România-Ungaria. Războiul mut dintre prieteni

Ruxandra Hurezean, redactor-șef adjunct Transilvania Reporter

„În vârful unui deal se află un templu cu o mie de oglinzi. Un câine urcădealul şi intră în templu. Când privi panicat în oglindă, văzu o mie de câini speriaţi, care scrâşneau din dinţi, îşi scuturau blana şi mârâiau îngrozitor. După ce ieşi din templu, era convins că toată lumea era formată din asemenea câini încrâncenaţi.Într-o altă zi, în acelaşi templu, intră un alt câine. Când privi în oglindă, văzu o mie de câini drăguţi, care alergau bucuroşi ca şi când ar vrea să se joace împreună şi dădeau fericiţi din coadă. După ce ieşi din templu, era convins că toată lumea era formată din asemenea câini voioşi.” Aceasta este o parabolă veche, dar foarte valabilă pentru relaţiile româno-maghiare din Transilvania.

N-am înţeles de ce comunităţile noastre nu practică, aşa cum ar fi normal, comunicarea. Pentru că o comunicare reală aproape că nu există între maghiari şi români. Trăim şi vorbim în lumi paralele şi-n limbi diferite. Se fac sărbători diferite, există teatre diferite, opere diferite, organizaţii de tineret diferite, şi cafenelele, să ştiţi, sunt diferite. Articolele din publcaţiile române şi maghiare nu se traduc, chiar şi cărţile se traduc foarte rar. Se trăieşte în clustere, pe principiul „clusterul meu nu se intersectează cu clusterul tău”. De ce?

Veţi spune că limbile noastre sunt foarte diferite şi trebuie să recunoaştem, acesta este un motiv serios care ridică bariere. Dintre toate barierele, cea lingvistică fiind, poate, cea mai importantă.

Tocmai de aceea, ar trebui să acţionăm pentru înlăturarea ei şi nu să ridicăm tot mai multe ziduri, aşa cum fac politicienii prin comportamentul lor, dar şi prin propunerile legislative pe care le fac. Separarea elevilor în şcoli sau clase diferite a fost o măsură greşită, invocată şi de profesorii maghiari din Harghita-Covasna. Separarea comunităţilor la sărbători, face la fel de mult rău, lipsa interacţiunii duce la lipsa de comunicare şi de înţelegere, în final de acceptare.

Iar tonul îl dau politicienii, ei fac toate cărămizile pentru ziduri. Am fost la numeroase conferinţe sau întâlniri oficiale la care nu se asigură traducere. La una dintre ele unde conferenţia fostul ministru de externe Nemeth Zsolt, a fost invitat şi primarul oraşului, Emil Boc. După cinci minute de discurs al gazdelor, din care nu s-a tradus decât un salut, acesta s-a ridicat şi a plecat. Aş fi plecat şi eu, dacă n-aş fi avut un prieten maghiar, mult mai deschis la minte decât confraţii lui şi care mi-a tradus continuu.

La zilele oraşului Miercurea Ciuc, autorităţile au vorbit doar în limba maghiară. Românii s-au simţit în plus, au plecat promiţând că data viitoare nu vor mai merge. La fel s-a întâmplat şi la vizita premierului Orban, discursurile nu s-au tradus şi în limba romînă.

De ce? Nu putem decât să ne imaginăm că nu suntem destul de maturi.


Publicitate

Postaţi un comentariu