Perspective

În cabinetele consilierilor șefilor de state sau în statele majore ale marilor armate moderne, numeroși specialiști analizează, pe calculatoare performante, texte echivoce, scenarii sau grafice complicate care le-au fost puse la dispoziție de alți experți. Membrii consiliilor de conducere (board-uri) ale marilor corporații, instituțiilor internaționale, băncilor centrale, în perioadele premergătoare ședințelor mai mult sau mai puțin ordinare, analizează și dezbat cu alți profesioniști numeroasele prognoze rezultate din munca titanică a unui întreg lanț de procesatori de date. Board-urile iau în discuție diverse scenarii privind configurația lumii de mâine. Bancherii fac analize complexe înainte de acordarea unui credit ”corporate”, iar beneficiarii acestora analizează prognozele unor parametri economici, înainte de a se îndatora sau înaintea oricărei investiții. Oricare dintre noi, în luarea deciziei de a pleca sau nu într-o vacanță în străinătate, urmărim prognoza politică a regiunii, sau alerte care arată riscurile unei călătorii într-o anumită parte a lumii. Cu toții dorim o minimă certitudine pentru ziua de mâine sau pentru ceea ce vrem să facem în viitor, dorință pe care o regăsim încă din cele mai vechi timpuri.

Cu sute de ani înainte de Hristos, la aproape 150 de kilometri de Atena, pe terasele muntelui Parnas, muntele muzelor, artiştilor şi poeţilor, pe poteci prăfuite şi sub soarele arzător al Eladei, pelerinii mergeau către oracolul din Delphi, pentru a-şi cunoaște viitorul. Templul lui Apollo şi oracolul se aflau, după credinţa lor, în centrul lumii „omphalos”. Acela era locul unde, spune legenda, se întâlniseră cei doi vulturi trimişi de Zeus, unul spre soare răsare altul spre soare-apune după lunga lor călătorie.

Cunoaşterea viitorului era considerată, şi într-o oarecare măsură mai este considerată şi astăzi, un apanaj al divinității. Pentru un crâmpei de speranță, la Delphi, se întâlneau, plebei, sclavi care însoţeau suitele aristocratice, artişti, poeţi, filozofi, negustori, mari potentaţi economici, conducători de state sau oştiri. Acolo se întâlneau ideile lor, dorinţele, angoasele, temerile şi întrebările lor. Oracolul, dincolo de capacitatea sa mai mult sau mai puţin mistică, devenea depozitarul tezelor şi antitezelor universului pan-elenic. Profeţiile oracolului nu izvorau atât din delirul mistic al Pythiei – mediumul care făcea legătura între Apollo şi universul uman, legătură potenţată de aburii şi gazele halucinogene emanate din păturile geologice ale locului-, cât din structurarea empirică sau inconștientă a informației aduse de varietatea mare de oameni veniţi în acel centru religios.

Tradiţia, intuiţia şi revelaţia mai mult sau mai puţin divină erau, la acea vreme, instrumentele și argumentele pentru cunoaştere, ca element principal al oricăror analize prospective. Fiecare prognoză era un miracol în acea vreme, la fel ca răsăritul soarelui, solstiţiile şi echinoxurile, fazele lunii şi semnele din stele, sau rodul pământului. Magii şi oracolele erau o prezenţă constantă în lumea antică, falşii profeţi se găseau la tot pasul, dar oracolul delphian era un reper pentru lumea greco-romană, centrul autoproclamat al universului, rezultat tocmai prin aglutinarea multor opinii, informații, şi emanat de forța economică, culturală și politică a lumii elenistice.

La multe secole după ce Oracolul din Delphi a devenit istorie, după a doua jumătate a secolului al XVII – lea, atenția lumii se îndrepta spre o altă parte a Europei. Londra devenea centrul unei noi lumi, mult mai întinse. Era epoca în care Isaac Newton descoperea legea gravitaţiei şi atâtea alte principii fundamentale ale ştiinţei, epoca în care se declanșase revoluţia ştiinţifică. Lumea devenise o maşinărie, care evolua de la un an la altul. La viteze tot mai mari, schimbul de idei se făcea în goana locomotivelor sau a vaselor cu aburi. Lumea devenise parcă mai mică, mai bogată şi poate mai inteligentă şi mai convinsă de predictibilitate. Acea maşinărie devenise un fel de perpetuum mobile cu o evoluţie ghidată după reguli fizice şi o matematică exactă, un raţionalism evident, liniar, asemenea unei regresii liniare spre medie (rezultate tot în acele vremuri din cercetările matematice ale lui Gauss sau Galton). Oamenii credeau și mai cred și astăzi, cu o fervoare aproape mistică în linearitatea matematică, în capacitatea ei de a extrage ceva din esența viitorului, de a fura puțin din ceea ce aparține divinității. Odată cu creşterea economică, britanicii au cunoscut o creştere a nivelului de trai şi a accesului la cultură, ceea ce a însemnat difuzia culturii științei şi tehnologiilor. Tot atunci, respectiv în anul 1660 se înfiinţează Royal Society – cea mai veche academie de științe care a ființat fără întrerupere. Istoricii care analizează acea epocă vorbesc de aşa numiţii „filozofi de salon”, sau despre dezbaterile pe teme tehnice şi lecturarea unor subiecte ştiinţifice în cadrul unor societăţi culturale provinciale sau chiar în cafenele.

Izul inconfundabil al cafelei este prezent astăzi aproape peste tot unde trebuie luată o decizie. Cafeaua, adusă de negustori, dinspre exotica lume arabă prin otomani, pe la mijlocul secolului al XVII – lea, a cucerit rând pe rând marile centre europene. Licoarea neagră şi amară devenise din acel moment pretextul prin care oamenii puteau să-şi împărtăşească impresii, să socializeze, să reducă puțin distanța dintre păturile sociale, să flexibilizeze relaţiile rigide între acestea. O astfel de cafenea a fost deschisă în anul 1688 de către Edward Lloyds pe Tower Street din Londra. Acolo, marinarii, negustorii şi proprietarii sau constructorii de vase se întâlneau şi spuneau poveşti despre activitatea lor, despre ceea ce mai era nou în activitatea lor şi probabil despre inovaţiile din domeniu. Nou înfiinţata societate de la Lloyds, formată în mare parte din clienții renumitei cafenele, a început să emită asigurări navale care dădeau mai multă predictibilitate călătoriilor navale, atât de aventuroase dar atât de profitabile. Viitorul nu mai putea fi lăsat la îndemâna unui oracol, oricât de divinizat ar fi fost el. Nu este o întâmplare că una dintre cele mai notorii companii de asigurări a luat naştere în acel conglomerat informaţional din secolul al XVIII – lea, Londra, în jurul izului deloc halucinogen al cafelei. Crearea Băncii Angliei, inovaţiile financiare din Scoţia și construcția primului sistem financiar cu adevărat modern au fost determinante în tot ceea ce a reprezentat progresul industriei, agriculturii, ştiinţei şi comerţului britanic şi a difuziei inovării în spațiul britanic. După cum arată Jaques Attali, Londra a devenit, între finele secolelor al XVIII – lea şi al XIX – lea, noul omphalos – „inima” sau centrul lumii.

Intermediarul în acțiunea omului şi incitarea sa spre cunoașterea viitorului devenise banul, sub forma lingourilor de aur sau argint păstrate în visteriile bine păzite ale băncilor sau a hârtiilor complicat desenate care puteau cumpăra totul. Ele mutau virtual metalele preţioase dintr-o vistierie în alta, indiferent că era a unor state sau a unor persoane private. Conducători de state doreau bani pentru a-și finanţa armate, nobilii doreau bani pentru a cumpăra pământ, negustorii doreau bani pentru noi tranzacţii sau ţintirea unei noi pieţe, statele, tot mai multe înfiinţate după secolul al XVIII – lea, doreau bani pentru infrastructură, iar mai apoi pentru echilibrarea bugetelor deficitare. Undeva în centrul acestor piețe era ´´un ceva´´ ce sistematiza informații și crea predicții. Acolo se știa cine deţine cele mai trainice ambarcaţiuni, cine va obţine un profit substanţial din comerţul cu coloniile. Se știau totodată și realitățile politice ale lumii acelor vremuri. Altfel nu se explică manevra iscusită făcută de Nathan Rotschild, care a ştiut să mizeze în tranzacţiile sale pe înfrângerea lui Napoleon la Waterloo sau creditul acordat Statelor Unite ale Americii de către banca Barings pentru cumpărarea de la Napoleon a statului Lousiana, care reprezenta mai bine de 2 milioane de kilometri pătraţi, intuind importanţa ce avea să o joace în viitor SUA.

Anii treceau, iar linearitatea s-a transformat în funcții nedeslușibile iar mai apoi în exploziile celor două conflagrații mondiale care ne-au mutilat umanitatea. Nu mai era nimic predictibil aici, iar Peter L. Bernstein atrage atenţia asupra noilor zeități ale noului Olimp. ”Viețile noastre abundă în numere, însă uneori uităm că acestea nu sunt decât niște instrumente. Ele nu au suflet; dar, într-adevăr pot deveni fetișuri. Multe dintre cele mai importante decizii ale noastre sunt luate de computere, găselnițe care devorează numere ca niște monștrii lacomi și care insistă să înghită cantități tot mai mari de cifre pe care să le mestece, să le mistuiască și să le scuipe mai târziu înapoi.” Nu ne mai ajung prognozele matematice despre vreme, despre inflație, despre traiectoria planetelor ci avem nevoie despre predicția propriilor noastre decizii şi asupra modului în care ele, într-un număr tot mai mare, vor influenţa întreaga umanitate.

Era evident că maşinăria cvasiperfectă londoneză nu mai putea funcţiona ca inimă a lumii, de aceea centrul universului uman a trecut Atlanticul şi, dacă ar fi să ne luăm după acelaşi Attali, inima lumii de astăzi se află din nou pe o falie tectonică, departe de Grecia, dar cu o climă la fel de blândă, în California.

Modelele matematice care ne copleşesc prin rigurozitate şi exactitate în aproape toate domeniile, nu ne mai pot mulţumi exigenţele. Astăzi oamenii, mult mai mulţi şi mulţi mai liberi decât la începutul revoluţiei industriale, au adunat mai multă învăţătură ca niciodată iar acţiunile lor sunt departe de a fi la fel de predictibile precum funcționarea angrenajelor unei maşini. Expectaţiile economice nu mai sunt întotdeauna raţionale, vorbim de economia comportamentală, ne redefinim, mereu şi mereu, modelele de lucru.

De ce noul omphalos se află în însorita Californie? Cine este Pythia noului început de mileniu? Acolo găsim emulaţia ştiinţifică şi antreprenorială din Silicon Valley, marile corporaţii precum Facebook, Yahoo sau Google. Acolo ideile omenirii nu mai vin cu paşii pioşi ai unor pelerini obosiţi, nici cu viteza vântului din pupa sau a motorului cu abur ci cu viteza luminii din milioanele de reţele informatice mondiale, în care aglutinarea informaţiei şi posibilitatea unor predicţii este mai mare ca niciodată în istoria omenirii. Acum tastăm ceva pe un motor de căutare pentru a obține o informație, cât de mică ar fi, ce ne va influența o decizie. Plutim fără a ne da seama undeva într-o lume virtuală, departe de inima lumii dar depindem de pulsațiile ei, ne îmbogățim sau cădem în uitare, iubim sau ne bucurăm, medităm sau visăm, ne deprimăm sau muncim în fața unui LCD ce ne transpune în aburii emanați de noua tectonică a unei noi civilizații umane construite din siliciu. Undeva, toate întrebările noastre, toate gândurile noastre, toate căutările noastre sunt sistematizate, catalogate şi supuse analizei calculatoarelor iar apoi analiza este rafinată de specialişti în economie, psihologie, sociologie, istorie, artă, lingvistică șamd, pentru a rezulta o schimbătoare imagine a viitorului.

Ne face oare acest lucru mai fericiți? Închei acest eseu cu o invitație la meditație. Iată ce spunea Philip E. Tetlock: ”… faptul de a da un sens evenimentelor este corelat pozitiv cu un confort psihic și corelat negativ cu capacitatea de predicție.”

Text: Septimiu Moga, economist