O tentație în alb sau negru

Septimiu Moga, economist

Text de Septimiu Moga

 

În timpul unui bine cunoscut experiment conceput de psihologul Walter Mischel, la finele anilor 1960 și începutul anilor 1970, care viza autocontrolul, unor copii li se propunea un mic târg, să primească un biscuit Oreo, imediat sau să aștepte persoana ce conducea experimentul o anumită perioadă de timp, iar răbdarea le era recompensată cu trei astfel de biscuiți. Pentru a le face tentația mai mare, biscuiții erau așezați în așa fel încât să fie chiar la îndemâna copiilor. După efectuarea experimentului, copiilor participanți la experiment le-a fost urmărită și traiectoria profesională. Cei care s-au dovedit răbdători pentru a primi o recompensă triplă au fost și cei care au avut succes în profesiile lor. Acesta este un semn că autocontrolul se înstăpânește în oameni încă din primii ani de viață, chiar dacă tentația este mereu prezentă. Ar putea exista o legătură și cu baza culturală a copilului, dar cu siguranță și capacitatea educată de autocontrol te poate duce către succes.

Capacitatea de autocontrol a determinat în economie formarea spiritului capitalist, antreprenorial așa cum l-a definit Max Weber, dar și mai prozaica economisire. În practică, cele două aspecte se potențează reciproc. Economisirea apare în urma unei activități care produce ceva ce prisosește consumului sau care este refuzată deliberat consumului producătorului, acea economisire, bine investită va crea noi afaceri, sau va ajunge pentru o perioadă mai mică sau mare în bănci, care vor acorda credite celor care vor genera noi venituri. În spatele oricărui venit, a oricărei surse de surplus trebuie să stea producția vândută sau vandabilă.

Este oare cumpătarea încurajată în societatea noastră actuală? La fiecare pas biscuiții Oreo ne provoacă pofta de pe reclame uriașe cu delicioșii biscuiți cafenii cu crema lor albă apetisantă savurați de oameni faimoși și frumoși, cu chipuri și trupuri tinzând spre perfecțiune. Astăzi instituții întregi investesc și concură în stimularea ispitei consumului deliciosul desert și a altor delicii mai mult sau mai puțin utile vieții noastre. Atât de mulți vor cădea pradă ispitelor! Dacă scapă de una, dau de alta. Industria seducției și persuasiunii este una de miliarde de dolari, oricât s-ar opune deontologii, medicii stomatologi sau nutriționiști, cardiologii sau alți luptători cu bolile cronice. Astăzi, în lume se moare mai mult de supra-pondere decât de subnutriție, iar statisticile sociale arată că un consum excedentar alimentar este specific unor categorii de populație cu venituri reduse. Putem specula că cei care cad pradă tentațiilor carbohidraților și grăsimilor saturate, a zahărului și desfătării simțirilor vor fi și cei care vor reuși mai puțin în carieră, care nu vor avea șansa migrării spre categorii mai mari de venituri.

Mai mult, pentru satisfacerea unei cereri, termenul economic consacrat al tentației, în cel mai scurt timp, fără așteptare, fără capitalul economisit al timpului, fără economii, vor apela la credite, tot mai multe credite și mai facil de obținut. Un credit pentru a achiziționa o tentație de moment precum nevinovatul biscuit Oreo, o clipă de savoare în alb și negru, îi vor lega de rate, dobânzi, ipoteci o lungă perioadă, iar tentațiile nu vor dispărea.

În trecut economisirea, a fost premisa ce a dat posibilitatea unor antreprenori financiari de a mobiliza capitaluri latente, deținute de mica burghezie sau chiar de către țărani, care adunaseră mici sume de bani, care odată colectați în schimbul unei mici rente pasive, prin sistemul de depozite sau participațiuni puteau fi angrenați în credite sau proiecte locale comunitare sau chiar naționale. În acele vremuri fabricile de visuri și iluzii erau mai puțin prezente pe piețe. Dar pe măsură ce comunitățile se dezvoltau, nevoia și tendința de a investi a determinat ajungerea la limita capacității de atragere a economiilor, care deci trebuiau deci mai bine stimulate. Dobânda pentru depozitele spre fructificare creștea din ce în ce mai mult, iar creditele deveneau din ce în ce mai scumpe.

Spre exemplu, în perioada interbelică în România au proliferat băncile mici care avea ca principală țintă atragerea depozitelor. În expunerea de motive pentru adoptarea Legii Bancare din 1934 se spunea: “Băncile mici lipsite de preocuparea lichidității normale și de siguranța plasamentului realizau beneficii mari prin dobânzile exagerate pe care le percepeau și ca atare aveau posibilitatea de a oferi depunătorilor creduli dobânzi superioare celor oferite de băncile serioase”. Virtutea economisirii avea deja un preț, un preț ce inhiba orice întreprindere serioasă pentru că dobânda la credite era evident și ea tot mai mare. Paradoxal un fenomen similar s-a întâmplat la sfârșitul anilor 1990 și primii ani ai secolului XXI, bănci mici, bănci populare și alte forme de așa zisă investire ademeneau sumele strânse prin renunțare a oamenilor cu randamente pe care astăzi nu le mai vedem nici măcar în cele mai inovative domenii. Încetul cu încetul se alimentau bulele financiare. Economiile erau luate din investiții pentru a constitui mult mai facilele depozite. Un rol important îl jucau și mânuitorii de bani, foștii copii tentați cu savuroase deserturi. Ca și în perioada mai recentă, spune același document spune: “Improvizarea într-un timp atât de scurt a atâtor conducători de întreprinderi bancare a avut ca consecință infiltrațiunea a numeroase elemente lipsite de condițiunile indispensabile profesiunii de bancher”.

Experimentul cu biscuiții Oreo a fost studiat și de Richard H. Thaler, unul dintre principalii exponenți ai economiei comportamentale. Vizionând filmările cu copii, a observat pe unul care a acceptat ideea de a aștepta, dar după ce operatorul experimentului a ieșit din cameră, a mers tacticos spre pachetul de biscuiți, a lins cu plăcere crema cea albă de pe cei trei biscuiți, i-a pus la loc iar pachetul l-a aranjat în așa fel încât nimeni să nu își dea seama de ceea ce a făcut. Prestigiosul economist, laureat al premiului Nobel pentru economie a încercat să-și imagineze ce fel de parcurs în carieră va avea acel copil, ce model sau tipar comportamental ar adopta. El mărturisește în cartea sa “Comportament neadecvat” că nu-i venise în minte altă persoană decât Bernard Madoff, carismaticul finanțist care a dat cel mai mare tun financiar din istorie. Tentațiile ne pot perverti chiar și virtuțile prin complicitate. E scris, se pare, în natura noastră umană. De aceea multe istorii se repetă. Atenție la tentații dar și la oamenii ce le oferă!

Postaţi un comentariu