Maramureșul va avea punct de trecere a frontierei cu Ucraina
În ședința Guvernului de miercuri, 6 noiembrie 2013, a fost aprobat un Memorandum cu Ucraina care prevede deschiderea unui nou punct internaţional de trecere a frontierei de stat româno-ucrainene între localităţile Sighetu Marmaţiei (România) şi Solotvino (Ucraina). Guvernul a mai aprobat un alt memorandum cu Ungaria, pentru modificarea regimului de trafic pentru punctul vamar româno-ungar de la Urziceni-Vallaj.
Deschiderea unui punct de trecere a frontierei cu Ucraina și amplificarea funcționării celui cu Ungaria sunt un rezultat al intensificării relațiilor economice, dar și al schimbului de persoane.
“Faptul că Maramureșul va avea un punct vamal cu Ucraina este rezultatul unor demersuri bilaterale și negocieri prelungite. De acum, atât județul, cât și întreaga regiune de nord va beneficia de această nouă oportunitate. Sunt convins că proiectele comune ale celor două țări vor cunoaște o dezvoltare accentuată, iar schimburile economice vor crește, contribuind la prosperitatea zonei”, a declarat senatorul de Maramureș, Liviu Marian Pop.