Nașterea gândirii

Septimiu Moga, economist

de Septimiu Mureșan

Parcul central din Cluj îmi trezește amintirea unor duminici însorite, când sub coroanele înalte și verzi ale castanilor, tatăl meu îmi făcea cunoștință cu ceva din spiritul orașului. Îmi aduc aminte aleile pietruite, podețele și curgerea molcomă a apei în micile albii dintre alei. Îmi aduc aminte mirosul acela specific de scoarță de copac, pământ și frunze ude. Retrăiesc alunecarea înceată a bărcii pe micul lac și sunetul solemn al fanfarei de duminică, culesul castanelor toamna pentru rațiuni încă nedeslușite și misterul fantomatic al parcului ce apărea odată cu lăsarea umbrelor. Noaptea așternută peste Parcul Mare dădea naștere unor demoni. Răul se insinua în fiecare umbră mișcătoare în lumina lunii, în fiecare sunet al vântului printre brațele jilave are arborilor seculari. Toamna aducea vălătucii de ceață, iar siluetele fantomatice umblau pe aleile tăcute, lugubre a unor nopți ireale. Păsări fugare rupeau tăcerea și așa apăsătoare.

Era deopotrivă o lumină a copilăriei, a duminicilor calde și luminoase și o tinerețe în care imaginația și temerile unei lumi, a tabuurilor, prindeau viață printre ramurile ude.

Istoria parcului e mult mai veche, izvorâtă din dorința clujenilor de frumusețe, de tihnă, de zăbava unui strop de lectură, de romantism, de dorința lor de visare, de a crea cu uneltele vremii un Eden în acest colț de țară, în acest colț deopotrivă luminos și înnegurat.

Etimologia cuvântului gând, provine din maghiarul gond. Gândul este produsul gândirii, a meditației, a cugetării (cuvânt cu etimologie latină). Gândul este produsul unui proces mental, cognitiv, împletirea fericită a emoțiilor înmagazinate în creierul uman cu cunoașterea, cu acumularea de cunoștințe. Gândim, după cum ne spune profesorul Kahneman, deopotrivă rapid, instinctual, de regulă superficial, dar gândim și lent, analitic, aplicat, folosindu-ne resursele de cunoaștere. Gândul, este, de asemeni, baza oricărei creații, a lumii pe care o trăim, dar pe care, dacă dorim să o schimbăm, după cum ne zice Einstein, trebuie să ne schimbăm și gândirea. Din această logică, mai mult sau mai puțin lapidară, lumea trebuie să se schimbe prin gândirea lentă, analitică, programatică, rațională.
Ce legătură ar fi între parcul clujean și gândire sau cugetare?

Ei bine, este. În acel parc, pe malul micului său lac, într-o primăvară de acum aproape un veac, s-a născut sub o formă sau alta gândirea. Desigur, Clujul nu a fost centrul unei revoluții cognitive în istoria omului, dar atunci într-o primăvară, pe o bancă de lângă lacul Parcului Central câțiva tineri au pus bazele revistei Gândirea. A rezultat din cugetarea câtorva tineri entuziaști din Cluj, pe numele lor Cezar Petrescu, Lucian Blaga, Adrian Maniu, Emil Isac, Radu Dragnea, Gib. I. Mihăiescu. Lor li s-au adăugat, de la București: Ion Pilat, Ion Vinea, Em. Bucuța, Pamfil Șeicaru, Victor Ioan Popa, Vintilă Rusu Șirianu; de la Iași: Demostene Botez, frații Al. și Ionel Teodoreanu, Al. Al. Philippide iar de la Viena: Nichifor Crainic. O pleiadă de nume importante ale culturii românești, care în acele vremuri erau doar niște tineri. După cum rememora Cezar Petrescu la împlinirea unui deceniu de la înființarea revistei în 1930: “Ne aflam sub un cer deșert de constelații. Toate erau uzate. Lipsea steaua polară. Toate drumurile erau deschise. Dar toate nesigure. Turburi erau căile din afară, turburi și cele lăuntrice, din noi, care duceau atunci la propria noastră limpezire.

Gândirea se năștea din lungile discuții purtate de acești tineri care încă mai erau sub impresia puternică a morții din tranșeele cumplitului măcel mondial ce tocmai se încheiase. Din răvașele și scrisorile scrise și trimise prin poșta ce ajungea atât de greu, din dialogurile savante purtate de Cezar Petrecu cu Lucian Blaga “pe țărmul deșert al Someșului”. Dn încăperile în care locuiau, în care cu greu se puteau înghesui cinci oameni la o discuție, nu lipseau lăzile uriașe cu cărți de temelie, cu cărți fundamentale ale gândirii umane.

Clujul devenise un oraș al gândirii, un tărâm al făgăduinței, în care se strângeau atât tineri entuziaști precum Cezar Petrescu, Lucian Blaga dar și revoluționari alungați de urgiile altor revoluții din țărilor lor. Tinerii aceștia, viitori gândiriști, au fost în măsură să observe calitatea dezbaterii intelectualității maghiare și germane de la Cluj sau din Transilvania și doreau să pună dezbaterea românească în contextul european, dar cu particularitățile românești, cu spiritul românesc.

Nichifor Crainic și colegii săi au văzut că în Cluj nu erau reviste ce erau poli de gândire românească precum cele din vechiul regat, Convorbirile Literare, unde centrul de atracție era Titu Maiorescu, Semănătorul unde strălucea personalitatea covârșitoare a lui Nicolae Iorga, Viața Românească cu C. Stere, G. Ibrăileanu. La Cluj, în acel moment nimeni nu era mai mare și nimeni nu era mai mic.

În Cluj era un clocot de vise, Clujul se inventa pe sine și prin cei ce au poposit pe aici, cei care au venit cu câteva haine ponosite, dar cu cufere mari de cărți esențiale. Clujul fremăta de gândire, și, din fericire, și de gândire economică, ce le-a acordat o șansă materială a acestor tineri să sădească mirabila lor sămânță de gândire.
Acolo pe malul micului lac din Parcul Central, s-a născut Gândirea. Extrapolând cele spuse de Nichifor Crainic, în revista a cărui conducător a fost multă vreme, despre Lucian Blaga, putem spune că acești tineri au fost personalități “de lumină, pură în toate, din poesiile, drame și studiile [lor] mitul nostru etnic apare transfigurat cu o putere neobișnuită, asemeni piscului de piatră a cărui masiv capătă o transparență translucidă în bătaia aurorei”.
Astăzi în Cluj clocotește emoția, momentul, gândirea rapidă. Ea arde o clipă, apoi se stinge, ea nu este perenă. Dacă vrem să schimbăm lumea, trebuie să căutăm alți gândiriști să lumineze în bătaia aurorei.

Postaţi un comentariu