Echipa rezultatelor faţă cu faptele alternative

Caius Chiorean, redactor-șef Transilvania Reporter
 
Poți alege să păstrezi în amintire ultimele șase-șapte minute de antifotbal din  meciul cu Viitorul, care a făcut-o campioană pe CFR. Sau poți să te alături  bucuriei eliberate a jucătorilor  și antrenorilor echipei care au adus orașului un nou titlu de campioană, al patrulea. Poți fi, de asemenea, indiferent față de un sport din care fotbalul s-a sustras și ca atare să nu iei aminte la performanţa CFR-ului. Ai de asemenea varianta de a fi profund devastat, clujean fiind, de victoria unei echipe din oraș pe care o urăști din prea multă dragoste pentru rivala ei. Dar aceasta nu este o alegere, e o trăire dictată de o conformație interioară alterată de fanatism.
 
Nu se poate spune că victoria CFR-ului a făcut ravagii în oraș. De vină o fi și jocul echipei.  Spunea Johan Cruyff: „Calitatea fără rezultate nu folosește la nimic. Dar rezultatele fără calitate… asta este plictisitor”. În schimb, succesul din Gruia a animat vechea rivalitate cu Universitatea ce-și pierduse din intensitate anii trecuți. Rivalitatea U – CFR este poate cea mai îndelungată din fotbalul românesc. Cu toate acestea, un singur studiu serios a fost întreprins pe această temă, lucrarea de licență a unui student venit din Zalău, Dacian Pășcuță. Deși nu foarte cunoscut, studiul contrazice cu argumente folclorul local  potrivit căruia rivalitatea este una etnică. „Factorul etnic, deşi important, nu face din U – CFR un câmp de bătălie româno-maghiar… Rivalitatea U – CFR este una de prestigiu, ce se manifestă prin lupta pentru rezultate (accentuată de CFR) şi prin lupta pentru susţinere (accentuată de Universitatea). S-ar putea spune simplu: CFR Cluj este „echipa rezultatelor“, iar U Cluj „echipa“ suporterilor~, detaliază studiul. Să menționăm că autorul este suporter al lui U.
 
Dar victoria CFR-ului în chiar anul Centenarului a reactivat sciziunea etnică, o idee contrară aniversării. Triumful  ceferist este denunțat sau aplaudat în termeni de legitimitate istorică.și de superioritate etnică. Din nou, unul din câmpurile de manifestare a celor care se încăpățânează să conserve arhaic o memorie scindată a orașului este fotbalul. Antipatia majorității jurnaliștilor de sport din oraș față de CFR, amplificată și de felul cum sunt tratați de oficialii campioanei, a distorsionat relatările despre cucerirea titlului. Din apartenența la comunitatea de religie U derivă mandatul de a te angaja într-o gherilă anticeferistă, inclusiv acasă sau la locul de muncă.
 
Sunt un suporter de rit calm al ambelor echipe. Anii în care am iubit fotbalul i-am împărțit frățește între CFR și U. Copil, locuind lângă gară, îmi era la îndemână să urc dealul și să sar gardul de beton de la peluza de pământ a stadionului din Gruia. Am fost CFR-ist cel puțin până prin a VIII-a. Când autonomia mea de deplasare a crescut, cu vârsta, m-am transferat cu sufletul la U. Studenții jucau pe atunci în A și, în plus, erau foarte buni pe teren propriu. Sabău făcuse pasul de la echipa de tineret și juca ultimele 15 minute la echipa mare. Iar Muzsnai – iată, un ungur, probabil cel mai talentat jucător al Universității din ultimele decenii –  croșeta picioarele adversarilor 90 de minute. Rare erau partidele când U nu înscria 3-4 goluri și mai rata tot pe atâtea, mai ales prin Biro.. N-am stat niciodată la galerie, dintotdeauna am privit cu condescendență capetele înfierbântate. Așa am avut prilejul să întâlnesc în tribunele ambelor stadioane oameni de un umor încâtător, inteligenți flegmatici, suporteri atât ai lui U, cât și ai CFR-ului. Erau iubitori de sport care comentau cu cinism victoriile și ironizau tandru înfrângerile. Ei sunt în memoria mea de fost spectator de fotbal oamenii frumoși ai tribunelor, adevărații suporteri clujeni. Cei ca ei spun astăzi din  tribuna a II-a a Cluj Arena „Bravo CFR, echipa noastra neiubită”.

Postaţi un comentariu