Uitare

De Septimiu Moga

La intrarea în Cluj-Napoca, deasupra tăblițelor care indică denumirea în limbile română, maghiară și germană a municipiului, stă și denumirea romană a așezării romane Napoca, ridicată la rangul de colonia de împăratul Hadrian. Este un simbol prin care edilii de azi ai urbei vor să scoată în evidență vechimea și originea nobilă romană a orașului, un sâmbure a viței civilizatoare a Romei antice ce a rodit în această extremitate de miazănoapte a împărăției. Urmărind harta orașului vei vedea însă doar câteva străzi, precum Napoca, sau Traian, care mai aduc aminte de gloria coloniei lui Hadrian. Și cam atât…

Orașul ascunde, la propriu, multă istorie. Sub clădiri, sub piețele și străzile orașului stau nespuse povești despre istoria coloniei romane. Clujul s-a clădit de-a lungul ultimelor secole pe vechea așezare romană. De aproape două milenii, peste oraș s-a depus, precum telurul pe obiectele de preț ascunse sub glie, uitarea, renașterea, modernitatea, chimia trecerii timpului și omului peste ziduri de piatră, peste comori. Istoricii au încercat să recreeze o imagine a coloniei romane, dar trecerea timpului și omul a ucis amintirea acelor zile de început, a acelor zile ce dau noblețe așezării.

În subsolul orașului stau nedescoperite comori, ele nu sunt nici din aur, nici din nestemate, ele sunt crâmpeie din viața de zi cu zi a celor ce au fost odată. Oameni de demult care au băut apă din Someș, au privit asfințitul spre Munții Gilăului, au cules rodul dealurilor ce ne înconjoară și azi. Muzeele ne arată opaițele ce rupeau prin lumină urbea de noaptea păgână, sclipind fantomatic în nopțile reci de iarnă sau în serile calde de vară. Acolo sub vreun bulevard stau coloane ce susțineau temple și credințe. Se aud ca niște iluzii de sub clădirile și ele vechi, perorațiile din forul roman, ovațiile pentru pierdutele comedii puse în scenă de histrioni itineranți în teatru, sau pentru eroul zilei în luptele din arenă. De sub bulevardele aglomerate și zgomotoase se aud negustorii ce-și prezintă marfa adusă din lungile călătorii pe drumurile romane. Se aud carele romane sosind de departe și ovațiile pentru legiunile victorioase reîntoarse din campaniile de apărare a civilizației. De sub caldarâm se aude clipocitul băilor romane, cu apă încălzită cu focul lemnului pădurilor învecinate. Toate s-au dizolvat în timpul evanescent a celor două milenii. Toate s-au topit odată ce barbarii au invadat acel arhetip al Romei Eterne, când lumina opaițelor s-a stins, clinchetul monedelor s-a mutat în urne ascunse în lutul orașului, teatrele și arenele au amuțit, apa caldă a termelor romane s-a scurs într-un Someș rămas rece și stingher. Visele mari imperiale a unui miracol la granița de miazănoapte se spulberau în colbul lăsat în goana cailor veniți dinspre stepele orientale. Inscripțiile se estompau în piatră, zeii și eroii credințelor antice se dizolvau în momente de viață nouă, intrau toate în negura uitării.

Fusese poate o formă prin care unele istorii se apără, asemeni minții umane de un o traumă, o zi în care Clujul, colonia hadriană Napoca se mistuise în flăcări, în suferințe, în moarte și chin. Deopotrivă militari și civili, stăpâni și sclavi, copii, preoți și femei, negustori și bancheri, hetaire și gladiatori se prăvăleau luați de puhoaiele barbare, încercând să-și apere, avutul, onoarea, viața aurul sau speranțele. Cei rămași după măcel, trebuiau să uite să treacă, odată cu administrația și legiunea invincibilă Munții și Dunărea, pe unde veniseră odată oștile traiane. Alții, însă, au preferat libertatea și viața neprevăzută și simplă a triburilor de barbari, rămânând departe de ruinele fumegânde ale coloniei Napoca cu prea multe legi și cutume.

O parte din cei plecați odată cu legiunile romane au poposit într-o urbe frumoasă, îmbogățită de venitul celor refugiați din fața urgiei barbare, de Dunărea ce aducea pe valurile ei calme suflul civilizației romane. Acolo, cu știința constructorilor, cu credința sacerdoților, cu bogăția aureilor imperiali s-a clădit tot mai frumoasă și măreață colonia Ratiaria. Aceasta a mai supraviețuit o vreme incursiunilor barbare de la nord de fluviu. Lancea, sabia și scutul nemilos al Romei a apărat comoara ce se șlefuia de o vreme. Apoi, când hunii neîmblânzitului Attila sau prin puterile nebănuite ale unor zei ostili și aceasta s-a transformat în scrum și în ruină. Aici însă nu a mai apărut un oraș. Vegetația de pe țărmul Dunării a acoperit ruinele și semnele vieții îmbelșugate de odinioară. Amforele s-au spart, coloanele templelor au căzut, viaductele s-au prăbușit în negura uitării și a focului. Descoperită în secolul XIX, așezarea a devenit însă ținta ignoranței, a lăcomiei unor căutători de comori. Nici azi, autoritățile bulgare nu găsesc leac uitării provocate de drogul aurului. Bogăția acestor foste colonii este povestea lor ce nu mai poate fi scrisă în cazul Clujului pentru că deasupra s-a construit un oraș ce își păstrează prea puțin memoria romană iar în al doilea caz, s-a ridicat statornică uitarea. Palmira a fost distrusă de tunuri mânuite de barbarii de azi, Clujul de ghiuleaua timpului profan, Ratiaria a fost bombardată de ignoranță, lăcomie și fanatismul banului omniscent.