Comoara “orașului comoară” Cluj-Napoca

Undeva în mijlocul Transilvaniei, în inima Țării de Dincolo de Păduri, pe malul Someșului Mic, la întretăierea unor vechi rute comerciale a aurului și sării a apărut ca o gemă plămădită din simbioza născută din limpezimea sării și strălucirea aurului, orașul comoară Cluj. Ce era Clujul la începuturile sale?

La început această nestemată era un loc oarecare, o piatră impersonală în recea și umbrita Transilvanie. Pe aici, vânătorii primitivi culegeau sau vânau darurile pădurii sau ale apei. Acest lucru transpare din descoperirile de unelte vechi de piatră sau os necesare vânatului sau pescuitului. După cum spunea un gânditor economic contemporan despre populația de vânători singura bancă pe care aceștia și-o puteau imagina erau animalele sălbatice din natură pe care le puteau vâna. Acestea erau banca lor. Acestea erau componenţa contului lor de economii. Descoperirea unui vas pe fundul căruia era desenată o corabie marină, și care datează din neolitic, reflectă faptul că populațiile care au viețuit odată în zona Clujului fie călătoreau fie făceau comerț și mai ales troc.

Primii care au descoperit primele străluciri ale gemei impersonale de până atunci au fost romanii. Încă din primii ani după ocuparea Daciei așezarea a început să capete o importanță economică tot mai mare prin faptul că se afla la întretăierea drumurilor strategice romane. Civilizația orașului însemna imitarea Cetății Eterne și în privința aspectului, păstrând bineînțeles proporțiile în condițiile în care Napoca a fost cel mult un oraș mijlociu. Astfel, Clujul antic, avea o suprafață de 32, 5 hectare și o populație de 15 – 20.000 de locuitori. Aici, cele două artere principale se întretăiau în unghi drept iar la intersecția lor era amplasat forul. În raport cu aceste două axe se formau complexele de clădiri. În forul roman, după cum arată izvoarele istorice își desfășurau activitatea cămătarii și argentarii sau bancherii acelor vremuri. Chiar dacă în Cluj nu au fost descoperite astfel de artefacte, putem să ne imaginăm că asemeni celor de la Alburnus Maior, populația din Napoca își înregistra pe tăblițe cerate contractele de împrumut. În acea vreme, dobânda era de regulă 12% pe an, nivel pe care îl găsim atât în Dacia cât și în zona Marii Britanii. Cele mai multe contracte de credit erau credite de consum de valori mici.

După retragerea administrației romane, această nestemată a nordului Imperiului Roman și-a pierdut strălucirea din perioada de glorie a Imperiului, dar a fost redescoperită în perioada medievală. Atunci orașul comoară a început să de dezvolte. Turnuri înalte s-au înălțat către cer, meșteșugarii și negustorii orașului au purces la descoperirea de noi piețe atât în Transilvania, Țările Române, Ungaria dar și în mai îndepărtatele țări precum Polonia, Germania sau Veneția. Dintre aceștia, au început să se distingă meșterii aurari, unii dintre ei primind și privilegiul de a bate monedă. Și Clujul, la rândul său a început să fie vizitat de tot mai mulți negustori, știind că aici vor descoperi oameni bogați, gata să le cumpere produsele sosite din orient sau occident. Aurarii și negustorii erau bancherii de atunci. Primi confecționau monede de aur, ducați, groși sau taleri, asemănători ca și greutate și consistență cu monede similare care circulau în epocă în Europa iar ceilalți dădeau cu bună dobândă împrumuturi celor care ofereau suficient zălog sau încredere.

Perioada medievală a fost una în care pericolele pândeau la tot pasul, intrigile și jocurile de putere se răsfrângeau asupra orașului și locuitorilor săi. De aceea, locuitorii orașului preferau să își țină averea sub forma obiectelor de aur sau argint, unele obiecte erau chiar purtate de femei sau bărbați ca și podoabe fie că erau bijuterii elegante sau accesorii ale portului popular. Economia acelor vremuri nu era una monetizată, mare parte din tranzacții făcându-se prin troc sau sub forma obligaților reciproce (schimburi de cadouri). De abia în a doua parte a secolului XIX în Cluj au început să apară primele bănci, unele de economii altele cu specific agricol. Desființarea iobăgiei, apariția burgheziei și a industriei au atras după ele apariția serviciilor bancare și de asigurări moderne și folosirea pe scară largă a banilor de hârtie.

După încheierea primului război mondial, odată cu formarea României Mari, Clujul s-a remarcat prin creșterea vertiginoasă a sistemului de intermediere bancară, devenind principalul centru bancar al Transilvaniei. La Cluj și-au deschis porțile bănci noi, sau au prosperat cele existente. De remarcat sunt Băncile Economul, Banca Centrală pentru Comerț și Industrie, Banca Agrară, Banca Vatra, Banca Ardeleană, Banca de Credit și Păstrare Cluj dar și sucursale ale băncilor românești și străine. Un rol important în catalizarea vieții financiar bancare a Clujului l-a jucat Banca Națională a României care a desfășurat o activitate susținută în acest oraș încă din 1920.

Orașul devenise o comoară ce strălucea, devenise un diamant cu numeroase fațete, bine șlefuite de un bijutier înțelept. Acest bijutier a fost elita bancară a orașului. Sunt prea multe nume pentru a fi pomenite aici, dar trebuie să remarcăm cel puțin pe Ion I. Lapedatu, Sabin Cioranu, Theodor Mihali sau Octavian Goga. Ei nu s-au remarcat doar ca și bancheri, primii doi au fost profesori de economie, creatori de noi generații de economiști, Ion I. Lapedatu ajungând să fie și unul dintre guvernatorii Băncii Naționale. Theodor Mihali a fost și unul dintre primarii de succes a orașului, iar Octavian Goga poet al Transilvaniei.

Astăzi, Clujul nu este doar unul dintre principalele centre economico financiare a României dar strălucirea acestei comori este dată de șlefuirea inteligențelor. Învățământul clujean reprezintă un reper pentru știința românească. Poate că adevărata comoară a Orașului Comoară sunt oamenii Clujului și generațiile care se pregătesc aici, ducând cu o corabie virtuală până peste oceanele și mările lumii gândul că undeva în inima țării de dincolo de păduri este un oraș numit Orașul Comoară sau cheia întregii țări…

Text: Septimiu Moga, economist