Atenție la fluturi!

Septimiu Moga, economist
eepurl.com

Soarele verii mângâia cu atingerea unui vânt ușor dealurile satului, un miros de fân proaspăt cosit venea dinspre culme. Fluturii, și albinele, mici efemeride ale naturii transformau corolele florilor în dulceața mierii sau și-o întipăreau pe aripile lor. Fluturii păreau ei înșiși petale, flori indecise între a rămâne pe pământ și a urca spre cerul pur și albastru. Din bătaia aripii unui fluture în Europa de acum mai bine de o sută de ani se stârnise o cumplită urgie, ce va schimba de atunci chipul întregii planete.

Edward Lorenz descoperise, în timp ce făcea unele cercetări referitoare la prognozele meteo, că aproximarea cifrei 0,506127 cu 0,506 putea produce prognoze pe termen lung extrem de diferite cum ar fi mica modificare atmosferică declanșată de bătaia aripii unui fluture ar putea declanșa undeva în lume un uragan.  Această observație avea să inspire teoria haosului, conform căreia unele modificări mici ale condițiilor inițiale pot prolifera până la a căpăta proporții enorme (Philip E. Tetlock, Dan Gardner, Superprognoze). Determinismul primea o lovitură puternică odată cu teoria lui Lorenz. Economia la fel ca și societatea în ansamblul său este un imens castel din cărți de joc aflate inițial într-un echilibru relativ robust, dar pe măsura trecerii timpului acest echilibru devine din ce în ce mai fragil pe măsură ce micile modificări se propagă, iar apoi, oricând acest construct se poate surpa modificând cel puțin pentru o vreme întreaga lume.

Primul război mondial, de la a cărui încheiere se împlinesc în curând o sută de ani, a pornit de la un astfel de episod, când un tânăr naționalist sârb l-a ucis pe succesorul împăratului Austro-Ungariei, un act abominabil de terorism atât de frecvent în acea parte a lumii dar și în Europa (să nu uităm că în 1898 chiar împărăteasa Austro-Ungariei, Elisabeta a fost ucisă la Geneva de un anarhist italian). Având în vedere marja imensă de eroare, nu pot să mă hazardez să spun care a fost eroarea fundamentală a sistemului care a odată amorsată prin uciderea arhiducelui Franz Ferdinand a declanșat primul război mondial. Keynes a descris cel mai bine o parte a sistemului economic și social existent în ajunul conflagrației mondiale în cartea sa Consecințele economice ale păcii, scrisă în 1919, unde spunea că în ajunul marii conflagrații un locuitor al Londrei  putea să comande prin telefon pe când își sorbea ceaiul (adus și acesta din India), produsele cele mai variate de pe glob, putea merge oricând oriunde dorea. Piedicile prin granițe și tarife erau reduse la minim. Monedele deși diferite erau legate de etalonul aur care facilita tot mai mult circulația mărfurilor dar și a capitalurilor.

Pe căile ferate, trenurile transportau cu viteze din ce în ce mai mari oameni dar și mărfuri, vapoarele aduceau de pe întregul glob pământesc produse din ce în ce mai ieftine și mai dorite de europeni.  Se năștea, așadar, o globalizare ce părea că împăcase întreaga lume într-o pace eternă. Toată această ordine europeană și mondială de la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX era aproape parte a firescului, avusese timp să genereze o stabilitate ce devenise, cel puțin aparent, inalienabilă. Totuși economia europeană începuse să nu mai graviteze în jurul Franței și Marii Britanii, țări ce se retrăgeau din prim-planul deciziei economice. Tot mai mult, economia bătrânului continent se rotea în jurul unei Germanii din ce în ce mai bogate, populate, capitalizate, eficiente, arogante și militarizate.

La marginea continentului trăiau așa numiții slavi sudici, iar sârbii doreau să se afirme și să coaguleze în jurul lor aceste națiuni, să devină o voce puternică într-un continent european tot mai bogat. Țara era însă săracă, predominant agricolă, dar cu o agricultură foarte puțin performantă. Mai mult, producția agricolă pe locuitor scăzuse în toată perioada luminilor cu peste 25% iar orașele erau lipsite de aportul de investiții în industrie sau în servicii. Investitorii străini erau descurajați de apele relativ tulburi ale societății sârbești. Țara nu oferea prea multe șanse tinerilor, armata și cariera militară atrăgeau elita tinerimii.

Globalizarea în sensul prosperității termenului nu ajunsese în această zonă a Europei, lâsând loc radicalismului în societate. Mare parte din împrumuturile contractate de guvernul sârb din Franța au fost utilizate pentru cumpărarea de armament. Bosnia și Herțegovina fusese înglobată în Imperiul Habsburgilor fapt care stârnise antipatia tinerilor sârbi, care vedeau acea țară parte a Serbiei. În cafenelele Belgradului cu nume englezești, precum Acon Garland, Green Garland sau Little Goldfish, tinerii sârbi, inclusiv cei bosniaci mâncau, fumau și discutau idei politice radicale. Câțiva din aceștia înarmați cu pistoale Browning, tip de revolver proiectat de un american, pe numele său John Moses Browning și produs de Fabrique Nationale d’Herstal din Belgia l-au a ucis pe arhiducele Franz Ferdinad în fatidica zi de 28 iunie 1914 care a stins pentru multă vreme luminile deschiderii și globalizării în lume. Atentatul a fost o suită interminabilă de coincidențe deși probabilitatea de a se întâmpla acel asasinat a fost minusculă. Și totuși s-a întâmplat.

Jean des Cars arată că Rudolf, nefericitul fiul al lui Franz Joseph, era dezgustat el însuși de aristocrația imperială habsburgică, deși era predestinat să o conducă, iar în sfertul de veac trecut de la moarte lui (1889) lucrurile au evoluat în același sens negativ. “Aristocrații primesc o educație clericală asigurată de iezuiți; tinerii învață mai ales cum să înțeleagă prost cultura și ideile epocii noastre, aproape să le urască. Sunt străini de această lume, întorși cu dragă inimă către trecut. Această parte a nobilimii împiedică dezvoltarea instituțiilor”. Dat tot el spunea “La popoarele cu adevărat evoluate, principul naționalităților și al triburilor constituie o întoarcere în trecut în raport cu marile probleme. Principiul naționalităților este destinat celor mai puțin evoluați și imbecililor.” Era o lume cu adevărat decadentă, dar ea nu se limita la zona central europeană. Clemenceau vedea un continent colcăind de militari iar tot iluzoriul echilibru se putea rupe în orice moment (Jean des Cars, Rudolf de Habsburg și secretele de la Mayerlin). Gloanțele trase în pripă de conspiratorul Gavrilo Princip a fost detunătura care a trezit continentul dintr-o realitate ce devenise aproape virtuală, o realitate augumentată prin opiu, aroganță și drogul suprem aurul.  În 29 iunie 1914 ziarul clujean Újság titra: „Noi ne trăim viețile cu durere, multe suferințe, incertitudini și griji. De multă vreme – pe lângă alte circumstanțe nefericite – noi trebuie să trăim fiecare zi cu posibilitatea unui război mondial”  (Joszef Lukacz, Interethnic relation and the attitude toward war as reflected in the Cluj press in the spring and summer of 1914). Războiul nu avea să întârzie.

O familie își va saluta fiul, soțul, tatăl ce pleca la război. Asta fuse voia Domnului și a stăpânilor care au pierdut jocul de putere la nivel mondial. Tânărul chipeș, cu fața arsă de soarele unei veri promițătoare pentru recoltă trebuia să plece din micul său paradis, să-și lase tânăra soție, copiii, mama și tatăl cu mica lor avere paradisiacă ce le hrănea fericirea. Învățătorul, preotul, rudele și prietenii îl salutau cu regret și cu speranță. Privită dinspre sat lumea era una mică și simplă, un univers bucolic ce respira în succesiunea răsăritului și apusului, se crea și recrea odată cu aratul, semănatul și recolta, universul rural se derula în ciclul naștere – moarte – înviere. Atât de puțin dar atât de sincer, atât de pur. În toate părea că exista un echilibru. Această descriere este în mod evident un clișeu, un paradis pierdut, un paradis improbabil. Scena aceasta se succeda în toate limbile Europei dominante sau mai puțin dominante, petala oricărui flutur fusese în măsură să iște un uragan nemaivăzut, o furtună ce va schimba fața lumii. Un tânăr nevinovat se desparte de consoarta sa iar înțeleptul locului îi dă binecuvântarea, preotul rostește o ultimă litanie, liturghie sau rugăciune iar plânsete femeilor mame, soții sau fiice storc ultimele lacrimi ale tânărului ce se va răstigni în numele teoriei haosului pricinuită de dorința unui fluture de a se urca la cer de a se face văzut.

Undeva în adâncul unei păduri se formează astăzi o omidă ce va metamorfoza într-un fluture. Acea efemeridă se va înălța spre soarele unei veri promițătoare, singura sa vară în existența sa prea scurtă. Bătaia aripii sale va stârni un uragan undeva în lumea aceasta pe care o va schimba. Actorii de acum un secol nu mai sunt aceiași dar ne comandăm de pe internet orice bun din lumea aceasta, privind lumea virtualizată și augumentată pe care cu greu o mai putem separa de realitate. Automobile și ambarcațiuni construite în țările bogate transportă refugiați și azilanți spre teritorii mai puțin ostile. Economia mondială gravitează tot mai mult în jurul altor centre de putere, construite în alte paradigme economice și politice decât cele știute. Iar lumea deja învechită de un o vreme orbitor de luminoasă privește cu aroganță în jurul său sperând că există o ordine divină ce ne va salva de ruptura unui cataclism social și economic. Declanșatorul stă într-o marjă de eroare a modelelor economice cu ajutorul cărora  L-am suplinit pe Dumnezeu și la urma urmei ne-am suplinit pe noi înșine.  Putem să folosim forța tehnologiei și a științei să ne regăsim echilibrul ce stă să dispară dar pentru asta trebuie să ne privim sincer pe noi înșine și lumea în care trăim în toată complexitatea ei. Vine primăvara iar culorile florilor vor atrage o mulțime de fluturi…

Text: Septimiu Moga, economist 

Postaţi un comentariu