Singurătatea puterii absolute

Caius Chiorean, redactor-șef Transilvania Reporter
transilvaniareporter.us18.list-manage.com

După desfăşurarea neobişnuit de previzibilă a congresului de sâmbătă al PSD, partidul de guvernământ  intră într-un regim de conducere autoritarist. Liviu Dragnea, precum Erdogan în Turcia, a curăţat ierarhia de elementele participante sau presupus participante la puciul nereuşit al fostului premier Tudose. De aici înainte conducerea partidului se identifică cu voinţa liderului. Se discută despre o regresie a democraţiei interne de partid, tipul de democraţie care făcea deliciul observatorilor la congresele precedente ale PSD. De fapt, Liviu Dragnea înscrie partidul în modernitatea politică a regiunii şi nu numai. În jurul României, lideri autoritarişti şi populişti inscriu partidele şi ţările lor în noua tendinţă a democraţiilor neliberale şi izolaţioniste. Mai departe înspre Est, promotorii ideii că dezvoltarea şi democraţia nu se confundă conduc cu mână de fier ţările lor cu rate de creştere constante, China, Rusia, Turcia, India.

Urmărind ascensiunea populismului în ţările din Estul Europei se constată o întoarcere la o politică mai personalizată, la un control mai semnificativ al liderilor şi la demonizarea instituţiilor care nu se află sub control politic, al liderului deci. Chiar dacă asta presupune o abatere de la principiile de funcţionare ale democraţiilor. A fi liberal în interiorul propriei tale organizaţii înseamnă să accepţi dezbaterile şi vocile independente. Când însă tot mai mulţi dintre membrii de partid posedă calităţile de slugărnicie şi docilitate cerute de lider se formează un curent majoritar care identifică gândirea liberă cu riscuri mai mult decât cu beneficii; trăinicia acestor organizaţii se manifestă în disciplină şi repectul tradiţiilor.

Riscul alunecării în autoritarism al partidelor dominante rezidă în faptul că modul lor de gândire şi funcţionare se încearcă a  fi extins şi în treburile publice. Democraţiile liberale presupun, în sens politic şi social, să accepţi ideea că puterea nu este confiscată de majoritate, să incluzi în viaţa publică diferite grupuri minoritare şi să accepţi separaţia şi echilibrul puterilor în stat. După ce a dobândit întreaga putere în Ungaria, Vicktor Orban a postulat faptul că o democraţie nu trebuie să fie neapărat liberală. Şi, la fel ca în statele vecine, în România se conturează apariţia unui bazin electoral conservator dispus să accepte restrângerea unor libertăţi dacă guvernul lasă impresia că se angajează energic să le susţină crezul social şi să acţioneze împotriva a ceea ce ei percep o ameninţare a tradiţiilor şi intereselor lor de grup. Legi care sporesc controlul asupra unor entităţi independente din Justiţie, sistemul bancar, mass-media sau organizaţii neguvernamentale, referendumuri împotriva minorităţilor de gen, devin acceptabile tipului acesta de alegători dacă o demagogie potrivită le prezintă ca necesare pentru progresul economic şi stabilitatea socială.

Nu e mai puţin adevărat că optând pentru conducerea individuală, un lider politic se autocondamnă la o mare singurătate. La o existenţă plină de teamă de posibile uneltiri şi comploturi. E o stare de suspiciune care îmbolnăveşte liderul şi care, cum s-a mai văzut, este un posibil agent patogen în societate. Imaginea domnului Dragnea stând în faţa unei săli goale la sfârşitul congresului prefigurează singurătatea care îl aşteaptă. Şi pe care poate o resimte deja, de unde şi dorinţa de a o avea alături sâmbătă pe gingaşa şi atenta lui însoţitoare.

Postaţi un comentariu