Răsărituri

Septimiu Moga, economist

Într-o vreme, cu mult înainte de Hristos, când timpul însemna doar prezentul și bucuria fiecărui răsărit, o mulțime de oameni  s-au adunat la marele sanctuar din piatră. Stelele împreună cu luna aruncau unde de magie deasupra oamenilor. Erau semnele zeilor, câțiva sacerdoți știau să citească rostul fiecărui astru. În acea noapte dinaintea solstițiului, mulțimea aștepta ca soarele să răsară  printr-o fantă construită anume între pereții sanctuarului, și care va ilumina mistic făptura sacerdoților. Oamenii asistau la o formă de comunicare cu lumea unor zeități, a unor forţe dincolo de capacitatea lor de percepţie, care transmiteau mesaje despre viitorul mai mult sau mai puțin apropiat. Rostul și semnificația fiecărui punct de pe bolta cerească era bine stabilit de puținii cunoscători ai mesajelor divine, orice sclipire stelară nouă, nefirească sau necunoscută putea însemna o catastrofă sau un eveniment neprevăzut. Linia dintre miracol și apocalipsă era foarte subțire și era în seama marilor preoți, a căpeteniilor sau a inițiaților sanctuarului.

Nașterea, viața, boala sau moartea erau firești în acele timpuri, la fel ca și rodul copacilor, nașterea oricărei fiinţe, bucuria gustului hranei sau a victoriei împotriva unui prădător, durerea, descompunerea ființelor și veștejirea frunzelor și a semenilor. Totul era în acord și trebuia să se desfășoare conform legilor firii, așa cum era scris în stele.

Căpeteniile își îndrumau oamenii după spusele inițiaților, ei anunțau când este cel mai bun moment pentru semănat, pentru recoltă, pentru vânătoare, când e timpul mai favorabil parcurgerii unor drumuri mai lungi sau când e timpul nunților sau sărbătorii. Ei hotărau când este timpul sau locul prielnic pentru război, modul cum să se organizeze o apărare mai eficientă în cazul asediilor sau un atac. Căpeteniile puteau fi totodată sacerdoți, ei trebuind să-și câștige încrederea supușilor prin exactitate, prin cunoașterea tainelor zeilor, a limbajului lor. Pentru acest lucru învățau toate constelațiile, trebuiau să studieze noapte de noapte, prin memorare din înțelepciunea bătrânilor rostul fiecărei licăriri a nopții, pentru că nu exista scriere și nici calendare. Metoda de stocare a acelor vremuri era încrederea în înaintași și propria memorie.

Soarele răsărise exact prin acea fantă din pereții sanctuarului, sacerdoții, căpeteniile și oamenii au fost îmbrăcați în aurul razelor solare. Bucuria solstițiului era nemăsurată, sărbătoarea putea începe …

Astăzi, aceste lucruri par a fi obiceiuri barbare, obiceiuri pornite din imaginație și necunoaștere din superstiții și din forme aproape ancestrale de manipulare. Oare așa să fie?

Căpeteniile împreună  cu preoții vesteau lucruri simple pentru oameni care nu aveau nici ceasuri, nici calendare. Bolta cerească era un calendar, dar nu pentru oricine. Locul de unde răsărea soarele arăta momentul din an, anotimpul, locul de pe cer al unei constelații, al unei stele, arăta cu precizie data din an, era reperul fix în drumul negustorilor sau navigatorilor. Nu existau sisteme globale de poziționare, nu existau tabele matematice pentru  calcule complicate și nici sisteme de calcul, doar experiența, răbdarea, inteligența câtorva merituoşi iniţiaţi care împărtăşeau rezultatele analizelor lor semenilor. Ciclurile anuale, lunare, succesiunea anotimpurilor, momentul însămânțării, momentul prielnic pentru vânat sau pescuit, legăturile evidente între fenomene climatice și calendar sunt lucruri simple, deprinse atât de ușor de noi azi prin mijloacele tehnice care ne spun ce lună, zi, oră sau secundă este. Și atunci și acum, timpul nu depinde de mecanismul  ceasornicului ci de modul în care se desfășoară lucrurile în cosmos, ceasornicul fiind un palid model al cosmosului. Atunci, ca și acum nu exista loc de eroare. Ce haos s-ar fi iscat în rândul acelei adunări care venera solstițiul de vară sau de iarnă dacă soarele refuza să treacă în acea zi prin acea fantă atât de îngustă? Ar fi fost la urma urmei doar o greșeală de calcul. De toate aceste calcule depindea însă încrederea în căpetenii, în sacerdoți, în inițiați, în însăși liantul acelor triburi sau structuri sociale.

Ce se întâmplă astăzi cu acei eleganți analiști și decidenți economici şi financiari care gestionează mare parte din avuția globală şi decodifică tot ceea ce respiră în pieţele lumii, care comit o eroare de predicție? Aproape nimic, ei sau cei pentru care lucrează găsesc numeroase explicații care de care mai savante, care să le justifice eroarea. Publicul lor nu are, din păcate, la dispoziție acea fantă îngustă dintr-un loc sacru, care să dea verdictul adevărului sau erorii. Noii sacerdoţi nu sunt în mijlocul oamenilor care își pun toată încrederea în ei și duc povara corectitudinii sau erorii acțiunilor lor, ci lucrează în birouri departe de consumatorii de speranță în spatele unui complicat sistem securitate. În jurul lor se dezvoltă un sistem economic și social extrem de sofisticat, un sistem care încearcă foarte naiv să copieze mecanismele universului, o formă ciudată de inteligență universală artificială care se autogenerează prin factorul uman incorporat, odată cu fiecare ciclu universal, fie el secol, deceniu, an zi, secundă sau cea mai mică fracțiune a clipei.

Hoardele migratoare din zorii evului mediu, curajoșii vikingi, grandioasele caravele plecate să descopere noi pământuri, noi bogății erau conduse de căpitani, lideri care cunoșteau deopotrivă secretele vizibile ale cerului dar și angoasele oamenilor pe care îi conduceau, destinul lor era în acea hoardă, în echipajul foarte neprincipial al corabiei, în soarta supușilor. Instrumentele care îi mijloceau comunicarea cu necunoscutul îi dădeau informații despre locul în care se află, despre anotimp, despre drumul spre casă și prea puțin despre succesul întreprinderii lor. Nici un instrument, nici o formulă nu putea spune dacă comorile sau bogățiile erau îndestulătoare, dacă adversarii pe care îi vor întâlni vor fi mai puternici sau mai slabi, dacă alții au găsit mai repede drumul către locul făgăduinței, și nici dacă vor întâlni furtuni neprevăzute în cale, ei căutau doar timpul cel favorabil și calea, mijloacele și instrumentele cele mai bune către un succes posibil.

Sacerdoţii de astăzi care vorbesc despre economie, operează cu probabilități, cu grade de risc și uneori cu incertitudini. Calculele lor sunt bazate pe formule şi modele complicate derivate din matematici superioare, din fizică sau din alte  științe exacte, într-o presupusă consonanţă cu mecanismele universului. Pentru tot ceea ce ține de partea inertă a universului, convențiile matematicii și fizicii se aplică, se experimentează, se replică la scară mai mică sau mai mare. Începând cu sacerdoții din preistorie și până la noii inițiați, oamenii au trasat linii între toate punctele cardinale, au măsurat distanța până la stelele pe care nu le vedem ci doar le auzim prin unde venite din preistoria cosmică. Geometria s-a transformat și rafinat în convențiile aritmetice ale lui Fibonaci și s-a conceptualizat nulul și infinitul, chimia a fost extrasă din poțiunile magice a alchimiștilor și a descoperit compoziția secretă a substanţelor care compun un astru ce răsărea odată prin fanta unui sanctuar. Fizica a descoperit secretele fulgerului și a domesticit forța electricității, a găsit combinația formulelor ce ne explică răsăritul soarelui prin jocul gravitației. Toate combinate, dau sens inertului de la dimensiunea sa cuantică și până la marea explozie ce a creat toate răsăriturile posibile din univers. A existat încă din antichitate și până astăzi un lanț al încrederii în tot ceea ce a însemnat dezvoltarea științelor exacte. Orice demonstrație matematică are la bază un lung lanț al încrederii în postulatele și teoremele înaintașilor, orice experiment chimic și fizic se bazează pe știința moleculelor care descriu substanța, elementul chimic și modul în care acesta interacționează cu altul. Soarele științei răsare la fiecare explozie ce pornește motorul cu combustie internă a mașinii pe care o conducem, la orice zbor posibil spre  destinații care ar fi durat foarte mulți ani. Ne lăsăm în seama piloților automați ghidați de algoritmi sofisticați creaţi să ne poarte peste oceane, urmărim orice emisiune grație sateliților și undelor radio, ne luminăm nopțile cu sorii pe care i-a inventat omenirea prin lungul șir al inițiaților săi.

Dar viața, ireversibila viață în plăpânda sa trecere prin infinitul inert, refuză de prea multe ori ordinea. Desigur, chimia, fizica, biologia, chiar și convențiile abstracte matematice fac parte din făptura noastră, din structura noastră genetică, moleculară. Suma lor, memoria și sinapsele umane sunt un univers în sine. Științele sociale în care includ și economia nu se pot reduce la legile fizice sau ale convențiilor matematice. Pentru cercetătorii din aceste domenii, determinismul este extrem de relativ. Introducerea unor metode matematice și fizice în studiul științelor sociale nu este câtuși de puțin o greșeală, dar de prea multe ori soarele acelor inițiați nu s-a ivit prin fanta îngustă a solstițiilor, sau poate nu au spus nimănui că soarele va răsări. Nassim Taleb spunea că imitarea fizicii de către alte științe fac ca o astfel de întreprindere  “să semene cu încercările de a face o balenă să zboare  asemenea unui vultur”.   Încrederea lumii, cu precădere în economiști s-a depreciat sensibil în ultimii ani mai ales din cauza crizelor financiare care au bulversat omenirea dar şi a falşilor profeţi, falselor căpetenii sau falşilor economişti. Scăderea încrederii în profesioniştii din economie nu este un lucru bun atâta timp cât ei sunt cei care conduc finanțele noastre, ei sunt cei care creează bugete, politici economice sunt sfătuitorii șefilor de state și guverne, adică ceea ce ar trebui să fie sursele coeziunii sociale, așa cum o percepem noi astăzi.

Legile și paradigmele economice se schimbă prea uşor, dacă ieri aproape toți economiștii vorbeau și perorau despre virtuțile piețelor libere, astăzi lucrurile nu mai stau chiar așa. Noah Smith într-un editorial pentru Bloomberg vorbea despre unul dintre economiștii pe  care publicul îl percepe ca avocat al comerțului liber, deși modelele realizate în laboratorul său academic reflectă opusul. Rezultă că avem de a face cu un dublu discurs, unul public fals şi unul argumentat pentru iniţiaţi. Să fie oare vorba de influența ideologiei? Discursul altora reflectă o încredere exagerată în propriile modele, oricât de caricaturale ar fi ele. Jean Tirole, laureat al premiului Nobel pentru economie spunea într-un interviu că preocupările unor economiști urmăresc mai degrabă să-și judece colegii asupra calității cercetării și calității actului de învățământ. A-și face o audiență mai largă pare a fi mai degrabă o povară, deşi ar putea transmite mesaje mult mai utile publicului şi l-ar face mai interesat. Mai mult, Thomas Piketty ne oferă o explicație mai colorată: “Să spunem lucrurilor pe nume: disciplina economică nu este întotdeauna rezultatul pasiunii din copilărie pentru matematică și pentru speculații pur teoretice și adesea foarte ideologice, în detrimentul cercetării istorice și al comparațiilor cu alte științe sociale. Prea adesea, economiștii sunt exagerat de preocupați de mărunte probleme matematice care nu-i interesează decât pe ei, ceea ce le permite să-și dea aere de oameni de știință, fără a face vreun efort și fără a trebui să răspundă întrebărilor, de altfel mai complicate puse de lumea înconjurătoare”.

Oamenii, de toate felurile, națiile, culorile, rasele sunt astăzi mai conectați între ei decât au fost vreodată. Distanțe odată imposibil de parcurs într-o viață au fost topite prin știință, prin lucruri inerte, grație științei care imită universul. Stația spațială internațională transmite câteva răsărituri pe zi, pe care cu toții le putem vedea prin sistemele de sateliți atificiali, prin unde magice venite dinspre stele. Dar rămânem vulnerabili și neștiutori când vine vorba de noi înșine, despre răsăritul nostru ca specie care pretinde că a cucerit pământul. Economia e o parte din noi, o parte a organizării noastre pentru care încă soarele nu a răsărit sau nu l-am văzut că răsare.

Text: Septimiu Moga, economist

Distribuie:

Postaţi un comentariu