiile pe care le au.

Rep: Vorbeaţi la lansarea cărţii dvs „Pe firul evenimentelor” de o involuţie a României, a societăţii româneşti în ultimii 75 de ani. Mai concret, la ce vă referiţi şi la care perioade, pentru că spuneţi acum că în ultimii ani se simte o evoluţie. 

GD: În ultimii ani se poate spera într-o direcţie evolutivă pozitivă. Dar, când m-am referit la cei 75 de ani, i-am raportat la ceea ce speram să fie România, la ceea ce ar fi putut să fie România şi n-a fost. Deci, o nerealizare. Hai să zicem: dacă nu involuţie, în orice caz o stagnare. Cui şi căror factori şi în ce perioadă? Aproape permanent. Au fost factorii de război, au fost factorii de ocupaţie sovietică, au fost factorii de ocupaţie românească după ce influenţa sovietică a dispărut sau scăzut; a scăzut, că de dispărut n-a dispărut nici astăzi. A fost ocupaţia românească, dictatura românească, iar după 1989, un factor care s-a reflectat negativ asupra României a fost tot dinspre Răsărit, pentru că ei au fost cei care au impus conducerea FSN-istă în 1989 şi care conducere n-a orientat România spre direcţiile ei binefăcătoare de evoluţie, ci a încercat s-o ţină în unghiul de optică al Răsăritului. Abia Constantinescu şi CDR au reuşit –şi acesta este cel mai mare câştig al politicii româneşti din acea perioadă- să orienteze România prin paşi concreţi spre Occident şi să pregătească calea alierii României la Occident. Vreau să vă spun un lucru: oamenii cu care stau de vorbă au cuvinte de acuzare la adresa guvernării CDR, dar trebuie să vă spun că guvernarea CDR poate a fost chiar prematură. Nu erau coapte condiţiile ca România să îmbărţişeze democraţia reală. Nu erau coapte condiţiile pentru că noi, politicienii la vârf, aveam elementul de conducere, dar detaşamentul de execuţie în teritoriu era tot al lor. Era extrem de greu să lucrezi cu ei. Din cauza aceasta, multe iniţiative şi dorinţe ale noastre au fost stopate sau au întâmpinat greutăţi.

Rep: În momentul actual, ce ar trebui să facă România, de ce anume ar trebui să se îngrijească în primul rând? Dacă dvs aţi fi ministru de Interne şi dacă CDR ar fi la guvernare, în momentul actual politic, social, economic, ce credeţi că ar trebui făcut?

GD: România nu mai are industrie. România nu mai are agricultură, în sensul că foarte multe din suprafeţele cultivabile ale României sunt pe mână străină. Produsele din magazine -70-80%- sunt străine, produsele agricole, ceea ce este o ruşine pentru o ţară cu disponibilităţile agricole pe care le are România. Prin urmare, din punct de vedere economic, România trebuie să-şi valorifice propriile resurse interne. Cum?! Dezvoltând o industrie agricolă, punând pe picioare agricultura şi valorificând resursele economice proprii, inclusiv industriale. Noi am avut o industrie, care, e adevărat, nu se ridica la nivelul concurenţei cu Occidentul, dar această industrie nu trebuia distrusă, această industrie trebuia conservată şi, în timp, readaptată la condiţii de competitivitate, chiar dacă nu se reuşea în întregime. Este o ruşine pentru o ţară cu potenţialul pe care l-am avut să vedem acum devastate câmpurile pe care erau uzine şi fabrici şi să vedem agricultura românească neputincioasă să-şi hrănească propriii ei cetăţeni, când, aşa cum s-au făcut calcule, am fi avut posibilitatea să hrănim nu 20, ci 80 de milioane de oameni. Deci, România are sarcina de a-şi reface onoarea, să-şi refacă atât economia, cât şi viaţa socială şi viaţa morală. În toate aceste domenii suntem mult în urmă.

Rep: Dacă doriţi să faceţi o proiecţie: unde vedeţi România într-un orizont de timp oarecare, în 10-20 de ani, să zicem? Cu referire aici şi la contextul geopolitic actual.

GD: E greu să previzionezi. Singurul lucru care poate fi gândit şi previzionat este o Românie bine aşezată în Europa, în context european. Este un câştig pentru ţară, este un câştig pentru români şi dacă noi, istoriceşte, am avut o evoluţie cu privirea spre Răsărit, acum trebuie să avem o evoluţie cu privirea înspre Occident.


Publicitate

Postaţi un comentariu