Bărbatul din parcare și economia liberă

Nu ştiu cum îl cheamă. În fiecare dimineaţă când duc copilul la şcoală îl găsesc în parcarea din vecinătatea clădirii. Zilele trecute era cu o lopată în mână şi curăţa zăpada. Sparge gheaţa, iar când vremea e frumoasă, mătură.

În cele câteva secunde cât îmi ia să cobor din maşină şi să mă precipit cu fiica mea spre şcoală, întotdeauna suntem în întârziere, mai schimb cu el o vorbă. Ţine cu Steaua. Când are bani, se mai duce la meci. Îi mai dau un leu, doi, când am mărunt. Când n-am, nu-i dau. Nu se supără, nu mormăie, ştie că după mine, vine altcineva în căutarea unui loc de parcare.

Lucrează de la opt, la patru, de parcă e angajat la un magazin sau la o multinaţională. După-amiaza nu se mai fac bani. Se duce acasă, mănâncă, se uită la televizor.

Are în jur de treizeci de ani, e îmbrăcat simplu, dar curat şi adaptat vremii de afară. Nu l-am văzut niciodată beat, dar nici fumând. Nu mi-a cerut niciodată bani, doar ce i-am dat când am avut. Se mulţumeşte cu ce primeşte fără să ceară.

Lucrează în parcare de cel puţin cinci ani, zi de zi. Cunosc oameni care şi-au schimbat jobul de trei ori în această perioadă şi tot nefericiţi şi nemulţumiţi sunt.

Cumva, acest bărbat simplu a înţeles mai bine cum funcţionează economia liberă decât mii de angajaţi în domeniul public, asistaţi sociali sau şomeri de meserie ce se plâng cât de grea e viaţă şi cât de nedreptăţiţi sunt ei, cei pentru care cea mai importantă activitate a zilei e cafeaua de la automat şi ţigările.

Cumva, bărbatul din parcare a înţeles că un loc de muncă se creează, nu ţi-l oferă cineva, iar tu strâmbi din nas că e prea greu, prea puţini bani, prea multe ore. Pe el nu l-a angajat nimeni şi a fost obligat să se descurce după puteri. Nu va avea pensie, nu are asigurare medicală, nu plăteşte taxe. Şi, cu toate acestea, are puterea să zâmbească. Îi ajută pe şoferii grăbiţi să parcheze şi e plătit pentru că a reuşit, cumva, să se facă util.

Nu ştiu dacă exemplul dat e relevant, dar, cu siguranţă, e real. Cei mai importanţi oameni, cei mai liberi şi cei mai bine plătiţi sunt cei care reuşesc să se facă utili, cei care înţeleg că un loc de muncă se câştigă şi se păstrează atâta timp cât reuşesc să-i ajute pe cei care i-au angajat şi îi plătesc.

Din păcate, asta nu se învaţă la şcoală şi, de fapt, e cel mai important sfat pe care ar trebui să-l ştim atunci când pornim în viaţă.

Text: Emilian Isailă


Publicitate

Postaţi un comentariu