Câteva vorbe despre nimic

Septimiu Moga, economist

Niels Armstrong a rostit punând pentru prima dată piciorul pe Lună celebrele cuvinte “… small step for man, one giant leap for mankind” (un pas mic pentru om, un salt imens pentru umanitate). Reuşita aselenizării a fost cu adevărat o minune a tehnicii, a forţei brute a creaţiei umane, dar şi a forţei de caracter şi a curajului, acel curaj pus în slujba omenirii. Era o formă adevărată de eroism.

Întreaga planetă era conectată la eveniment, minunaţii astronauţi americani, erau în centrul atenţiei întregii lumi, atenţie care ar fi fost îndreptată către orice alt reprezentant al rasei umane. Armstrong s-a născut într-o ţară liberă şi bogată, avea dreptul şi dragostea de a visa că va reuşi odată să zboare către stele. Şi-a luat elan, un elan în care se afla toată forţa intelectuală a istoriei umanităţii, iar Dumnezeu i-a dat viteză să treacă de chinga infernală a gravitaţiei terestre. Viteza era enormă, în spatele său se afla hazardul unei forţe infernale, dar şi răspunderea pentru echipajul său. Dar mai presus de toate pe umerii săi era speranţa unei întregi omeniri. Ca să  facă micul pas pentru om, a învăţat fiecare gest până la dus la perfecţiune asemeni unui violonist care repetă la nesfârşit sunetele care ne propulsează spre  clipa de magie. Fiecare gest, fiecare comandă controlau forţe care puteau pulveriza fiinţa umană într-o clipită. Dar poate cel mai greu i-a fost să înveţe de la oameni curajul, angajamentul acela împotriva instinctului de conservare, de a-ţi jertfi poate chiar viaţa pe altarul umanităţii. Curajul său provenea dintr-o acţiune conştientă şi nu dintr-o nebunie.

Umanitatea însă, nu a avut curajul pentru saltul său spre stele, sau poate i-au pierit eroii.

Cine sunt erorii de azi? Ce forţe de propulsie îi proiectează pe luni de mucava?

Au mai fost câţiva paşi pe lună şi apoi tăcere… marele salt spre stele s-a împotmolit în chipul rigid al unui responsabil cu elaborarea proiectelor de buget a instituţiilor inflexibile de pe Terra, al cărui argument rostit cu o limbă de lemn era că nu mai sunt resurse băneşti pentru eroi, nu mai sunt bani pentru a ajunge la stele. Parcă şi aud: „Proiectul dumneavoastră nu poate face obiectul finanţării pentru că excede bugetul acordat instituţiei …, acestui sector bugetar … acestei poziţii bugetare.”

Rachetele propulsoare au tăcut, monştrii ce ne pot purta către stele stau ascunşi şi ruginesc în hangare neştiute iar eroii cosmosului se retrag într-o lume mai bună, într-un univers meta-fizic, dincolo de înţelegerea noastră.

Fără eroii ei omenirea rămânea captivă într-un continent african secat de resurse. Fără eroi, Europa era un pământ inaccesibil pentru oameni care nu îşi asumau riscul unei călătorii peste marea ce despărţea Africa de Eurasia. America rămânea un pământ aflat dincolo de mari întinderi înghețate pentru că nici un trib nu și-ar fi asumat riscurile unei astfel de călătorii, iar fondurile de curaj le erau îngheţate. Asia, cel mai populat continent de astăzi, nu putea fi casa atâtor oameni, pentru că nu exista un expert care să facă studiul de fezabilitate al Drumului Mătăsii. Marco Polo ar fi fost un aventurier pe bani publici, la fel ca și Cristofor Columb. Niňa, Pinta și Santa Maria Magiore ar fi rămas doar niște caravele de agrement ale unor nobili iberici.

Nu mai sunt bani pentru eroi, deși omenirea are atâta nevoie de ei. Atunci am găsit calea de a crea niște surogate. Le facem campanii de PR, îi retușăm cu hormoni, steroizi sau cu bisturie, dar ei se dizolvă în celuloid sau în pixelii monitoarelor după ce spectacolul se încheie . În spatele lor nu stau monștrii mecanici capabili să ne poarte spre stele ci numai bani, mulți money for nothing. Iar aşa zişii eroi devin ei înşişi staruri, stele. Atunci când banii nu ne mai ajung îi virtualizăm, ca pe eroi, nimicul din banii virtuali va crea nimicuri de iluzii și nimic mai mult.

De ce ne-am mai uita la stele? Copii noștri nu mai văd nici luna, cu atât mai mult Ursa Mică, Ursa Mare sau Steaua Polară. Ei sunt orbiții de ultimele tehnologii led, de gigabiții social media, de lumina unei valori materiale și morale asimptotice spre nimic (zeroul este prea mult, este  un concept matematic ce ne-a condus pe lună).

Este cel mai ușor să vinzi pe nimic virtual teorii ale conspirației ca să-ți reprimi frustrarea că nu ai fost în măsură să privești pământul de pe lună, să bagatelizezi o știință care a luminat puțin din calea către stele, dar nu o lași ca să le atingă.

Știința depinde astăzi de avizul unui funcţionar al unui banal organ de presă, căci puţină lume ştie că asta sunt marile agenții de rating economic sau academic, care creează valori asemenea nothing-coin-ului virtual. Ce răspundere au aceste agenții? Ce riscuri își asumă? Întreprinderea unui drum spre lună este un “junk” iar pe măsură ce ne apropiem de creatorii de nimic ajungem la “investment grade”. Eroii mor, iar pașii lor rămân doar în memoria hârtiei: small step …, mai departe nu mai avem răbdare să citim. Eroii sunt istorie iar istoria nu intră în zona celor trei A. Totuși, pierzându-ne istoria și eroii ne pierdem pe noi, devenim încetul cu încetul ceea ce își doreau raționaliștii sau ateiştii, nimic, dar … în viață.

Text: Septimiu Moga, economist 


Publicitate

Postaţi un comentariu