Oameni care au fost: Teodor Mihali

Septimiu Moga, economist

De Septimiu Moga

Sclipirea unei stele pe cerul nopții, este lumina venită de departe, venită din vremuri despre care la noi pe pământ știm doar crâmpeie de istorie. Lumina aceea a pornit din frământările materiei ce dau lumină oricărui astru. Fiecare astru arde în legea sa, determinată de compoziția sa materială, având o lumină aparte, recognoscibilă oriunde va merge ea, ca o limbă, ca un grai celest. Reacțiile colosale nucleare ne aduc privirii doar o lumină palidă pe cerul nopților senine. Uneori stele ce au slujit călătorilor care își purtau mărfurile peste mări sau pustiuri fără repere, care au vegheat iubirea secretă a unor tineri, sau a fost lumina de căpătâi a trecerii spre eternitate; au ars mai mult decât altele combustibilul cosmicelor explozii, a dat naștere unei supernove ce a luminat câteva luni cerul acestui colț de galaxie. Apoi steaua care a fost odată s-a contopit cu imensul nopților galactice. În drumul ei celest lumina a avut șansa de a fi văzută de oameni, iar lumina ei și descătușarea finală au fost consemnate în cronici, încrustată în semne pe piatră în codul secret al unei civilizații. Lumina s-a așezat în memoria arhivelor spiritului uman, în memoria bibliotecilor nearse de vanitatea oamenilor de fi compoziție astrală. Câteodată, curiozitatea ne îndeamnă să căutăm dovezi despre stelele care au fost și care păreau veșnice, poate ca o aroganță a efemerității noastre.

La fel sunt și oamenii care au fost, oameni ce au ars, și-au consumat spiritul în arderea vremurilor grele. Câțiva devin eroi, devin zei ai omenirii, iar alții poate își mai așteaptă locul la recunoștință în efemera noastră eternitate umană.
Străzile și clădirile din Cluj poartă urmele trecerii unor oameni însemnați, a unor oameni ce s-au consumat cât au purtat trecătorul lor trup prin Piața Unirii, pe malul Someșului, s-au închinat în bisericile orașului, au rostit discursuri memorabile în aulele universităților clujene, și-au dezvelit piepturile în fața unor sentințe nedrepte sau proiective necruțătoare. Din mistuirea lor, prin marea lor trecere au clădit edificii, au sădit alte spirite neliniștite, au zidit conștiințe, au dat lumină umanității.

Pe monumentul din Piața Unirii, este încrustat numele unui om a cărui amintire prea arar se aude, poate doar atunci când flacăra veșnică arde întru aducere aminte. Este vorba de avocatul memorandist Teodor Mihali.

Redactarea Memorandumului a fost un gest îndelung cântărit de elita românească din Transilvania. Existau deopotrivă păreri deopotrivă de partea redactării și trimiterii sale către împărat sau dimpotrivă. Până la urmă actul a fost unul de curaj, impus chiar de forul de conducere a partidului național. Mai marii partidului, printre care și Teodor Mihali, un tânăr avocat, doctor în drept al Universității clujene, au acceptat să poarte la Viena, glasul poporului român din Transilvania. Deși procesul a fost unul cu final așteptat, memorandiștii nu s-au dezis de spusele lor, iar la finalul procesul nici unul dintre ei nu s-a dezis de cele scrise în memoriu. Refuzul curții imperiale de a primi delegații ardeleni, procesul propriu zis au reprezentat șansa românilor de a face cunoscute revendicările lor, nu doar la vârful imperiului, ci întregii lumi. Fruntașii partidului național știau însă că toate aceste au un preț. Lumea întreagă a putut auzi cuvintele lui Ioan Rațiu: “Ceiace se discută aici, Domnilor, este însăși existența poporului român. Existența unui popor se afirmă nu se discută. … Într-o asemenea chestiune nu ne putem apăra în fața D-Voastră, nu putem decât să acuzăm în fața lumii civilizate, sistemul asupritor, care tinde să ne răpească ceiace un popor are mai scump: Legea și limba. Deaceia nu mai suntem aci acuzați – suntem acuzatori!”.

După sentința dată la apelul memorandiștilor, Teodor Mihali, a fost ridicat noaptea din casă, asemeni unui criminal periculos, la fel ca și ceilalți memorandiști. Soției sale i-a fost fatală o astfel de întâmplare. Acesta era un prim tribut al curajului, apoi temnița. În timpul cât se afla încarcerat, fiica sa a plecat în ceruri alături de mama sa. Cu demnitate, atât el, cât și colegii săi au refuzat să ceară orice fel de clemență de la împărat. Timpul său ca simplu trecător, se scurse, bucuriile tinereții, speranțele casnice, candoarea unui cămin ce atrage în jurul său axa universului devenise o iluzie. Începea drumul spre legendă …

Valul de simpatie ce a urmat, a deschis ochii întregului popor din Ardeal. La Sibiu, în mijlocul unei manifestații de simpatie față de memorandiști, se afla un copil blond, cu ochii albaștrii gânditori, care avea să strige în versuri obida neamului său. Îl chema Octavian Goga. Ca și el au fost mulți dintre ctitorii Românei moderne, care au salutat curajul cuvântului, pe drumul Golgotei românești.

Pentru Mihali, după grațierea sa de către împărat, a început o strălucită carieră politică, devenind deputat atât la Budapesta dar și la București după Marea Unire. A avut în spatele său demnitatea și curajul, sigiliul pierderilor iremediabile. Având o situație materială bună, nu a mai urmărit ținte fizice, ci obiective dincolo de inerția umană. A fost o figură respectată pe oriunde trecea, fie ca primar al Clujului, fie ca director al băncilor clujene pe care le-a condus, reprezentant guvernial sau membru în consiliile de administrație. A avut șansa să lucreze la edificarea României Mari, a fost ultimul memorandist în viață. Statura sa impozantă, oriunde se întâlnea, fie la Cluj, la Dej, la Sibiu sau la București inspira respect, onestitate și devotament. A strălucit, mistuindu-și sufletul și trecătoarea sa inimă pe cerul unei țări ce-și cerea dreptul la propria sa legendă. Prin lumina sa a arătat omenirii o constelație de valori, de libertăți, de spirite ce vor să-și spună povestea universului prin legea și limba lor.

Într-o zi friguroasă de ianuarie a anului 1934, în cimitirul central din Cluj, la catafalcul celui ce părea veșnic, a lui Teodor Mihali, Alexandru Vaida Voevod spunea: “Din acest zbucium al nostru de astăzi va ieși definitiva închegare, pentru că Teodor Mihali avea dreptate când spunea că orice se va întâmpla, viitorul neamului românesc este asigurat. Dacă avem unele amărăciuni, să le golim paharul pentru că amarul nostru de azi va fi aducător de biruință strălucitoare, mâine.” În dreapta unei alei aproape de intrarea în cimitirul central clujean pe un mic monument funerar scrie: Teodor Mihali, avocat memorandist. Să ne plecăm capetele câteva momente când mergem să depunem o floare la prietenii duși, în fața unei lumini ce a ars și poate va mai arde multă vreme în legea și limba română.

Distribuie:

Postaţi un comentariu