O vizită care redefineşte relaţiile pe termen lung. Cum poate deveni Republica Moldova un non-subiect în politica românească

Valentin Naumescu, diplomat

Idei şi puncte cheie:

Vizita Preşedintelui Iohannis la Chişinău, deşi aparent nespectaculoasă, fără accentele emoţional-ipocrite şi fără stridenţele populist-electorale cu care ne obişnuise fostul preşedinte, va avea consecinţe infinit mai importante, mai adânci şi de mai lungă durată asupra relaţiilor dintre cele două state de limbă română;

Unii vor fi dezamăgiţi de aceste consecinţe şi redefiniri, văzându-le drept intrarea într-o etapă „incoloră, inodoră şi insipidă” a relaţiilor bilaterale (nu că până acum n-ar fi fost în realitate la fel, dar cel puţin clişeele reciproce despre „fraţi” şi „relaţii speciale” bălteau din abundenţă în discursurile oficiale, de o parte şi de alta a Prutului), alţii le vor saluta, considerându-le calme, detaşate, lucide şi raţionale;

Etosul statului român în relaţia cu Republica Moldova se va schimba, devenind mai franc dar mai riguros, mai puţin teatral dar mai credibil, mai european dar mai puţin angajant, şi mai ales cu o doză de interes pe măsura interesului autorităţilor de la Chişinău pentru România;

Readucerea Partidului Comuniştilor, românofob şi anti-occidental, în coaliţia parlamentară majoritară nu poate fi ignorată politic de România, iar Bucureştiul va şti să transmită, sec, profesionist şi atent la cuvinte, mesajul necesar (excepţional comunicatul Ministerului Afacerilor Externe al României după votarea guvernului de la Chişinău, guvern susţinut de PCRM dar care lasă cel mai pro-occidental şi mai pro-românesc partid parlamentar în afara puterii);

Nu este exclus ca, pe termen lung, noua politică a României faţă de Republica Moldova (corectă şi tehnică) să fie de fapt mai eficientă decât „proclamaţiile” teatrale ale vechiului regim de la Bucureşti, iar generaţiile de tineri basarabeni care vor intra pe scenă să aibă ocazia să descopere oportunităţile reale ale apropierii de România şi de societatea românească (business, cariere profesionale, educaţie, cultură şi mediul academic, proiecte comune pe zone de interes specific, fructificarea avantajului limbii comune etc.), dincolo de cuvintele mari ale celor care încercau să exploateze, aşa cum s-a văzut recent, imaginare nişe electorale.

*

Aeronava prezidenţială românească a aterizat marţi la Chişinău, aducându-le moldovenilor de peste Prut o nouă paradigmă politică şi un nou discurs despre relaţiile bilaterale România-Republica Moldova. În prima fază, e posibil ca schimbarea să nu fie observată cu ochiul liber (adică de marele public), cu atât mai mult cu cât inclusiv personajul principal aşteptat să vorbească a spus apăsat că mergem, în principiu, pe o linie de continuitate politică şi strategică, de susţinere a parcursului european al Republicii Moldova, că aşteptăm ca noul guvern să performeze pe calea reformelor autentice, că România va acorda sprijin pe măsura eforturilor reale ale Chişinăului de a transpune în fapte mesajul majoritar pro-european al alegătorilor moldoveni din 30 noiembrie 2014 etc.

Schimbările sunt însă dincolo de primele rânduri ale speech-ului oficial şi de formulele de curtoazie diplomatică iniţială, şi se vor (re)simţi cu siguranţă în lunile şi anii care vor urma. Un capitol s-a închis şi altul se deschide în relaţia dintre cele două state. Cuvintele vor fi mai puţine iar faptele, performanţele politico-administrative şi realităţile concrete vor conta mai mult. Pentru unii va fi mai bine, pentru alţii nu. Cine va şti să se adapteze rapid, din mers, la noul curs al politicii, la noile aşteptări ale oamenilor, la noile cerinţe şi imperative ale unei regiuni care devine una a opţiunilor clare, puternice şi ferme, va avea de câştigat. Cine va rămâne captiv în compromisuri mediocre va pierde trenul. Şi pentru România, şi pentru Republica Moldova (şi pentru alţii din această zonă) vin vremuri cruciale, care cer seriozitate decizională, determinare şi pricepere, care separă apele pe falia dintre lumi, dar care amestecă înşelător formule consacrate de succes euro-atlantic cu mirajele populiste şi cântecele de sirenă ale Rusiei. Deja liderii Ungariei, Greciei şi Cehiei se clatină pe buza unei prăpastii politice din adâncul căreia se aude cazaciocul, alternând cu acordurile melodramatice chinezeşti.

Acum Chişinăul va trebui să livreze performanţe, nu poveşti, şi mai ales să dovedească dacă şi în ce sens mai are nevoie de România. Preşedintele Iohannis va şti cum să transmită această condiţie liderilor vechi şi noi de peste Prut, politicos şi elegant, desigur cu aerul că „România nu dă lecţii nimănui” iar vecinii pot face ce vor în ţara lor. Există oare şi un risc în această nouă situaţie bilaterală? Da, există riscul ca, neputând sau nefăcând lucrurile aşteptate de Uniunea Europeană (reforme) şi de România (reforme şi asumarea identităţilor comune, cu toate consecinţele care decurg de aici), depărtându-se în mod vizibil de orice dorinţă de a avea un proiect comun cu România iar dezamăgirile ţinându-se lanţ în această relaţie, Republica Moldova să devină în câţiva ani un non-subiect în politica şi societatea românească. Să ajungem să vorbim despre Republica Moldova tot atât şi tot aşa cum vorbim despre Bulgaria sau Serbia, de exemplu, că despre Ucraina oricum vom vorbi mai mult. Există riscul (sau poate şansa, speră unii?) ca tema „Republica Moldova” să se închidă treptat şi discret şi să dispară de pe agenda românească.

În fine, să mai spunem ceea ce nu este un secret pentru nimeni, anume că formarea noii majorităţi parlamentare care a susţinut învestirea Guvernului Gaburici, cu PCRM înăuntru şi PL în afară, nu se vede deloc bine, nici de la Bucureşti, nici din alte capitale europene, şi, cel mai important, nici de către electoratul pro-occidental al Republicii Moldova. Un guvern minoritar este întotdeauna un guvern slab, coruptibil şi predispus la compromisuri. Un guvern slab este şi va fi la mâna comuniştilor, care nu au votat şi au contestat Acordul de Asociere la Uniunea Europeană. A te face că nu observi această vulnerabilitate politică majoră ar fi o ipocrizie ieşită din comun.

Nu avem nimic de reproşat în acest moment tânărului premier de la Chişinău iar semnalele preliminare, despre capacităţile sale intelectuale şi manageriale, sunt dintre cele mai bune. Singura observaţie pe care o formulăm în acest moment de aici, din România, este legată de fundaţia politică şubredă pe care s-a construit acest guvern.

PLDM şi PDM s-au predat practic în faţa PCRM şi au oferit un rând de chei ale puterii comuniştilor, care sunt departe de a fi consideraţi un partid reformat, aşa cum s-a încercat să se explice publicului. Este o capcană, cred, că Voronin a votat guvernul fără să ceară aparent nimic în schimb. Oricând improvizaţia aceasta suspectă poate ceda. Ne-am bucura să fie vorba de un guvern performant, stabil şi puternic, care să fortifice justiţia şi să înceapă marele război împotriva corupţiei (în fond, cea mai importantă dintre toate reformele unui stat postcomunist!), să modernizeze economia, administraţia şi educaţia, dar faptul că totul, dar absolut totul ar putea fi blocat în orice moment în Parlament de voinţa contrară a lui Voronin şi a celor 21 de deputaţi comunişti, nu reprezintă nicidecum un motiv de optimism pentru noi. Vom fi mult mai atenţi la tot ce se întâmplă la Chişinău şi nu ne vom mai limita la clişee şi banalităţi.

„Basarabia lucrului bine făcut” va fi aşadar condiţia logică şi inevitabilă a rămânerii Chişinăului pe traiectoria occidentalizării, precum şi a unei relaţii redefinite şi reaşezate cu România, pe baze precise, într-un set de parametri calculaţi şi evaluaţi nemţeşte, cam aşa cum mergea ceasul bunicului din celebrul clip. Dacă nu, nu. Avem şi alte lucruri de făcut.


Publicitate

Postaţi un comentariu